Luni, 11 noiembrie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere – închis

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj nu va avea program de lucru cu publicul luni, 11 noiembrie. Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Sălaj, programul de lucru în ziua precizată va fi suspendat ca urmare a activităţilor care se vor desfăşura pentru alegerile prezidenţiale.

Mai mult...

Reabilitarea Palatului Administrativ din Zalău va costa peste 17,5 milioane de lei

Prefectul județului Sălaj, Florin Florian, a semnat miercuri, 6 noiembrie, contractul de achiziție publică de lucrări, în cadrul proiectul ”Creşterea eficienței energetice a Palatului Administrativ Zalău”. Contractul a fost semnat de Instituția Prefectului Județul Sălaj în calitate de beneficiar și TCI Contractor General SA Cluj Napoca în calitate de executant, valoare proiectului fiind de 17.555.332 de lei, fără TVA. Termenul de realizare a lucrărilor este de 18 luni de la data precizată în ordinul de începere. Principalele lucrări ce vor fi executate vizează: anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu…

Mai mult...

Finalizarea lucrărilor pe strada 22 Decembrie 1989, amânată cu patru luni

Lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai importante străzi din municipiu, strada 22 Decembrie 1989 (fostă strada Crasnei) continuă în această perioadă. Termenul rămas până în ziua în care lucrarea trebuie recepționată este scurt, strada urmând să fie gata, conform ordinelor, după Anul Nou 2020, mai precis în ziua de 3 ianuarie.Conform ultimelor informații primite de la reprezentanții Primăriei Zalău, lucrările sunt finalizate în proporție de 80 la sută. În cuminicatul primit la redacție se arată: “Stadiul lucrărilor pe strada 22 Decembrie 1989: Termen de finalizare – 3 ianuarie…

Mai mult...

O nouă sală de sport urmează să fie construită în Zalău

Două proiecte de hotărâre, care vizează obiectivul  de investiție ”Construire şi dotare sală de sport, strada Salcâmilor nr.1, municipiul Zalău, judeţul Sălaj”, finanţat prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social și derulat de Compania Naţională de Investiţii C.N.I.-S.A, vor fi supuse votului consilierilor județeni, în ședința extrordinară a Consiliului Județean (CJ) Sălaj de miercuri – 6 noiembrie. Unul dintre proiecte prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici, faza SF (studiu de fezabilitate) ai obiectivului de investiție amintit, iar celălalt – aprobarea cofinanțării obiectivului, al cărui amplasament a fost predat către…

Mai mult...

Evidența Persoanelor Zalău – program special pentru alegerile prezidențiale

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu drept de vot, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Zalău va asigura programul cu publicul în perioada 9 – 10 noiembrie mai 2019. Pentru asigurarea condiţiilor optime a procesului electoral Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Zalău va adapta programul de lucru cu publicul în vederea soluţionării în mod operativ a solicitărilor privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot. Astfel, în perioada 9-10 noiembrie se va asigura program de lucru cu publicul după cum urmează: …

Mai mult...

Treceri de pietoni din Zalău, marcate cu semne de avertizare suplimentare

Societatea de Administrare a Domeniului Public a demarat în Zalău o acțiune de semnalizare a trecerilor de pietoni cu marcaje prin intermediul cărora pietonii și bicicliștii sunt avertizați că folosirea telefonului mobil și a căștilor în timpul traversării străzii le poate pune viața în pericol. Până în prezent au fost marcate opt treceri de pietoni, urmând ca acțiunea să fie continuată și în alte zone din municipiu în scopul creșterii siguranței pietonilor. Trecerile de pietoni marcate sunt pe strada Simion Bărnuțiu, zona Școlii Gimnaziale “Corneliu Coposu”; Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu”;…

Mai mult...

Primăria Zalău menține nivelul taxelor și impozitelor în 2020, dar Codul Fiscal le mărește

Proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele pe care le vor plăti zălăuanii anul viitor a intrat în dezbatere publică, zilele trecute. Conform proiectului, cuantumul taxelor și impozitelor rămâne și în 2020 la nivelul anului 2019, însă tarifele vor fi indexate cu rata inflaţiei așa cum prevede Codul Fiscal. Proiectul de act normativ poate fi vizualizat de orice zălăuan interesat, pe pagina oficială de web a Primăriei municipiului Zalău – Secțiunea transparență decizională sau la sediul instituției, la avizier. Eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare se pot…

Mai mult...

Zeci de primării au primit bani de la Consiliul Judeţean pentru deszăpezire

Prima tranșă a celor 3.600.000 de lei alocați pentru finanțarea lucrărilor de întreținere pe timp de iarnă a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean (CJ) Sălaj, respectiv 1.800.000 de lei, tranșa aferentă anului în curs, a fost repartizată celor 36 de comune din județul Sălaj și orașului Jibou. Și asta în baza ”acordurilor de asociere” semnate în acest sens, de către fiecare unitate adminsitrativ teritorială cu autoritatea județeană. Acestea vizează realizarea lucrărilor de întreținere pe timp de iarnă pe sectoarele de drumuri județene ale căror trasee se situează pe…

Mai mult...

Centru multifuncțional, zone de belvedere și ghid turistic specializat la „Porolissum” – Moigrad

Un proiect de hotărâre ce vizează dezvoltarea infrastructurii turistice și punerea în valoare a Complexului Arheologic ”Porolissum” Moigrad a fost aprobat de consilierii județeni în cadrul ultimei ședințe ordinare de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Conform proiectului,  în zonă vor fi realizate investiții, în mai multe etape după cum urmează: lucrări de întreținere Complex Arheologic ”Porolissum” Moigrad și amenajarea Complexului Arheologic – 420 mii de lei; elaborare plan urbanistic zonal  pentru amenajare Complexul Turistic ”Porolissum” Moigrad – 83, 50 mii de lei;  actualizare în sistem integrat cadastru și CF a imobilului…

Mai mult...

Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice. Peste 8 tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice, colectate de zălăuani

Peste 8.000 de kilograme de deșeuri de echipamente electrice și electronice au fost colectate selectiv și trimise la reciclare în cursul acestei luni, la Zalău. Și asta în cadrul unei acțiuni de informare și colectare a deșeurilor electrice și electronice, organizată de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, Primăria municipiului Zalău și operatorul local Sistem Local de Colectare – Centru Sălaj, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice. Astfel,  zălăuanii s-au debarasat corect de aparatele electrice pe care le-au dus la punctele de colectare provizorii din oraș, personal sau…

Mai mult...

Din 1 noiembrie, la Zalău devine operațional serviciul de coșerit

Serviciul de coșerit va deveni operațional la Zalău. Și asta începând din 1 noiembrie 2019 în cadrul societății Citadin Zalău. Serviciul va avea ca activități principale inspectarea și curățarea coșurilor de evacuare a fumului. Lucrările de coșerit se execută de către personal calificat în domeniu, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-17:00. Astfel, tarifele, fără TVA, pentru acest serviciu sunt următoarele: Inspecția și curățarea coșului de fum de la instalația de încălzire cu înălțimea coșului <8m – 58,82  de lei/coș; inspecția și curățarea coșului de fum de la instalația…

Mai mult...

Mașinile parcate neregulamentar în Zalău vor fi ridicate de una dintre societățile subordonate municipalității

Parcarea neregulamentară în Zalău reprezintă un obicei al conducătorilor auto care nu are șanse să dispară prea curând din traficul zălăuan. De cele mai multe ori aceste parcări neglijente sunt făcute cu bună știință; alteori șoferii nu văd semnele de circulație care interzic parcarea ori pur și simplu nu mai găsesc în apropiere un loc de parcare gol, preferând să lase mașina unde se nimerește decât să se deplaseze câteva sute de metri pe jos. Vina este desigur a lor, dar și a autorităților care nu au reușit nici până…

Mai mult...

Decizie inevitabilă. Activitatea Centrului de Cultură şi Artă, mutată forțat din clădirea care îi poartă numele

Consilierii judeţeni au aprobat în cadrul ultimei şedinţe ordinare de Consiliul Judeţean (CJ) de luni, 28 octombrie, un proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de administrare conferit Centrului de Cultură și Artă al Județului  (CCAJ) Sălaj asupra unui  imobil situat în municipiul Zalău, Piața 1 Decembrie 1918 nr.11, aflat în domeniul public al judeţului Sălaj. Concret , este vorba despre clădirea în care îşi desfăşoară  activitatea CCAJ Sălaj. Astfel, în scurt timp angajaţii acestei instituţii, dar şi activităţile, astfel încât cursurile destinate elevilor se vor muta în alte clădiri din…

Mai mult...

Cum va arăta Cinematograful ’’Scala’’ din Zalău

La aproximativ cinci luni de la începerea lucrărilor de reabilitare a Cinematografului ”Scala”, municipalitatea a dat publicității  câteva imagini cu noul ”look”.  Lucrările au început în cursul lunii mai, iar  cinematograful Scala  trece printr-un amplu proces de modernizare şi după reconfigurare va fi o sală mare de cinema cu 247 locuri, un planetariu digital (singurul din vestul României) și o sală mică de cinema 3D. În foaier  va funcţiona o ”cafenea culturală”. Proiectul de reabilitare, dotare și de extindere a cinematografului ”Scala” din municipiul Zalău este finanțat din fonduri guvernamentale…

Mai mult...