Temperaturi anormale și în Sălaj. Zi de ianuarie cu 17 grade Celsius

Zilele trecute, termometrul a indicat 17 grade Celsius în apropiere de orașul Șimleu Silvaniei, iar la Zalău, în ziua de Anul Nou, temperatura a ajuns și la 15 – 16 grade Celsius, valori considerate anormale pentru această perioadă a anului. Mai mulți fermieri din zona Crasna-Vârșolț ne-au declarat că temperaturile mult prea ridicate pot cauza mari probleme mai ales în pomicultură. Există riscul ca zilele cu astfel de valori să fie urmate de o perioadă cu ger puternic, iar asta poate însemna pierderi mari în livezi și nu numai. Potrivit…

Mai mult...

Un băiețel, primul copil născut în Sălaj în 2023

Este băiat, la naștere a cântărit 3.600 de grame și este primul copil care s-a născut în Sălaj în 2023, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență din Zalău, unitate medicală în care s-a născut bebelușul. Potrivit superstițiilor, acei copii care se nasc în noaptea de Revelion vor avea mult noroc în viață și vor fi feriți de înec. Fotografie cu caracter ilustrativ.

Mai mult...

Sălajul, focul din deal și tăiatul colacului

„Vârăitul” sau strigatul din deal este un obicei care aproape că a dispărut din satele Sălajului. În ajunul Anului Nou, feciorii urcau pe dealurile de lângă sat, aprindeau un foc mare și se apucau de strigat fetele din sat. Mesajele erau, de cele mai multe ori, unele ironice, făceau referire la aspectul fizic al celor vizate și la comportament. Erau și momente în care mesajele conțineau cereri în căsătorie sau pur și simplu numele drăguțelor din sat, povestește Ileana Grațiana Pop din Ciumărna. Obiceiul era păstrat mai ales în localități…

Mai mult...

Recensământ, rezultate parțiale: sălăjenii sunt mai puțini și mai bătrâni

Rezultatele parțiale ale Recensământului Populației și Locuințelor, runda 2021, arată că populația județului Sălaj continuă să scadă, iar fenomenul îmbătrânirii este unul tot mai accentuat. Potrivit rezultatelor parțiale, populația județului Sălaj însumează 212.224 de persoane față de 217.895 la Recensământul din 2011, scăderea fiind una evidentă. La nivel național, situația este una care arată că populaţia rezidentă a României era de 19,05 milioane de persoane, din care 9,8 milioane de sex feminin, reprezentând 51,5 la sută. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din…

Mai mult...

Un jibouan cu deficiențe de auz și vorbire a găsit un portmoneu plin cu bani. Tânărul l-a predat poliției

Pentru gestul său, tânărul cu deficiențe de auz și vorbire a fost premiat de primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco. Primarul a fost impresionat de caracterul și onestitatea de care a dat dovadă Ludovic Darius Lăcătuș. Potrivit primarului, jibouanul este un tânăr care muncește, căruia nu i-a fost niciodată ușor. S-a confruntat în viață cu greutăți, cu atât mai mult cu cât are probleme de auz și vorbire. Asta nu l-a împiedicat să facă un gest de o moralitate exemplară. Ludovic a găsit un portmoneu cu foarte mulți bani. Nici măcar…

Mai mult...

Asociația Prader Willi, printre câștigătorii Programului „MOL pentru sănătatea copiilor”

MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte derulat anul acesta din cadrul celei de-a XIV-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Din Sălaj a obținut finanțare Asociația Prader Willi din România (cu sediul în Zalău), care prin proiectul IntegRaRe pas cu pas prin joc și culoare, își propune îmbunătățirea calității vieții a copiilor cu boli rare și cu tulburări de spectru autist prin activități terapeutice și de suport emoțional. În cadrul proiectului ce urmează a fi implementat în 2023, 50 de copii vor beneficia de…

Mai mult...

Crimă în localitatea Mal. Un bărbat a fost omorât în a treia zi de Crăciun

Scene de groază în localitatea Mal. Un tânăr de 23 de ani este acuzat că l-a omorât pe un bărbat de 59 de ani, crima având loc în data de 27 decembrie, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, la data de 27 decembrie, în jurul orei 6,30, tânărul de 23 de ani i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii și picioarele, lovituri care au cauzat decesul victimei. Infracțiunea a fost comisă în localitatea Mal, în locuința bunicii autorului și în curtea…

Mai mult...

Instanța clujeană a decis: medicul Jidveianu nu poate profesa pe durata controlului judiciar

Curtea de Apel Cluj a decis că Horia Jidveianu, medicul chirurg pediatru acuzat de luare de mită, nu va putea profesa în cadrul sistemului sanitar public în exercitarea căreia ar fi săvârşit faptele cercetate, pe durata controlului judiciar dispus faţă de acesta. Vă reamintim că cererea procurorilor sălăjeni de arestare preventivă a medicului Horia Jidveianu a fost respinsă de magistrații sălăjeni. Instanța a decis ca Jidveianu să fie plasat sub control judiciar, măsură valabilă și în cazul medicului Așchilean. „Soluția pe scurt: În baza art. 204, rap. la art. 425…

Mai mult...

Alertă în Sălăjeni. Casă cuprinsă de flăcări

Un incendiu de proporții a fost înregistrat astăzi în localitatea Sălăjeni. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins și la anexele din apropiere. La fața locului au fost trimise forțe din cadrul Punctului de Lucru Șărmășag și Detașamentului Zalău. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, la acoperișul mai multor construcții (anexă și casă). Nu au fost înregistrate victime. După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat…

Mai mult...

Sălajul anului 2022: peste o sută de mame minore și patru copii abandonați

Fenomenul mamelor minore este unul îngrijorător în Sălaj, iar datele statistice aferente acestui an sunt dovada cea mai bună. Potrivit autorităților județene responsabile cu protecția drepturilor copilului, în Sălaj au fost înregistrate în acest an 110 minore care au devenit mame. Conform acelorași date, patru copii au fost abandonați de părinți. Cele mai multe mame minore provin din comunități vulnerabile, acolo unde sărăcia și lipsa de educație reprezintă o problemă, dar și unde căsătoria la vârste fragede este considerată ceva firesc, normal. Multe minore nu au nici documente de identitate,…

Mai mult...

Sălajul, județul cu cea mai mare sumă plătită ca ajutor social

Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecții Sociale, cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) sub formă de ajutor social a fost înregistrată în Sălaj (352,51 lei). Județul nostru este urmatd e Brașov cu 324,50 de lei și de Mureș cu 324,02 lei, mai arată datele ANPIS. Conform datelor existente la nivel central, în țara noastră sunt peste 150.000 de persoane care beneficiază de anumite tipuri de ajutor social. Venirea iernii a adus și o creștere a numărului de persoane care trăiesc cu banii primiți lunar de…

Mai mult...

Probleme în aprovizionarea farmaciilor din Sălaj cu anumite medicamente pentru copii

Nu, nu este o criză a medicamentelor, dar în farmaciile din Sălaj este tot mai greu să găsești anumite medicamente pentru copii, produse banale, utilizate în special pentru pacienții care suferă de afecțiuni specifice sezonului rece. Anumite antibiotice, antifebrile, diferite tipuri de sirop pentru micuții pacienți sunt aproape imposibil de găsit, iar acolo unde există, prețul acestora a crescut. Sute de părinți au dat anunțuri pe rețele de socializare privind nevoia anumitor medicamente care nu sunt disponibile în farmacii. Interesant este că autoritățile medicale spun că nu există probleme în…

Mai mult...

Prognoză: fără zăpadă în Sălaj de Anul Nou

Meteorologii amatori care formează grupul „Severe Weather Alert” spun că analizele meteorologice arată că de Revelion, sălăjenii nu vor avea parte de zăpadă, iar asta pentru că vremea este mult prea caldă pentru această perioadă a anului. Potrivit meteorologului amator Mihai Crișan, numai o minune în schimbarea traiectoriei și implicit a deplasării maselor de aer va putea aduce altă vreme decât cea prognozată. Analiza grupului mai punctează că această schimbare a anotimpurilor și decalarea acestora cu o lună vor face ca ninsorile și alte fenomene specifice Iernii să se extindă…

Mai mult...

Cadouri pentru orfanii din Cehu Silvaniei

Știm cu toții că Cehu Silvaniei este orașul unde, de-a lungul ultimelor decenii, mii de orfani au crescut într-o casă de copii. Desigur, în ultimii ani, viața acestor copii s-a schimbat radical, condițiile sunt cu totul altele. Zilele trecute, primarul orașului Cehu Silvaniei, Bálint Ervin, și preotul Szűcs Attila le-au oferit copiilor instituționalizați pachete cu diferite cadouri specifice sărbătorilor de iarnă. Ghid pentru cei doi a fost Ana Petruț, directoarea instituției în care sunt îngrijiți acești copii lăsați în grija statului, dar care beneficiază acum de cele mai bune condiții.

Mai mult...