O defecţiune a maşinii de împlicuire a pus pe drumuri zeci de şoferi din Sălaj. După aproximativ două săptămâni în care au aşteptat să-şi primească, în poştă, documentul care le atestă calitatea de conducător auto, o parte dintre aceştia au luat cu asalt fie oficiile poştale, fie Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Sălaj. În această situaţie, potrivit şefului SPCRPCIV Sălaj, Remus Stanciu, se regăsesc peste 30 de persoane din judeţ. „Este vorba de permisele care trebuiau primite în perioada 9 – 10 octombrie. Am…
Mai mult...Categorie: Prima Pagina
Zeci de familii sălăjene au învăţat deja lecţia! Nu-ţi plăteşti taxele şi impozitele, rămâi fără alocaţia copilului
Sub sloganul „Statul nu iartă pe nimeni”, zeci de persoane cu drepturi şi beneficii sociale constând în ajutoare sociale, indemnizaţii pentru creşterea copilului şi alocaţii pentru susţinerea famililiei nu vor mai primi drepturile băneşti cuvenite. Şi asta din cauza faptului că nu şi-au plătit taxele şi impozitele la stat până la expirarea termenului scadent, 30 septembrie 2014. Potrivit Ordonanţei 124/2011 beneficiarii de ajutoare sociale, de alocaţie pentru susţinerea familiei sau de indemnizaţii pentru creşterea copilului sunt obligaţi să-şi achite taxele şi impozitele la bugetul local, până la finalul lunii septembrie,…
Mai mult...Magistraţii judecă un nou caz de pornografie infantilă în Sălaj
Secţia Penală a Tribunalului Sălaj are pe rol cazul unui bărbat acuzat de pornografie infantilă. Dosarul a fost înregistrat la începutul acestei săptămâni, respectiv marţi, 21 octombrie, iar potrivit reprezentanţilor instanţei sălăjene, Sallai Zsolt a produs, în vederea stocării, materiale pornografice, mai exact, poze cu partea vătămată, în mai multe ipostaze cu caracter sexual explicit. Totul s-a întâmplat anul trecut, în 19 iunie, când, inculpatul, aflându-se, împreună cu o minoră de 17 ani, într-o cameră a unui hotel din centrul municipiului, i-a făcut acesteia mai multe poze, cu ajutorul telefonului…
Mai mult...Deşi ne îmbolnăvim pe capete, Campania de vaccinare antigripală va demara la „Paştele cailor”
Data demarării campaniei de imunizare gratuită este încă necunoscută, în condiţiile în care numărul cazurilor de viroze şi pneumonii creşte de la o săptămână la alta. În doar şapte zile, peste 1.900 de sălăjeni s-au prezentat la medic cu diferite simptome, cei mai afectaţi de bolile de sezon fiind copiii. Campania de vaccinare antigripală gratuită va începe, şi în acest an, cel mai probabil, în luna noiembrie. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj întocmesc în aceste zile catagrafia de toamnă, pentru a stabili numărul necesar de doze de vaccin.…
Mai mult...Ca la noi, la nimeni! Sălajul nu are niciun spital acreditat
Spitalele, fie ele publice sau private, care nu vor primi acreditare până la sfârşitul anului 2015 nu vor putea încheia contracte cu casele judeţene de asigurări de sănătate. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS). Aceştia au explicat că acest lucru nu înseamnă că se vor închide acele spitale, ci pot primi finanţare privată. În această situaţie se regăsesc toate cele şase unităţi spitaliceşti din judeţ, respectiv: Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalul Orăşenesc „Prof. Ioan Puşcaş” din Şimleu Silvaniei, Spitalul Orăşenesc Jibou,…
Mai mult...„Cod roşu” de ploaie cu… pomeni electorale: Aproape 5.000 de copii din Sălaj vor primi ajutoare financiare de la Guvern
Peste 4.800 de copii, din judeţul Sălaj, cu vârsta de până în 18 ani, care provin din familii cu venituri modeste ar urma să primească, începând cu luna noiembrie, un ajutor financiar de 42 de lei individual. Măsura electorală, desigur, a fost stabilită recent de Guvern. După ce au amnistiat pensionarii şi mămicile de la plata unor datorii faţă de buget, guvernanţii au introdus o nouă „facilitate”, o pomană electorală, pentru copii, care ar urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2014. Nu pentru toţi ce-i drept,…
Mai mult...Cine rămâne să stingă lumina? PP-DD a rămas în Sălaj cu pantalonii în vine
Profitând de prevederile Ordonanţei de Urgenţă 55/2014, care permite migraţia politică a aleşilor locali, singurii doi primari pe care PP-DD îi avea în judeţ, doi consilieri judeţeni şi alţi câţiva consilieri locali ai partidului şi-au luat lumea în cap, astfel că au decis să părăsească partidul. Alin Demle, preşedintele PP-DD Sălaj, ne face cunoscută şi „lista dezertorilor”. Este vorba de primarii comunelor Buciumi şi Horoatu Crasnei, Ioan Eugen Lazăr şi, respectiv Florian Sur, care au ales să treacă la PSD, în timp ce consilierii locali din Valcău de Jos s-au…
Mai mult...Procesele cu ANI ale viceprimarilor Zalăului se judecă la Curtea de Apel Cluj
Procesele intentate Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de către cei doi viceprimari ai Zalăului, Daniela Coţa şi Fazakas Nicolae, prin care cer anularea rapoartelor prin care s-a constatat incompatibilitatea celor doi aleşi locali, se vor judeca la Curtea de Apel Cluj. Tribunalul Sălaj şi-a declinat competenţa în soluţionarea cauzelor în favoarea instanţei clujene. Magistraţii Curţii de Apel Cluj au admis săptămâna trecută excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului invocată de ANI. Reamintim că ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul celor doi viceprimari ai municipiului Zalău, Daniela Coţa…
Mai mult...Veşti bune pentru zălăuani! Hala agroalimentară îşi deschide porţile peste două săptămâni
Comercianţii din întreg judeţul care îşi desfăşoară activitatea în piaţa agroalimentară din centrul oraşului, şi nu numai, îşi vor putea comercializa marfa în condiţii moderne. Peste aproximativ două săptămâni, mai exact la finalul lunii în curs, lucrările la hala agroalimentară din centrul urbei vor fi finalizate. Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al Primăriei Municipiului Zalău, termenul de finalizare al contractului de lucrări este 31 octombrie 2014, iar spaţiile halei vor fi repartizate după recepţia şi predarea lucrării în administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Domeniului Public (DGADP)…
Mai mult...Ucigaşii colonelului Ioan Gherman au fost arestaţi
Trei tineri suspectaţi de comiterea tâlhăriei din Ortelec, ce s-a soldat cu moartea colonelului în rezervă Ioan Gherman, în vârstă de 81 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Este vorba de doi tineri din Bogdana, de 24 ani, Adrian Bărburaş şi Casiu Lingurar, şi Adrian Micz de 30 de ani. Primii doi sunt hoţi recidivişti, cel de al doilea fusese dat în urmărire naţională în 26 septembrie pentru un furt comis în judeţul Cluj. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă între şapte şi 18 ani…
Mai mult...Consiliul Judeţean vrea să „înghită” clădirea Prefecturii
Palatul Administrativ al Prefecturii Sălaj ar putea trece în ograda Consiliului Judeţean. Consilierii judeţeni urmează să voteze vineri, 10 octombrie, dacă sunt de acord sau nu ca întreaga clădire să fie administrată de ei. Un punct al şedinţei extraodinare de Consiliu Judeţean este proiectul de hotărâre privind trecerea unui bun din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului judeţului Sălaj în domeniul public al judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean Sălaj. Principalul motiv invocat de reprezentanţii celor două instituţii este reabilitarea de urgenţă a imobilului în cauză. Singura finanţare…
Mai mult...Sezonul rece începe fără căldură în patru licee din Zalău
Cu toate că mai sunt doar câteva zile până la începerea sezonului rece, 15 octombrie, în patru unităţi de învăţământ din municipiul Zalău nu fi va căldură. Motivul? În trei unităţi, societăţile care se ocupă cu lucrările de amenajare şi dotare a centralelor termice se mişcă destul de lent, iar într-o alta lucrările au fost blocate din cauza unei contestaţii. Situaţia privind lucrările pentru montarea centralelor termice pe gaz în unităţile de învăţământ din municipiu a fost prezentată miercuri, 8 octombrie, de primarul Radu Căpîlnaşiu, în cadrul unei conferinţe…
Mai mult...Uzina Electrică îşi schimbă „părul”, nu şi năravul
Peste un milion de lei vor fi investiţi în amenajarea unui sediu pentru Societatea Comercială Uzina Electrică Zalău. Spaţiul în care se vor realiza aceste investiţii este punctul termic numărul 5 din Zalău, situat pe strada Simion Bărnuţiu, proprietate publică a municipiului. Consilerii locali, întruniţi în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, în data de 6 octombrie, au votat un proiect de hotărâre prin care s-a dispus aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii aferente obiectivului de investiţii „Amenajare sediu şi birouri pentru SC Uzina Electrică”. Societatea, care are în…
Mai mult...Scandal în Consiliul Local Zalău! Consilierii liberali „dezertori” îşi vor pierde funcţiile
Doi consilieri locali, foşti membri ai Partidului Naţional Liberal (PNL), urmează să fie revocaţi din funcţiile de consilieri. Motivul? În urmă cu aproximativ două săptămâni aceştia au părăsit PNL şi s-au înscris în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu – Partidul Liberal Reformator (PLR). Cei doi consilieri care au decis să plece din PNL sunt Rodica Mureşan şi Raul Dragoş. Astfel, luni, 6 octombrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare de Consiliu local, juristul Primăriei Zalău, Stelian Potriviţă, a prezentat o decizie a conducerii PNL prin care cei doi au fost…
Mai mult...