Doi comercianți din Șimleu Silvaniei și Pericei s-au ales cu dosare penale pentru nerespectarea regimului legal privind depozitarea deșeurilor periculoase. Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat în cadrul acțiunii naționale FITOS 2023, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a condiţiilor în care derulează aceste operaţiuni agenţii economici. Astfel, polițiștii au efectuat verificări…
Mai mult...Lună: martie 2023
Liceenii din Sălaj s-au întrecut în idei de afaceri
Elevii mai multor școli sălăjene au participat la „Business Plan”, o competiție care se adresează tuturor firmelor educaționale de exercițiu, de la profil Servicii, înregistrate în Centrala Rețelei Firmelor de Exercițiu din România și care se desfășoară în mai multe etape (locală, judeţeană, regională și națională). Competiția contribuie la dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor, facilitând corelarea pregătirii teoretice cu pregătirea practică. Programul educational urmărește valorificarea spiritului antreprenorial, a inițiativei stimulate prin firma de exercițiu în condiții reale; familiarizarea elevilor cu activitățile specifice mediului real economic; asumarea riscului utilizând instrumentele specifice…
Mai mult...De ce oamenii din România ar trebui să învestească în coşuri de fum: explorarea mecanismului din spatele coşurilor de fum
Cosurile de fum au fost o parte integranta a caselor de secole, oferind o modalitate sigura si eficienta de a indeparta fumul si alte gaze daunatoare din casa. In Romania, multe case inca se bazeaza pe sobe traditionale cu lemne, care pot crea o acumulare periculoasa de monoxid de carbon si alti poluanti. Investitia intr-un cos de fum de inalta calitate de la un producator de renume precum Maxstil-Cosuridefum.ro va poate ajuta sa va mentineti casa in siguranta si confortabila, oferind in acelasi timp o serie de alte beneficii. …
Mai mult...Bancul zilei
La bordul unui vas aflat in larg, izbucneste un incendiu. Ca sa-i linisteasca pe pasageri, capitanul le spuse: – Nu va faceti griji! Este apa destula! Ajunge pentru toata lumea!
Mai mult...Ziua Poliției în Sălaj: Victoria, „polițista” în vârstă de trei ani și câinele Thor, sprijinul „mascaților”
Poliţia Română aniversează în data de 25 martie, de Buna Vestire, 201 ani de la atestarea documentară, iar cu acest prilej Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a organizat miercuri, 22 martie, Ziua Porților Deschise, un eveniment la care au participat sute de preșcolari și elevi. Ziua Poliţiei Române a fost marcată în județul Sălaj, printr-o serie de activități dedicate exclusiv publicului, organizate în aer liber, în curtea IPJ. Au fost prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor.…
Mai mult...Noutățile din lumea medicală, prezentate și dezbătute la „Zilele medicale sălăjene”
Medici, profesori universitari, cercetători din mai multe județe sunt așteptați la ediția a XXIII-a simpozionului „Zilele medicale sălăjene”, eveniment organizat de Colegiul Medicilor Sălaj și programat să se desfășoare la Zalău, în perioada 28 – 30 martie. Simpozionul va debuta marți, 28 martie, de la ora 12,30, în sala de conferințe din incinta Hotelului Severus, cu prezentări susținute de președintele Colegiului Medicilor Sălaj, dr. Liviu Oroian și va continua de la 12,45 cu aspecte fiscale referitoare la activitatea desfășurată de cabinetele medicale, moment prezentat de șeful administrației fiscale sălăjene, Magyar…
Mai mult...Sălăjenii ai căror copii au întârzieri în vorbire, așteptați la bibliotecă
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj continuă seria întâlnirilor cu părinții, cu activitatea pe tema „Întârzierea în dezvoltarea limbajului”, susținută de profesorii-logopezi Szabo Erika Agnes și Molnar Monica Agneta. În data de 27 martie 2023, începând de la ora 16,30, părinții copiilor preșcolari sunt invitați la Filiala „Scala” a Bibliotecii Județene, pentru a descoperi alături de specialiștii CJRAE cauzele care pot conduce la întârzierea dezvoltării limbajului și cum poate fi gestionată eficient intervenția recuperatorie. Înscrierile se pot face online, partenerii evenimentului fiind Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj,…
Mai mult...Zvonoteca
# Se spune că iar crește numărul de îmbolnăviri cu coronavirus sau cum Dumnezeu îi mai spune la boala asta, dar nimeni nu o mai bagă în seamă, nimeni nu mai vrea să audă de vaccin. Chiar așa, mai știe cineva pe unde-s izoletele alea și pe unde sunt milioanele de măști sanitare nefolosite, prin ce depozite zac? # Alt zvon idiot. Unii au anunțat dispariția birocrației în instituții loco. Oameni buni, voi n-ați fost cu hibe printre anumite tipuri de funcționărime. Să vedeți voi cum se cer în continuare…
Mai mult...„Ultimul cartuş” pentru SCM Zalău
Deşi se află pe locul patru în Seria a X-a, ultimul care duce în play-off, SCM Zalău nu are asigurată calificarea între primele patru echipe ale seriei. Zălăuanii se află la egalitate de puncte cu ocupanta locului cinci, Lotus Băile Felix, care va evolua la finalul acestei săptămâni pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Olimpia Satu Mare. SCM Zalău va primi vizita liderului FC Bihor, într-un duel care se anunţă a fi cât se poate de dificil pentru formaţia de la poalele Meseşului. Pentru a obţine calificarea în…
Mai mult...Procuror nou la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 22 martie 2023, decretele de numire în funcția de judecător sau procuror a candidaților admiși la concursul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 12 iulie 2022 – 02 martie 2023. Pe listă se află și Roxana Rodica Mureșan, aceasta fiind numită pe funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou. Fotografie cu caracter ilustrativ
Mai mult...Încep Zilele revistei „Caiete Silvane”
Vești bune pentru iubitorii de carte. Revista și Editura „Caiete Silvane”, sub egida Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Consiliului Județean Sălaj și Primăriei municipiului Zalău, organizează Zilele revistei „Caiete Silvane”, ediția a XV-a. Evenimentul se va desfășura la Zalău, în perioada 30 martie – 1 aprilie 2023. În prima zi este programat evenimentul Desanturi scriitoricești la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” și la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”. Programul va continua la ora 12 în sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj cu o întâlnire literară…
Mai mult...