Perioada premergătoare Crăciunului a fost marcată într-un mod special de elevii și profesorii Colegiului Național Silvania din Zalău. Pe lângă deja tradiționalul brad împodobit sau organizarea unor activități cu scop caritabil, mai mulți elevi au venit cu ideea realizării unui pom de Crăciun și a unui colac din cărți. Și asta nu e tot. Potrivit oficialilor unității de învățământ, colindele au răsunat în curtea colegiului, profesorii Mihaela Gârboan, Rodica Cherecheș si Albert Marian au dat tonul, iar elevi și profesori s-au alăturat și au cântat, bucurându-se deopotrivă de colind și…
Mai mult...Autor: Adrian Lungu
Îngrijorător. Numărul sălăjenilor care suferă de cancer a crescut
Datele medicilor specialiști arată că cei mai afectați sunt adulții. Cancerul de prostată, cancerul ovarian, cancerul de colon sunt afecțiuni tot mai des întâlnite, potrivit datelor medicale statistice. Din păcate, nemiloasa boală afectează și tot mai mulți copii. Referindu-ne la principalele cauze de deces în rândul sălăjenilor, cel puțin în anul 2021, acestea au fost bolile aparatului circulator, tumorile, bolile aparatului digestiv, bolile aparatului respirator şi leziunile traumatice, ierarhie care s-a menţinut, cu mici diferenţe, pe toată perioada studiată. Și în 2022, bolile aparatului circulator și cancerul au fost printre…
Mai mult...Mașină răsturnată pe Meseș
Evenimentele rutiere n-au lipsit nici de sărbători în Sălaj. Un astfel de incident a avut loc și astăzi, în jurul prânzului, pe drumul european 81, în zona Meseș, în apropiere de „Popas”. Un autoturism s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, la fața locului intervenind echipaje medicale și pompieri. Poliția a demarat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Vom reveni. Sursa foto: Mihai Rusu
Mai mult...Sărbătoare la Jibou. Campionii României, Ovidiu Hoban și Ciprian Deac, prezenți la gala tinerilor fotbaliști
În premieră, Primăria Jibou a organizat, zilele trecute, o adevărată gală fotbalistică dedicată tinerilor pasionați de sportul rege, celor care practică fotbalul la SCO Jibou. Primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, dar și viceprimarul Vlad Pașcalău, le-au mulțumit celor care, de-a lungul timpului, au adus un plus de valoare echipei locale de fotbal. Potrivit celor doi, fotbalul nu este doar despre a marca goluri. Fotbalul este emoţie, muncă în echipă şi disciplină. „Pornind de la aceste premise iată că am reuşit să reunim trecutul, prezentul şi viitorul fotbalului din Jibou într-o…
Mai mult...2023 vine cu vești „bune”. Mii de sălăjeni vor plăti mai mult pentru salubrizare
Serviciile de salubrizare se vor scumpi anul viitor într-un număr mare de localități sălăjene. Operatorii dau vina pe scumpirea carburanților, în general pe fondul creșterii prețurilor la energie și la alte servicii. Există comune unde serviciul de salubrizare se va scumpi cu 40 la sută. O astfel de comună este Hida. Aici, potrivit oficialilor comunei, taxa de salubrizare va crește cu 40 la sută conform firmei care operează acest serviciu la nivel local. Asta înseamnă că taxa de salubrizare pentru fiecare gospodărie va fi anul viitor de 250 de lei.…
Mai mult...Angajații unei companii din Sălaj au donat sute de litri de sânge
Un sălăjean a donat sânge de cel puțin o sută de ori și va continua să doneze, totul în speranța că va contribui la salvarea unor oameni aflați la marginea prăpastiei. Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj a anunțat că angajații unei companii cu punct de lucru în județul Sălaj au donat în acest an sute de litri de sânge. 98 de angajați ai societății respective au donat sânge la începutul anului, în luna februarie, alți 103 salariați au donat în luna martie, 102 donatori au fost înregistrați în luna mai,…
Mai mult...Crăciunul meu și Plesca
Zăpada acoperea trupul viței de vie, ferestrele erau înghețate de parcă erau blocuri din beton, iar frigul din casa cu tindă și blide agățate în cui era înlăturat rapid de soba în care bunica mea aprindea focul în zorii zilei. Bunicul își trăgea opincile, își punea sumanul, cușma și se ducea la animale, avea cai, o vacă și niște porci înfometați. Oile așteptau și ele niște fân, iar pisicile își primeau porția de lapte proaspăt muls de la Mândraia. Cu mâini groase și tari ca piatra, bunicul făcea cărare în…
Mai mult...Contractul de vânzare-cumpărare a Castelului Wesselenyi a fost anulat
Tribunalul Sălaj a anulat, astăzi, în primă instanță, contractul de vânzare-cumpărare a Castelului Wesselenyi din Jibou. Imobilul a fost scos la vânzare de Andrei Ianicicău, moștenitorul imobilului. Castelul a fost vândut firmei Micro Vision SRL, societatea l-a vândut imediat unei alte firme, iar imobilul a ajuns în proprietatea unei societăți din Ungaria. Tranzacția a fost contestată de Consiliul Județean Sălaj. Povestea vânzării a început cu câțiva ani. Deși era scos la vânzare de moștenitorul său, castelul nu a reprezentat interes pentru instituțiile statului și nici chiar pentru statul român. Excepție…
Mai mult...Director nou la Finanțe. Laurențiu Butiri s-a pensionat
Pentru Laurențiu Butiri, astăzi este ultima zi de muncă în calitate de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj, instituție pe care o coordonează de peste două decenii. În total, cariera sălăjeanului Laurențiu Butiri în domeniul finanțelor depășește 30 de ani. A început ca inspector la Serviciul Control, a fost numit șef al acestui serviciu, iar începând cu data de 1 martie 2001, Laurențiu Butiri este șef al ANAF Sălaj. Postul de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sălaj va fi ocupat de Cornel Magyar, actualul director adjunct…
Mai mult...Clinica Anastasios și-a deschis porțile la Zalău. Sălăjenii pot beneficia de servicii medicale de top
Vești bune pentru sălăjeni. Clinica Anastasios a fost inaugurată la Zalău, iar peste doar câteva zile își va deschide porțile pentru pacienți. Unitatea medicală este o poveste de succes, dispune de aparatură medicală nouă, de ultimă generație și de medici specialiști care le vor oferi pacienților cele mai bune servicii în aproape toată paleta de specializări medicale, unele fiind asigurate în premieră la Zalău. Neurochirurgie, ORL, chirurgie generală, proctologie, chirurgie vasculară, flebologie, chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, dermatologie, endocrinologie, urologie și obstetrică-ginecologie, sunt principalele specializări medicale disponibile…
Mai mult...Sava Negrean-Brudașcu a colindat la Buciumi. Sute de oameni au venit să o asculte pe cunoscuta interpretă
Atmosferă de sărbătoare la Buciumi. Cunoscuta interpretă de muzică populară, Sava Negrean-Brudașcu, a susținut, sâmbătă seara, pe scena Căminului Cultural Buciumi, un recital de excepție în cadrul spectacolului „Caravana colindelor”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Buciumi. Sute de localnici au venit să o vadă pe îndrăgita interpretă care este și fiică a satului. Alături de Sava, pe scenă au mai fost invitați artiștii Petrică Mureșan, Ionuț Albert, Claudiu Costinaș, Andra Nedișan, Mădălina Colcer și Lorena Chiorean. Sursa foto: arhivă personală Sava Negrean-Brudașcu
Mai mult...Virozele lovesc în sălăjeni. Tot mai mulți copii se îmbolnăvesc
Numărul pacienților cu afecțiuni de sezon, răceli, afecțiuni respiratorii și cu alte boli specifice acestei perioade, este în creștere, potrivit medicilor de familie din județ. Printre pacienți, cei mai mulți sunt copii. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Sălaj, vaccinarea împotriva gripei este deosebit de importantă, iar vaccin se mai găsește în farmacii sau prin intermediul medicilor de familie. Medicii le recomandă părinților să nu-i trimită la școală sau grădiniță pe acei copii care prezintă stări febrile, dureri în gât sau cu alte simptome de boală, pentru prevenirea răspândirii bolii.…
Mai mult...Tronsonul de autostradă Nădășelu-Zimbor, deblocat, dar nu total
Lucrările la șantierul autostrăzii Transilvania, tronsonul Nădășelu–Zimbor, au fost blocate din cauza problemelor apărute, în special pe fondul alunecărilor de teren, anunță Asociația Pro Infrastructură. Problemele par să fie rezolvate, dar nu total. Potrivit analizelor Pro Infrastructură, mobilizarea excelentă a celor de la UMB dădea speranțe că pot termina șantierul în 2023, cu o condiție: CNAIR să aprobe rapid două modificări de soluții tehnice în zone cu alunecări masive (Nădășelu, la cimitir, și în apropiere de Topa Mică). Numai că, Pro Infrastructură spune că cei de la Compania Națională de…
Mai mult...Autobuzul lui Moș Crăciun a ajuns în Sălaj
Cunoscut ca instructor auto și pentru că a amenajat primul aerodrom privat din Sălaj, Vizaknai Alexandru și-a împodobit autobuzul cu luminițe și l-a transformat într-un mijloc de deplasare special pregătit pentru sărbători. Autobuzul lui Moș Crăciun va călători zilnic, îi va transporta în localitatea Crasna pe cei dornici să intre într-o altfel de atmosferă de sărbătoare. Instructorul auto spune că autobuzul festiv va porni zilnic din localitatea Crasna, de la ora 17, și îi va plimba la nivel local pe cei dornici să se simtă bine. Plimbarea cu autobuzul este…
Mai mult...