Zeci de familii sălăjene au învăţat deja lecţia! Nu-ţi plăteşti taxele şi impozitele, rămâi fără alocaţia copilului

Sub sloganul „Statul nu iartă pe nimeni”, zeci de persoane cu drepturi şi beneficii sociale constând în ajutoare sociale, indemnizaţii pentru creşterea copilului şi alocaţii pentru susţinerea famililiei nu vor mai primi drepturile băneşti cuvenite. Şi asta din cauza faptului că nu şi-au plătit taxele şi impozitele la stat până la expirarea termenului scadent, 30 septembrie 2014.

Potrivit Ordonanţei 124/2011 beneficiarii de ajutoare sociale, de alocaţie pentru susţinerea familiei sau de indemnizaţii pentru creşterea copilului sunt obligaţi să-şi achite taxele şi impozitele la bugetul local, până la finalul lunii septembrie, dacă vor să primească în continuare banii aferenţi tipurilor de beneficii de asistenţă socială. Astfel, până la finalul lunii trecute, în judeţul Sălaj, mai mulţi beneficiari nu au reuşit să-şi „onoreze” obligaţiile către stat şi începând cu luna octombrie, în care sunt achitate drepturile aferente lunii septembrie, au rămas fără bani. Conform unor informaţii furnizate de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), instituţia prin intermediul căreia se realizează plata tuturor prestaţiilor sociale, în judeţ, au fost supendate drepturile băneşti pentru 45 de beneficiari. Este vorba despre opt familii beneficiare ale ajutorului social, 32 de familii beneficiare de alocaţii pentru susţinerea familiei şi cinci beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului şi ai stimulentului de inserţie.

Drepturile sunt suspendate până la achitarea în totalitate a taxelor şi impozitelor la buget, iar reluarea în plată se va realiza de către AJPIS Sălaj începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării. Pentru reluarea în plată, beneficiarii drepturilor precizate trebuie să transmită agenţiei copia actului eliberat de autoritatea administraţiei publice locale prin care se face dovada achitării către bugetul local. Neachitarea obligaţiilor în termen de cinci luni duce la încetarea drepturilor.

Alte articole

One Thought to “Zeci de familii sălăjene au învăţat deja lecţia! Nu-ţi plăteşti taxele şi impozitele, rămâi fără alocaţia copilului”

  1. TEPES

    Purtatorul de cuvant al PNL Paul Maghiu , platit din bani publici , angajat la Transurbis si Citadin , doua societati subordonate Primarului Capalnasiu , toata ziua sta pe facebook . Oare CURTEA DE CONTURI nu ar trebui sa se sesizeze cum ia bani purtatorul de cuvant PNL de la 2 SOCIETATI SUBORDONATE PRIMARULUI CAPALNASIU ?

Leave a Comment