SCM Zalău, ca şi calificată în Final-Four-ul Cupei României la volei masculin

Primul sfert de finală al Cupei României la volei masculin a avut loc marţi seara, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău, SCM Zalău primind vizita Ştiinţei Explorări Baia Mare. Partida a fost câştigată cu scorul de 3 – 0 de formaţia zălăuană, însă, în teren, lucrurile nu au fost atât de simple pentru vicecampioana României, care s-a întrebuinţat serios pentru o victorie în trei seturi. După 3 – 0 în debutul actului întâi pentru zălăuani, oaspeţii au făcut rapid 3 – 3, apoi s-a mers „cap la cap” până…

Mai mult...

Percheziții într-un dosar cu un prejudiciu uriaș

Zeci de percheziții sunt organizate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj într-un dosar cu un prejudiciu însemnat. Potrivit unor surse neoficiale, pe lista județelor unde au loc percheziții se numără și Sălajul. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri și spălare de bani. Prejudiciul este unul uriaș, potrivit procurorilor care instrumentează cazul. Autoritățile au anunțat astăzi într-un comunicat că „La data de 24.11.2021, procurorii Direcției de Investigare…

Mai mult...

Nu face aceste greșeli atunci când joci la păcănele!

Păcănelele nu lipsesc din niciun cazinou online. De fapt, sunt majoritare, aproximativ 90% dintre jocuri făcând parte din această categorie. Ofertele promoționale sunt adaptate la această realitate, rotirile gratuite la sloturi fiind recompense frecvent acordate clienților. Pentru unele trebuie doar să optezi, în timp ce altele sunt activate doar dacă introduci un cod special, precum Cod bonus Vlad Cazino. Indiferent dacă joci la sloturi din banii tăi sau din fondurile suplimentare/învârtirile gratuite oferite de cazinouri, obiectivul este să te distrezi. Dacă mai câștigi și niște bani, e cu atât de…

Mai mult...

Locuri de muncă 24.11.2021

*** OTP Bank România SA – Sucursala Zalău angajează Ofiţer Bancar Credite. CV-urile se vor depune la sediul Sucursalei Zalău pe str Crişan nr. 36, Parter, sau email la adresa: gabriel.oprea@otpbank.ro. *** SC BRANTNER ENVIRONMENT SRL ANGAJEAZĂ: ŞOFERI PROFESIONIŞTI , MUNCITORI NECALIFICAŢI. Curriculum vitae se poate transmite la adresa de email cristina.takacs@brantner.com; număr telefon contact 0360/100305 sau la sediul societăţii în loc. Zalău, Strada Corneliu Coposu nr. 3, Parter. *** SC West Oil SRL  angajează lucrători gestionari pentru staţie de distribuţie carburanţi. Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la…

Mai mult...

Sălajul, lovit de moartea albă

Din păcate, numărul șoferilor depistați sub influența drogurilor a crescut în ultimele luni și în Sălaj. Un exemplu șocant este cel al unui tânăr din Zalău care este acuzat că s-a dus astăzi la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto sub influența drogurilor. Totul a început cu o misiune a polițiștilor pentru conștientizarea pietonilor asupra importanței respectării regulilor de circulație. Acțiunea a fost coordonată de către șeful Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, comisarul șef de poliție Bogdan Oltean, iar echipa a fost alcătuită din…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 24 noiembrie

1926: la Biserica greco-catolică din Şimleu Silvaniei este instalat vicarul Sălajului, Emil Bran S-a întâmplat în 24 noiembrie 1632 – S–a născut filosoful olandez Benedictus (Baruch) de Spinoza, unul dintre marii precursori ai filosofiei moderne („Etica demonstrată în mod geometric”) (m.21.02.1677). 1796 – S–a născut, la Mediaş, învăţătorul sas Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania; pentru activitatea sa revoluţionară a fost condamnat la moarte şi executat (m.1849). 1862 – S-a născut omul politic Vasile Goldiş, membru de onoare al Academiei Române (m.10.02.1934). 1864 – A…

Mai mult...

Șocant! Tânăr suspectat că s-a dus drogat la examenul pentru obținerea permisului auto

Caz șocant descoperit astăzi de polițiștii sălăjeni. Un tânăr din Zalău a fost oprit de polițiști în timp ce susținea examenul practic pentru obținerea permisului de conducere. Testul efectuat pe loc a indicat faptul că tânărul consumase substanțe psihoactive. Tânărul suspectat că a consumat droguri a fost preluat de polițiști și transportat la Secția de Urgențe a Spitalului Județean Zalău pentru efectuarea unor teste de laborator. Din păcate, polițiștii descoperă tot mai multe persoane care conduc deși se află sub influența drogurilor. Vom reveni. M. S.

Mai mult...

Ce poți face cu zațul de cafea și cum se păstrează?

Dacă ești băutor de cafea și preferi gustul unei cafele gustoase atunci sigur știi că prin felul cum se face cafeaua la ibric, la filtru sau espressor rămâne în urma fiecărei cafele, zaț. Acesta poate fi refolosit pentru diverse lucruri care îți pot fi de folos.  Având în vedere că acesta poate fi întrebuințat de la cosmetică la îngrășământ pentru plante sau odorizant ar fi păcat să îl arunci.  Iată pentru ce îl mai poți folosi și cum se păstrează în funcție de te vei decide să faci cu el. …

Mai mult...

Ce să faci şi ce să nu faci când folosești o drujbă, pentru a fi în siguranță

Drujba este probabil unul dintre cele mai de folos unelte pe care le folosești pentru curtea ta. De la tăierea lemnului, la toaletarea pomilor, ai nevoie deo drujba pentru a-ți ușura munca.  Însă această unealtă te poate pune în pericol dacă nu știi cum să o folosești corect și cum să o păstrezi în cele mai optime condiții.  Așadar iată mai jos câteva recomandări despre cum să folosești corect drujba și ce să nu faci.  Asigură-te ca lamă este ascuțită  Înainte de a folosi drujba Yamamoto aruncă o privire asupra…

Mai mult...

Meshuggah, nume iconic al scenei metal internaționale, vine la ARTmania Festival 2022

Abonamente disponibile pe artmaniafestival.ro, iabilet.ro și eventim.ro Meshuggah, nume iconic și „genre defining” al scenei metal internaționale, una dintre zece cele mai importante formații de hard rock și heavy metal potrivit „Rolling Stone” magazine, intră în line-up-ul ARTmania Festival 2022, revenind cu un show exploziv la zece ani de la primul lor concert din România.   Meshuggah completează line-up-ul ARTmania Festival, urcând pe scenă alături de (a-z): Cult of Luna, Leprous, Mercyful Fate, My Dying Bride, Pain of Salvation, Transatlantic, Testament, The Pineapple Thief, The Vintage Caravan completate de Bucovina,…

Mai mult...