Ce vor românii? Progresism sau regresism (sic!)?

Progresism, conform DEX, înseamnă dezvoltare, mers înainte, iar antonimul acestuia înseamnă, printre altele, regres. De aceea am scris regresism, în antiteză cu progresismul. Dar dacă progresismul înseamnă dezvoltare, mers înainte, creștere cu alte cuvinte, de ce am ajuns să folosim acest cuvânt în sens peiorativ? O fi mai bun regresismul, cuvânt inventat de altfel, de dragul antitezei, dar care înseamnă stagnare, degradare, decadență etc.? Bineînțeles că nu! Evident, nu orice creștere înseamnă progres. De exemplu, creșterea de impozite și taxe nu înseamnă progres, ba dimpotrivă, poate duce la regres. Problema…

Mai mult...

De ce sunt nemulțumiți românii?

În ultimii 9 ani PIB-ul României s-a dublat, salariul minim pe economie a crescut de la 1.250 lei/lună la 4.050 lei/lună, adică o creștere mai mare de 3 ori, salariul mediu brut a crescut de la 2.874 lei/lună la 7.567 lei/lună (datele sunt 2024/2016), adică de peste 2,6 ori, dar tot suntem, oarecum, nemulțumiți. Asta în condițiile în care evoluția ratei inflației a fost următoarea: – Rata inflației pentru anul 2024: 5,6% –Rata inflației pentru anul 2023:10,4% –Rata inflației pentru anul 2022:13,8% –Rata inflației pentru anul 2021:5,1% –Rata inflației pentru anul…

Mai mult...

Ministerul Finanţelor lansează, din 9 mai, a patra ediţie FIDELIS din 2025

Ministerul Finanţelor lansează a patra ediţie FIDELIS din 2025, ce se va desfăşura între 9 şi 16 mai şi care vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei şi de până la 6,25% la cele în euro, informează MF printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Cei care vor să-şi investească economiile în Programul FIDELIS, ediţia din mai, vor beneficia de dobânzi neimpozabile: de 6.75% – cu scadenţa la 1 an, 7.40% – cu scadenţa la 3 ani şi de 7.80% – cu scadenţa la 5 ani, în lei; de…

Mai mult...

COMUNICAT DE PRESĂ

Cetățenii în prim-plan: Evenimentul „Engage. Include. Empower.” a evidențiat importanța angajamentului civic și a incluziunii minorităților într-o societate democratică. În perioada 27–28 aprilie 2025, Asociația Comunităților Interculturale a organizat evenimentul „Engage. Include. Empower.” la Hotel President din Băile Felix, în cadrul proiectului european „Empowering Inclusive Democracy” (EID), finanțat prin programul CERV – Citizens, Equality, Rights and Values (Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori).​ Evenimentul desfășurat pe două zile, a reunit peste 260 de cetățeni, majoritatea din România, alături de participanți din Grecia, Portugalia și Letonia. Acesta a oferit un spațiu de…

Mai mult...

De la aderarea României la UE, salariile medii s-au triplat, dar această creştere nu este resimţită de toţi românii din cauza inegalităţilor economice

De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 7-8 ani, salariile din România au înregistrat o evoluţie spectaculoasă, în termeni nominali, salariul mediu net lunar crescând de peste trei ori, de la 312 euro, în 2007, la 1045 de euro, în 2024, conform unui comunicat transmis redacţiei. Chiar şi luând în considerare inflaţia, care erodează puterea de cumpărare, creşterea rămâne una semnificativă, cu o majorare de peste 122% a salariului mediu net, România depăşind astfel mai multe ţări din această zonă a Europei, consideră analiştii…

Mai mult...

Managerii estimează o creştere a preţurilor în toate domeniile de activitate ale economiei

Managerii estimează o creştere moderată a activităţii economice în industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoate şi servicii şi creşterea preţurilor în toate domeniile de activitate ale economiei, până în luna iunie, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit news.ro. „Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales…

Mai mult...

Cifrele care dau frisoane tuturor românilor

Deficitul bugetar al României pe trimestrul I al anului 2025 a ajuns la cifra-record de 2,3%, cu alte cuvinte, dacă extrapolăm pe tot anul ar ajunge la 9,2%. Ei bine, în 2024 am făcut un deficit de 9,3%, pe metodologia ESA, adică fără ”cosmetizarea” obișnuită de la final de an, dar a fost un an cu foarte multe alegeri, europarlamentare comasat cu locale, parlamentare și un tur de prezidențiale. În 2025 avem doar prezidențiale, cum mai justificăm deficitul acesta? În condițiile în care veniturile bugetare au crescut, salariile bugetare și…

Mai mult...

Când vor fi virate alocațiile, pensiile și ajutorul de șomaj în luna mai?

Deși luna mai începe cu o mini-vacanță, toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile și celelalte drepturi sociale vor fi livrate tuturor beneficiarilor potrivit calendarului deja stabilit de autorități pentru efectuarea plăților. În luna aprilie, toate acestea au fost plătite mai devreme, în așa fel încât fiecare persoană să aibă parte de sumele de bani necesare sărbătorilor care tocmai s-au încheiat. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel: alocația de stat pentru copii va fi livrată în conturile bancare la data de 8 mai, iar…

Mai mult...

Vara ar putea aduce un val de scumpiri

Vara se apropie, iar odată cu ea, ar putea apărea și posibile scumpiri. La data de 30 iunie, plafonările în rândul serviciilor de energie electrică, polițelor RCA și asupra costurilor alimentelor de bază vor expira. În cazul în care guvernanții nu vor lua o decizie privind prelungirea acestor măsuri, românii vor avea parte de noi creșteri de prețuri. În rândul acestor servicii, autoritățile au dispus prelungirea acestor scheme de plafonare în parcursul ultimilor ani. Până la acest moment, nu au fost aduse încă propuneri pentru a găsi soluții în acest…

Mai mult...

Cum pot fi returnate fără probleme cadourile cu defecțiuni?

Sărbătorile, tocmai ajunse la final, au reprezentat prilejul perfect pentru a dărui fel de fel de cadouri persoanelor dragi. Pentru acestea, mulți optează spre a le achiziționa prin intermediul platformelor online, în timp ce alții trec pragurile magazinelor și centrelor comerciale pentru a găsi un dar potrivit. Cu toate acestea, în cazul cumpărăturilor online, șansele ca produsele comandate să nu corespundă cu așteptările sunt foarte mari. Fie că este vorba de un articol cu defecțiuni, o comandă greșită sau un cadou ce nu corespunde cu descrierea produsului, consumatorii au parte…

Mai mult...

Există un pericol al stagflației?

Da, acest pericol există, deoarece creșterea economică pentru anul 2025 nu a început sub cele mai bune auspicii, iar inflația este una dintre cele mai mari din U.E., de peste 5%. Stagflația înseamnă scăderea creșterii economice combinată cu o inflație mare și un șomaj în creștere, ceea ce pentru România, din păcate, este foarte posibil. În primele 2 luni ale anului 2025 producția industrială a scăzut, iar creșterea economică prognozată de a fi de 2,5% în 2025 este improbabil să se realizeze. Șomajul la nivel de țară este undeva pe…

Mai mult...