Consiliul Judeţean Sălaj şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău vor semna un parteneriat cu organizatorii Festivalului Untold, în vederea promovării celor mai cunoscute obiective turistice din judeţ. Castrul Roman de la Porolissum, Castrul Roman de la Buciumi, Grădina Botanică Jibou, Muzeul Judeţean şi Galeriile de Artă „Ioan Sima” au fost incluse în lista obiectivelor vizate de campania „Transylvania All Inclusive” Potrivit acordului dintre părţi, promovarea se va face pe pagina de Facebook a festivalului Untold, ce numără peste 1,5 milioane de accesări, şi pe Neversea, cu circa 1,2…
Mai mult...Autor: magazinsalajean
Au început lucrările de refacere a drumului din Pasul Mesteacăn
Constructorul FCC Construccioni SA a început lucrările de reabilitare a sectorului de drum surpat din Pasul Mesteacăn. Costurile vor fi suportate de către societatea amintită, dat fiind faptul că lucrarea se află în garanţie. Intervenţiile vizează carosabilul pe tronsonul kilometric 108+800 – 108+950 de metri al Drumului Naţional 1C Dej-Baia Mare, între localităţile Ileanda (judeţul Sălaj) şi Mesteacăn (judeţul Maramureş). Valoarea estimată pentru reparații, pe cele 4 porțiuni în care a cedat terasamentul, se ridică la 12 milioane de lei. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratului General al Poliţiei Române, traficul…
Mai mult...1 Iunie ca-n poveşti, la Zalău
Primăria Zalău organizează miercuri, 30 mai 2018, a VII-a ediție a evenimentului “1 Iunie ca-n povești”, în Parcul Central Municipal. Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Copilului şi va debuta la ora 14.30, pe aleea centrală, unde micii sărbătoriți sunt invitați la jocurile copilăriei (șotron, ștafetă, rațele și vânătorii), desene pe asfalt, face-painting și atelier de pictură. Tot aici vor avea posibilitatea să interacționeze cu personajele din Lumea Disney, reprezentate de Mickey și Minnie. De la ora 16.30, în amfiteatru, copiii de la unitățile de învățământ din municipiu vor susține…
Mai mult...Poliţiştii au împărţit peste 80 de amenzi în doar trei ore
O acţiune a poliţiştilor sălăjeni desfăşurată joi, 24 mai, pe parcursul a trei ore, în vederea creşterii siguranţei publice s-a lăsat cu zeci de amenzi. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, acţiunea preventivă s-a derulat în municipiul Zalău și în cele trei orașe, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal, fiind angrenaţi 41 de polițiști de ordine publică, rutieră, de investigaţii criminale şi luptători de acțiuni speciale din țară. „Activitățile au urmărit asigurarea unui climat de ordine, de liniște şi siguranţă publică pentru…
Mai mult...Incendiu de la un mijloc de iluminat improvizat
O casă din localitatea Racâş a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de vineri spe sâmbătă, la faţa locului fiind solicitată intervenţia pompierilor de la Garda Hida. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică, respectiv un mijloc de iluminat improvizat, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj. Au ars piese de mobilier, aparate electrocasnice, o bucătărie pe aproximativ 20 mp, diverse bunuri şi au murit 15 raţe. Trei persoane au fost intoxicate cu fum şi asistate de două echipaje ale ambulanţei, fără a fi nevoie de…
Mai mult...Trei studenţi din Zalău promovează beneficiile reciclării
Trei tineri sălăjeni, colegi în anul I la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Cluj-Napoca, derulează o campanie publică de informare cu privire la beneficiile reciclării și la efectele negative ale lipsei colectării selective. Proiectul intitulat „colecTARE” a luat naștere în cadrul cursului de Comunicare Publică, sub coordonarea prof. dr. Răzvan Cherecheș, echipa fiind formată din Diana-Maria Nedelcu, Marina-Lăcrimioara Sur și Mihai Ionuț Mărcuț, studenţi în anul I la specializarea Publicitate. „Totul a început în martie 2018, când am studiat problema și am testat atitudinile și nivelul de…
Mai mult...A murit Pompiliu Ceaca, liderul Cartel Alfa Sălaj
Cunoscutul sindicalist sălăjean Pompiliu Ceaca a decedat în urmă cu puţin timp, la biroul Organizaţiei Judeţene a Confederaţiei „Cartel Alfa”, situat pe strada 9 Mai din Zalău. Liderului sindical i s-a făcut rău, fiind solicitată intervenţia ambulanţei, însă echipajul medical ajuns la faţa locului nu a putut face nimic pentru a salva viaţa victimei. În vârstă de 60 de ani, Pompiliu Ceaca a fost un înverşunat susţinător al drepturilor salariaţilor, fiind, de altfel, cel mai vocal sindicalist din judeţ. În luna martie a anului trecut, Ceaca a fost realeas în…
Mai mult...„Velo Tur” închide circulaţia pe şoseaua de centură
Pentru desfășurarea în bune condiții a concursului de ciclism “Velo Tur Sălaj Porolissum”, care va loc în perioada 26 – 27 mai 2018, circulația rutieră va fi restricționată. Astfel, sâmbătă, 26 mai, între orele 16-19, va închisă circulația rutieră pe şoseaua ocolitoare. În acest interval, riveranii și operatorul de transport public local de persoane vor avea acces pe acest sector de drum public, respectând indicațiile organizatorului. Duminică, 27 mai, între orele 10-14, Poliția Rutieră și Poliția Locală Zalău vor asigura prioritatea trecerii concurenților în traficul rutier, în următoarele intersecții: DN…
Mai mult...O casă din Bercea a fost distrusă în incendiu
O gospodărie din localitatea Bercea a fost mistuită de flăcări într-un incendiu produs joi, 24 mai. La faţa locului au intervenit pompierii Gărzii Hida, însă drumul inaccesibil autospecialelor le-a îngreunat deplasarea, echipajele fiind nevoite să se deplaseze pe jos aproximativ 500 de metri. Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică. A ars acoperişul în totalitate, pe aproximativ 80 mp, aparatură electrocasnică, şi materiale textile. La intervenţie au participat şi doi pompieri voluntari de la SVSU Sânmihaiu Almaşului.
Mai mult...Muniţie descoperită într-o gospodărie din Baica
Echipa pirotehnică a Inspectorarului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj a fost solicitată joi, 24 mai, să intervină pentru a asana un element de muniţie găsit întâmplător de către un localnic în perimetrul propriei gospodării din localitatea Baica. Pirotehniştii ajunşi la faţa locului, au identificat muniţia ca fiind un element aruncător de calibru 40 mm. Elementul a fost preluat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă. ISU Sălaj recomandă cetăţenilor, ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii…
Mai mult...Fotografia unui zălăuan, selectată într-un proiect National Geographic
Un instantaneu surprins de către fotograful zălăuan Lucian Milaş a fost ales de către un editor al National Geographic, alături de alte 29, pentru „Pop Color Story”, o selecţie de imagini postate site-ul liderului mondial în domeniul geografiei, cartografiei și explorării. Proiectul a avut ca temă „explozie de culoare”, propunerea venind din partea lui Kristen McNicholas, editor foto asociat la comunitatea online Nat Geo Your Shot. Fotografia realizată de către Lucian Milaş a fost selectată din peste 16.000 de imagini, de la portrete şi peisaje, la evenimente culturale ori elemente…
Mai mult...Părinţii se mobilizează pe Facebook pentru a dota Spitalul Judeţean cu un nou aparat de aerosoli
Mai mulţi părinţi fac front comun pentru dotarea Secţiei Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău cu un nou aparat de aerosoli. Iniţiativa a pornit în urma unei postări pe un grup de Facebook, semnată de o mamă spitalizată alături de fiica ei în unitatea medicală. Femeia semnalează faptul că pe secţie există un singur nebulizator, fapt care îngreunează administrarea tratamentului la micuţii cu afecţiuni respitatorii. „Am rugămintea şi speranţa ca cineva care are aparat de aerosoli funcţional, pe care nu îl mai foloseşte… să îl doneze Sectiei Pediatrie din…
Mai mult...Pentru că putem: Viitorul ginere al primarului Ionel Ciunt, adjunct la IPJ Sălaj
Inspectorul de poliţie Călin Ionuţ Rolnic, nimeni altul decât viitorul ginere al primarului Zalăului, Ionel Ciunt, este, începând de joi, 24 mai, noul adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În vârstă de doar 27 de ani, Rolnic a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei pe o perioadă de şase luni, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan. Proaspătul adjunct şi-a început cariera în 2012, când, după absolvirea Academiei de Poliţiei „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, a fost repartizat la Direcția Generală de Protecție Internă – Serviciul de Informaţii…
Mai mult...Ani de liceu cu emoţii la absolvire
Zi de sărbătoare pentru aproape 1.800 de elevi sălăjeni pentru care sună, în aceste zile, ultimul clopoţel. Într-o atmosferă încărcată de emoţii, zâmbete, lacrimi şi amintiri, absolvenţii şi-au luat rămas-bun de la profesorii care le-au îndrumat paşii în ultimii patru ani şi de la colegii cu care au împărţit atât momente frumoase, cât şi clipe dificile. Dincolo de tristeţea despărţirii, tinerii au pornit, astfel, pe un nou drum, cu optimism şi speranţă. „Vă încurajăm să continuați să învățați, să vă lărgiți orizonturile și să încercați să excelați în domeniile în…
Mai mult...