Neajunsurile, lipsa de comunicare a autorităților și punerea la încercare peste orice limită a răbdării zălăuanilor, au făcut ca în aceste zile – când începerea unui nou an școlar a transformat traficul din municipiu într-un coșmar pentru orice șofer – să ne întrebăm cât mai avem de așteptat până când obiectivele începute în iarna trecută să fie finalizate. Vorbim despre cele demarate pe segmentul infrastructurii rutiere din Zalău. De departe, una dintre cele mai mari probleme ale municipiului, din acest punct de vedere, o constituie reabilitarea străzii Cloșca, o stradă…
Mai mult...Categorie: Social
Avocatul Poporului anchetează cazul minorului abuzat din Şimleu Silvaniei
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul minorului de 8 ani din Şimleu Silvaniei care ar fi fost supus la pedepse şi determinat să efectueze activităţi cu caracter sexual de către mătuşa la care se afla în plasament. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, respectiv protecţia copiilor şi a tinerilor. Reamintim că băiatul de 8 ani din…
Mai mult...Propunere legislativă în vederea creșterii alocațiilor pentru copii
O propunere legislativă pentru majorarea alocaţiilor pentru copii din 1 ianuarie 2019 a fost depusă în Parlament de doi deputaţi PNL. Potrivit proiectului, copiii cu vârsta de până în 2 ani vor primi o alocaţie lunară de 300 de lei, în timp ce alocaţia copiilor cu vârsta de 2-18 ani va fi de 150 lei pe lună. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: a) 0,6 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2…
Mai mult...Poliția sălăjeană scoate la concurs câteva posturi de ofițer
Patru posturi sunt scoase fost scoase la concurs, prin încadrare directă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. Înscrierile se fac la sediul unităţii, până joi, 13 septembrie 2018. Persoanele care își doresc o carieră în Poliția Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a patru posturi scoase la concurs prin încadrare directă. Toate posturile scoase la concurs sunt de ofiţer, în domeniile: poliție rutieră, investigarea criminalității economice, resurse umane şi unul la structura de securitate. Înscrierile se fac la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, până la data…
Mai mult...La Șimleu Silvaniei: Patru cetățeni cu faimă!
Motto : „Faima este dovada valorii”. Luc de CLAPIERS, marchiz de VAUVENARGUES (1715-1747), scriitor și moralist francez Orice localitate binecuvâțntată de Domnul își are cetățenii săi cu faimă, cei care-i cinstesc numele. Printre acestea se află și orașul Șimleu Silvaniei (atestat documentar în anul 1251, Vathasomlyova), așezat la poalele Măgurii Șimleului, în bazinul hidrografic al râului Crasna, de o parte și de alta a acestui râu. În acest context, la sfârșitul lunii lui Gustar (30 august 2018), după Praznicul Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în rândul cetățenilor cu faimă ai…
Mai mult...Totul despre pensia de urmaș a copilului: informații de ultimă oră de la Casa de Pensii Sălaj
Casa Județeană de Pensii Sălaj aduce în această perioadă celor interesați, o serie de informații importante, referitoare la copiii care beneficiază sau vor să își depună în această perioadă dosarul pentru obținerea pensiei de urmaș. În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș, în condițiile prevăzute la art. 84 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1…
Mai mult...Bogdan Hossu: “Circa 65 la sută din salariaţi vor primi pensia minimă”
Alexandru Moldovan Circa 65 la sută din salariaţi vor primi pensia minimă, conform proiectului noii Legi a pensiilor, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Zalău, preşedintele Confederaţiei Sindicale ‘Cartel Alfa’, Bogdan Hossu. Potrivit acestuia, în opinia sa există cel puţin două probleme majore în proiectul de lege menţionat, dar şi temerea că se doreşte ca legea să nu fie aplicată. Prima problemă menţionată de Bogdan Hossu este cea legată de o aşa numită penalizare a salariatului. Conform noului proiect de lege, dacă angajatorul nu plăteşte o perioadă…
Mai mult...Două proiecte din Sălaj, nominalizate la Premiile COPAC
Două proiecte ale unor asociaţii de pacienţi din judeţul Sălaj sunt nominalizate la Premiile COPAC din acest an. Este vorba despre „Radio NORO”, al Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România, condusă de sălăjeanca Dorica Dan, şi de Serviciul „Reprezentantul pacientului”, al Asociației „Sprijin Independent pentru Spitalul Zalău” în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, ambele la categoria „Proiectul unei asociații de pacienți cu cel mai mare impact”. www.radionoro.ro este un radio online ce promovează cauza pacienților cu boli rare, prin emisiuni dedicate poveștile pacienților cu astfel de afecţiuni, cu…
Mai mult...Distribuitorul de baterii FORTEC continuă să susţină sportul sălăjean şi introduce baterii noi în ofertă
Şi în acest sezon FORTEC SRL va susţine financiar echipa de handbal fete H.C. Zalău şi echipa de volei băieţi VOLEI MUNICIPAL ZALĂU. Cele două echipe au adus multe bucurii sălăjenilor şi mulţi spectatori în tribunele Sălii de Sporturi Gheorghe Tadici din Zalău. Furnizorul de acumulatori auto şi industriali FORTEC SRL din Zalău anunţă şi modificări în strategia de vânzări. Două segmente vor avea prioritate în toate grupele de produse: mărci recunoscute pentru gama premium şi marca proprie ACUPROFI MAXPOWER pentru gama de volum. FORTEC este dealer al mărcilor TUDOR…
Mai mult...Sălăjenii de până la 55 de ani vor putea să ceară credite pentru medicamente, analize medicale sau renovarea caselor
Persoanele fără venituri stabile, cu vârste cuprinse între 26 și 55 de ani, vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat, potrivit unei ordonanțe a Guvernului, condițiile accesării banilor fiind incluse într-un proiect cu normele aplicării actului normativ. Astfel, românii de cel mult 55 de ani vor putea să ceară până la 35.000 de lei sau, în anumite condiții, chiar și 55.000 de lei. Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE”, pe lângă tinerii care au între 16 și 26 de…
Mai mult...Recomandări de la poliţişti pentru un an școlar în siguranță
În contextul în care de luni, 10 septembrie, începe un nou an școlar, poliţiştii sălăjeni vin cu câteva recomandări, atât pentru părinți, cât și pentru copii în procesul de siguranță a acestora. Pentru prevenirea implicării copiilor în evenimente neplăcute, poliţiştii sălăjeni recomandă părinţilor să verifice de câţi bani de buzunar dispune copilul şi cum îi cheltuieşte, dacă vine acasă cu obiecte de valoare, să verifice provenienţa lor, să se intereseze permanent de situaţia lcolară a copilului şi să îl înveţe să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici…
Mai mult...Tu te-ai pregatit de toamna? Iata ce trebuie sa aduci in garderoba ta!
Dupa acest sezon calduros, esti nevoita sa iti iei la revedere de la sandale si topuri minuscule, pentru a le face loc puloverelor si accesoriilor care vestesc toamna. Toata lumea stie cat de grea este trecerea de la o garderoba la alta, de la un sezon cald la altul rece, traind nostalgia zilelor caniculare si lejere de vara. Parca ai si uitat cum era sa gasesti numai materiale pline si fulare calduroase atunci cand deschideai dulapul si, mai mult de atat, stii ca te asteapta sesiuni intregi de shopping pentru…
Mai mult...Credite fără dobândă de 40.000 de lei pentru tinerii fără venituri
Tinerii care nu au un loc de muncă stabil sau care sunt în perioada studiilor se vor putea bucura de credite fără dobândă de până la câteva zeci de mii de lei. Măsura se regăsește într-o ordonanță de urgență care va căpăta în curând și norme de aplicare cu condițiile de obținere a creditelor, acestea fiind lansate recent în dezbatere publică. Garanția statului va fi de 80 la sută, tot autoritățile urmând să acopere dobânda. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE” a…
Mai mult...ISU Sălaj: colectare de jucării pentru copiii afectați în urma dezastrelor
Proiectul “Prim ajutor psihologic în cadrul intervențiilor generate de situații de urgență”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj a continuat marţi, 4 septembrie, printr-o activitate desfășurată în amfiteatrul din Parcul Central al municipiului Zalău. Activitatea a cuprins, printre altele, programe artistice, dar și o acțiune de colectare de jucării și alte obiecte destinate în principal copiilor care au trecut printr-o situație de urgență alături de familiile lor. Proiectul are ca scop dezvoltarea răspunsului adecvat nevoilor de suport psihologic pe care îl acordă subofiţerii din structurile operative, victimelor…
Mai mult...