Festivalul Leurdei, motiv de sărbătoare și păstrare a tradițiilor în comuna Camăr

Începutul primăverii, păstrarea obiceiurilor, tradițiilor și culturii locale au fost marcate în comuna Camăr sâmbătă, 25 martie 2023, cu ocazia Festivalului Leurdei, organizat de Fundația Pro Camăr, cu ajutorul și implicarea Primăriei Camăr și a Școlii Gimnaziale nr.1 Camăr. Evenimentul, propus a deveni tradiție pentru comunitatea locală, a debutat cu un scurt program artistic, desfășurat la căminul cultural. În deschiderea programului, preotul Kánya Zsolt Attila și directorul unității de învățământ, Birta-Szabó János-Tamás, au vorbit despre obiceiurile înaintașilor în ceea ce privește leurda sau „usturoiul ursului” și i-au introdus în scenă…

Mai mult...

Volum postum semnat Daniel Hoblea

În cadrul celei de-a 15-a ediții a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, va fi prezentată și cartea postumă semnată de Daniel Hoblea, „Sub semnul Cenaclului «Silvania». Cronici și alte texte literare”, volum apărut la Editura Caiete Silvane, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.    La (un) capăt de drum. Cu bucurie   După „Po(h)eme de bucurie” (Caiete Silvane, 2021), „Zigzaguri” (Caiete Silvane, 2021) şi „Revanşa lucidităţii” (Caiete Silvane, 2022), cu volumul de faţă încheiem publicarea operei postume a colegului şi prietenului nostru…

Mai mult...

Sportul Şimleu a rămas fără antrenor înaintea play-out-ului

Situată pe ultimul loc în Seria a X-a, cu doar 11 puncte acumulate în 18 etape, Sportul Şimleu Silvaniei va avea o misiune foarte dificilă în play-out, pentru a evita retrogradarea în Liga a IV-a. Formaţia de la poalele Măgurii a rămas fără antrenorul Dănuţ Şomcherechi cu doar câteva zile înainte de începerea play-out-ului, tehnicianul din Baia Sprie luând decizia de a-şi rezilia contractul cu Sportul Şimleu. „Ieri (luni, n.r.) am discutat cu domnul preşedinte, iar în această dimineaţă (marţi, n.r.) am semnat rezilierea contractului. A fost o perioadă grea…

Mai mult...

Primim la redacție: Discriminare la ACA Sălaj

Miercuri, 22 martie 2023, a avut loc la Camera de Comerț și Industrie Sălaj, Adunarea Generală a Membrilor Filialei ACA Sălaj sau ar fi trebuit să aibă loc, pentru că din lipsă de cvorum, aceasta nu s-a mai ținut, iar organizatorii au spus <>, dar fără o temă anume, fără invitați din partea organelor județene din domeniul agricol sau sanitar-veterinar. Problema este că din cei peste două sute de membri cu cotizația la zi, au participat aproximativ 40 de persoane. La intrarea în sala de ședințe a fost angajată o…

Mai mult...

Premii și mențiuni pentru zeci de elevi sălăjeni

Sălajul a fost reprezentat de 32 de elevi la Concursul Interjudețean de Matematică și Informatică  „Grigore Moisil”, ediția a XXXV-a, eveniment desfășurat în perioada 24-26 martie 2023, la Bistrița. La concurs au participat peste 250 elevi din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu-Mare și Sălaj, dintre care 160  la matematică și 96 la informatică. Probele s-au desfășurat la Colegiul Tehnic „Infoel”, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, fiecare județ participând cu câte un lot de 20 elevi la matematică și 12 elevi la informatică,…

Mai mult...

Poetul Horia Bădescu va primi premiul revistei Caiete Silvane

Poetul Horia Bădescu va primi premiul revistei Caiete Silvane, joi, 30 martie 2023, de la ora 12, în Sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (Zalău, piața 1 Decembrie 1918 nr. 12), în cadrul celei de-a 15-a ediții a Zilelor revistei. Cu această ocazie, poetul va fi omagiat, îi va fi prezentată opera, iar domnia sa va susține o lectură publică. Evenimentul este organizat în colaborare cu Editura „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca. Născut la 24 februarie 1943 la Aref pe Argeş, Horia Bădescu este poet, prozator…

Mai mult...

Locuri de muncă în Sălaj. Se caută tehnicieni și reprezentanți de vânzări

Noi locuri de muncă în Sălaj au apărut în industrie și vânzări, la companii locale sau internaționale interesate să își dezvolte afacerile în județ și în regiunile învecinate. Candidații din regiunea de vest a țării, care sunt în căutare de locuri de munca Salaj, pot găsi mai multe oferte pe platforma de recrutare www.ejobs.ro. Cele mai multe joburi se adresează tehnicienilor, inginerilor, dar mai ales persoanelor cu experiență în vânzări și cu studii tehnice. Reprezentant vânzări – pentru județele Sălaj și Cluj O companie cu vechime pe piața instalațiilor este în…

Mai mult...

Locuri de muncă 28.03.2023

*** Cento Service angajează muncitori calificaţi sau necalificaţi, femei sau bărbaţi, în unitatea de producţie microbuze pentru transport persoane! Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0742142635. *** Redacţia ziarului Magazin Sălăjean angajează REDACTOR. CV-urile se trimit la adresa de e-mail: redactie@magazinsalajean.ro *** Societate Comercială angajează vânzătoare. Program: Luni – Vineri 9 – 17; Două sâmbete pe lună 8 – 14. Telefon 0743 603661.

Mai mult...

Sute de sălăjeni au absentat și de la simularea probei obligatorii la BAC

Simularea Examenului Național de Bacalaureat – 2023, pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a, a continuat astăzi cu proba obligatorie a profilului (matematică și istorie). În județul Sălaj, la această probă scrisă au fost prezenți 1.368 elevi din 1.592 înscriși, înregistrându-se un număr de 224 absenți. Nu au fost înregistrate incidente. Următoarea probă scrisă, care se va desfășura în data de 29 martie 2023, este proba la alegere a profilului și a specializării.

Mai mult...

Au început „Zilele medicale sălăjene”

Simpozionul „Zilele medicale sălăjene”, eveniment dedicat analizării activității medicale din Sălaj, a problemelor cu care se confruntă cadrele medicale, dar și prezentării noutăților din lumea medicală, a început astăzi la Zalău. Evenimentul este organizat și în acest an de Colegiul Medicilor Sălaj și se desfășoară în prezența medicilor de familie, a unor medici specialiști din Sălaj și alte județe, dar și a reprezentanților farmaciștilor și altor categorii de profesioniști. În deschiderea evenimentului, președintele Colegiului Medicilor Sălaj, medicul Liviu Oroian a vorbit despre problemele existente mai ales în medicina de familie…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 28 Martie

1937: apare primul număr al ziarului „Neamul românesc pentru Bihor şi Sălaj”, condus de Dumitru Găldău   S-a întâmplat în 28 martie 1592 – S-a născut Jan Amos Komensky (Comenius, Johannes), pedagog şi reformator al învăţămîntului ceh (m.15.11.1670). 1661 – A murit Vasile Lupu, domn al Moldovei, ctitor al bisericii “Trei Ierarhi” din Iaşi(1634-1653). 1712 – A murit pictorul olandez Jan van der Heyden (n.05.03.1637). 1776 – A fost fondat “Balşoi Teatr” din Moscova. 1791 – “Supplex Libellus Valachorum”, cel dintîi program politic al românilor din Transilvania, este trimis Curţii din Viena. 1799 – S-a născut Karl von Basedow, medic german. A…

Mai mult...

Mașină furată din Zalău, abandonată într-o parcare

Mai nou, din Zalău se fură și mașini. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au identificat un zălăuan de 20 de ani, bănuit că în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, în jurul orei 3, ar fi furat un autoturism parcat pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău, lăsat cu portiera neînchisă și cheia în contact și l-ar fi condus și abandonat într-o parcare pe strada Corneliu Coposu.

Mai mult...