Orele suplimentare pe care le fac angajaţii din domeniul Sănătăţii ar putea fi luate în considerare la calcularea pensiilor, dacă demersul sindicaliştilor din Sănătate va fi aprobat de Guvern şi Parlament. Aceştia solicită luarea în considerare, la stagiul de cotizare, întregul timp de lucru al salariaţilor, inclusiv al orelor pe care aceştia ajung să le petreacă după program, potrivit unui comunicat al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”. „În absenţa recunoaşterii acestui drept, proiectul legii pensiilor este afectat de o eroare majoră. Pentru o corectă înţelegere a situaţiei, un exemplu care ilustrează în…
Mai mult...Autor: magazinsalajean
Sute de absolvenţi sălăjeni s-au înscris la Bacalaureatul de toamnă
Peste 500 de candidaţi din judeţul Sălaj îşi încearcă norocul la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, din totalul celor 548 de candidaţi înscrişi, 372 sunt din promoţia curentă şi 176, din cele anterioare. La Bac-ul de toamnă de anul trecut s-au înscris 370 de absolvenţi. Examinările au început luni, 20 august, cu prima probă scrisă la Limba Română, pentru care s-au înscris 212 tineri. Următoarea evaluare va avea loc, mâine, la Limba Maternă, iar a treia probă scrisă se va desfăşura pe…
Mai mult...Bărbat dispărut în apele Someşului
Un bărbat de 40 de ani a dispărut duminică, 19 august, în timp ce se afla la scăldat în râul Someş, în zona balastierei din apropierea localităţii Benesat. Dispariţia lui a fost anunţată în jurul orei 15, prin apelul unic de urgenţă 112, la faţa locului intervenind pompierii Gărzii Cehu Silvaniei şi ai Detaşamentului de pompieri Zalău. Aceştia l-au căutat fără succes timp de câteva ore, până când s-a lăsat întunericul, cu ajutorul bărcilor din dotare. Căutările vor fi reluate mâine dimineaţă.
Mai mult...Femeie de 72 de ani rănită grav după ce soţul a adormit la volan
O femeie de 72 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier produs sâmbătă, 18 august, în jurul orei 13.30, pe DN 1F. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul a avut loc după un bărbat de 75 de ani din comuna Meseşenii de Jos, în timp ce conducea autoturismul pe drumul menţional, în afara localităţii Sutoru, la ieşire dintr-o curbă la dreapta, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă şi intrat în coliziune cu un canal colector de apă, după…
Mai mult...Pisică salvată de pompieri
Pompierii Gărzii Cehu Silvaniei au fost solicitaţi sâmbătă seara pentru a salva o pisică dintr-o fântână situată în zona Castelului fortificat Tokoly din localitate. Mieunatul disperat al animalului a fost auzit de către nişte turişti care vizitau ruinele castelului şi care au sunat la 112, cerând ajutor. Unul dintre pompierii sosiţi la faţa locului a coborât în fântână şi a reuşit să salveze pisica. Patrupedul a fost luat de către turişti care s-au angajat să îi găsească acestuia o familie.
Mai mult...Peste 1.000 de tineri ortodocşi au mărşăluit pe străzile Zalăului
Peste 1.000 de tineri ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi-au dat întâlnire la Zalău, în cadrul unui eveniment organizat de către Episcopia Sălajului în parteneriat cu Primăria şi cu Consiliul Judeţean. La manifestarea ce s-a desfăşurat în 17 şi 18 august au fost prezente înalte feţe bisericeşti – ÎPS Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Petroniu, episcopul Sălajului, dar şi oficialităţi locale – preşedintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc, primarul Zalăului, Ionel Ciunt,…
Mai mult...Uscătorul unui bloc, incendiat de o mână criminală
Pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervinî vineri, 17 august, pentru a stinge focul care a cuprins uscătorul unui bloc situat pe strada Lt. col. Teofil Moldoveanu, din municipiu. Cauza probabilă de incendiu a fost folosirea intenţionată de către o persoană neidentificată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul, susţin reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj. Flăcările au distrus piese de mobilier, materiale plastice şi diverse bunuri depozitate în uscător.
Mai mult...Tânără rănită într-un accident produs în Zalău
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc vineri, 17 august, în jurul orei 16, pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău. Potrivit poliţiştilor, un barbat de 62 de ani din judeţul Cluj, în timp ce conducea autoturismul pe direcţia Zalău-Cluj-Napoca, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un zălăuan de 32 de ani, şi a intrat in coliziune cu acesta. Maşina din urmă a fost proiectată într-un alt autoturism oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor aflaţi…
Mai mult...Muncitor rănit grav după ce a căzut de la înălţime
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a suferit răni grave, după a căzut de la circa 6 metri înălţime, în timp ce lucra într-una dintre halele fabricii TenarisSilcotub. Accidentul a avut loc joi, 16 august, în jurul orei 20.30, la faţa locului fiind solicitată intervenţia Ambulanţei. După cum ne-a declarat dr. Ioan Cordea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, în urma impactului cu solul, bărbatul a suferit fracturi la membrul superior şi inferior, precum şi la bazin, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean pentru investigaţii…
Mai mult...Avertisment ANCOM: Echipamentele radio fără marcaj CE sunt ilegale
Echipamentele radio fără marcajul CE (Conformitate Europeana) trebuie scoase imediat din funcţiune, avertizează reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), întrucat prin interferenţele produse cauzează disfuncţionalităţi serviciilor de radiocomunicaţii autorizate, inclusiv celor destinate pentru salvarea de vieţi omeneşti. Respectivele aparate, care provin, de regulă, din afara Uniunii Europene, nu respectă standardele de alocare a frecvenţelor radio la nivel european, provoacă interferenţe prejudiciabile serviciilor de radiocomunicaţii autorizate, iar utilizarea poate fi sancţionată conform legii. De aceea, ANCOM derulează o campanie de monitorizare a frecvenţelor radio afectate de emisiile…
Mai mult...Aproape 17.000 de sălăjeni aşteaptă ajutoarele alimentare de la UE
Aproximativ 17.000 de sălăjeni vor primi în acest an alimente de la Uniunea Europeană în cadrul Programului Operaţionl Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Potrivit unui raport al Prefecturii Sălaj, din totalul celor 16.713 sălăjeni cuprinşi în listă, 13.199 sunt beneficiari ai venitului minim garantat şi 3.514 încasează alocaţie pentru susţinerea familiei. „În această perioadă Autoritatea de Management a proiectului din cadrul Ministerului Fondurilor Europene întocmește caietul de sarcini în vederea organizării licitației pentru achiziționarea produselor și serviciilor necesare”, ne-au transmis reprezentanţii Prefecturii Sălaj. Ca urmare, mai spune sursa citată, în funcție de…
Mai mult...Aparatele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii pentru firmele mari, de la 1 septembrie
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) anunţă că pentru reducerea evaziunii fiscale și asigurarea unui mediu concurențial corect pentru toți contribuabilii va implementa la nivel național un nou sistem de case de marcat. Operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic, după cum urmează: până în 1 septembrie 2018 în cazul contribuabililor mari sau mijlocii, până în 1 noiembrie 2018, în cazul contribuabililor mici. Potrivit unui comunicat al MFP, termenele de 1 septembrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018 sunt termene finale, iar procesul de implementare a…
Mai mult...Peste 600 de specii de plante medicinale pot fi admirate la Grădina Botanică din Jibou
O grădină ecologică ce reuneşte peste 600 de specii de plante medicinale (grupate pe afecțiuni) și cu diferite întrebuințări (specii tinctoriale, condimentare, aromatice, alimentare, oleaginoase, textile, pentru hârtie, plante întrebuințate în produse cosmetice, săpunuri, pastă de dinți etc.) și colecții ale unor genuri de plante cu largi întrebuințări a fost amenajată în cadrul Grădinii Botanice din Jibou. Sectorul Plantelor Medicinale, Utile și Grădina Ecologică îmbină permacultura cu grădina țărănească. Vizitatorii pot admira aici numeroase specii alimentare cultivate prin satele din România încă din timpuri străvechi (cărciumărese, crăițe, cosmos, garofițe țărănești,…
Mai mult...Bac-ul de toamnă începe luni
Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat în cadrul sesiunilor anterioare îşi pot încerca norocul la sesiunea din toamnă, ale cărei probe vor începe luni, 20 august, cu testul scris, la limba şi literatura română. Următoarea probă scrisă, la limba şi literatura maternă, este programată marţi, 21 august, pentru ca joi, 22 august, candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului, iar vineri, 23 august, cea la alegere a profilului şi specializării. Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfășoară în zilele de…
Mai mult...