STUDIU: Marea Britanie va ajunge la imunitatea colectivă pe 12 aprilie

Marea Britanie, care a vaccinat anti-COVID-19 peste jumătate din populaţia adultă, va ajunge la aşa numita ”imunitate colectivă” (de turmă) pe 12 aprilie, potrivit calculelor publicate astăzi de University College London (UCL), relatează EFE, transmite Agerpres. Potrivit acestor analize, protecţia populaţiei împotriva coronavirusului, fie prin intermediul vaccinării fie pentru că s-au vindecat de boală, va ajunge la 73,4 % din populaţie la 12 aprilie, dată când este prevăzută a doua etapă de relaxare a restricţiilor. Acest procent, potrivit experţilor universităţii, este suficient pentru a spune că s-a ajuns la „o…

Mai mult...

Noutăţi filatelice: Flori protejate din România

Din dorința de a sprijini eforturile de protejare a mediului înconjurător, parte din avuția națională, care trebuie conservat pentru generațiile viitoare, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale Flori protejate din România. Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,90 lei este ilustrat Degetăruțul pitic alpin (Soldanella oreodoxa). Genul Soldanella (Primulaceae) este caracterizat prin cele cinci petale violete unite în formă de pâlnie, cu lobii crestați, fiind endemic în mediul alpin european. Specia Soldanella oreodoxa se găsește în Muntele Băișoarei, rezervația Scărița-Belioara și Munții Vlădeasa, la cca 1.000-1.400 m…

Mai mult...

FLORIN CÎŢU: ”Circulaţia pe timpul nopţii – permisă până la 5,00 pentru cei care merg la slujba de Paşte”

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că va înainta spre aprobare în şedinţa de astăzi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) o serie de propuneri care vizează sărbătorile pascale ortodoxe, între care şi cea privind circulaţia pe timpul nopţii, care să fie permisă până la ora 5,00 pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, informează Agerpres. „Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU: – pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii să fie permisă până la ora 5:00; – magazinele…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Arta parentajului plin de respect

Autori: Sura Hart & Victoria Kindle Hodson Arta parentajului plin de respect este o carte pentru părinți și copii deopotrivă. Autoarele, Sura Hart și Victoria Kindle Hodson, ne propun un proces în 7 pasi prin care putem deveni acei părinți care sunt capabili să ofere respect și siguranță emoțională, structura și limite ferme, dar pline de iubire, cooperare și un model de comunicare empatica. Cuprinde numeroase tehnici de comunicare, exerciții practice, activități și instrumente validate de mii de familii din întreagă lume. Având la baza Comunicarea Nonviolenta, o filosofie de…

Mai mult...

Gheorghe Tadici vrea să dea în judecată Federaţia Română de Handbal

Dezamăgit şi, în acelaşi timp, indignat de felul în care s-a derulat prima parte a campionatului Ligii Naţionale de handbal feminin, Gheorghe Tadici pare decis să acţioneze în instanţă Federaţia Română de Handbal. „Voi deschide un proces penal, probabil săptămâna viitoare, pentru zădărnicirea combaterii pandemiei. Dacă spui ceva, ţi se bagă pumnul în gură şi eşti amendat imediat, deşi nu au fost încălcate regulamentele. Este inadmisibil ca după un meci, fetele să fie nevoite să se schimbe şi să se spele prin benzinării. Am jucat tot turul numai în deplasare,…

Mai mult...

5 avantaje de a alege o firmă de pompe funebre cu experienţă îndelungată

Serviciile de inmormantare sunt foarte importante pentru momentele foarte delicate si pline de durere. Astfel, este necesar sa ai langa tine specialisti care te pot indruma pas cu pas si care sa se ocupe de toata birocratia si de toate detaliile ce tin de ceremonia inmormantarii. Desi este un moment total nedorit, este important sa existe o firma de calitate care sa se ocupe de realizarea acestui eveniment. El nu trebuie facut la intamplare. De aceea poti apela la serviciile firmei Anima Funerare. Aici o sa ai parte de o…

Mai mult...

Locuri de muncă 8.04.2021

*** Valen Est Industries S.R.L. Surduc angajează electrician/electromecanic cu experienţă în producţie disponibil pentru program de lucru în schimburi. Relaţii la tel: 0727 569469 sau e-mail alina.pop@valenest.ro *** CLIO GROUP ANGAJEAZĂ COORDONATOR TRANSPORT – LOGISTICĂ. Detalii la numărul de telefon 0734347777 sau la e-mail: office@cliogroup.ro. *** ECOPROIECT SRL Zalău angajează: • arhitect; • inginer construcții civile; • persoană cu studii medii, care are cunoștințe de întocmire memorii tehnice și documentații pentru avize de specialitate. Informații la telefon 0740 133 794. *** Lipefra Tex  angajează persoane cu experienţă pentru maşina de…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 8 Aprilie

1608: târgul Zalău este luat sub ocrotirea principelui Gabriel Báthory   S-a întâmplat în 8 aprilie 1336 – S-a născut Timur Lenk, sultan (1388-1405), întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (m.19.06.1405). 1431 – S-a născut poetul francez François Villon (m.1463). 1492 – A murit Lorenzo de Medici, umanist italian (n.01.01.1449). 1541 – A murit dramaturgul spaniol Fernando de Rojas (”Celestina. Tragicomedia lui Calixto şi Melibea”) (n.1465). 1652 – Au fost întemeiate, de către olandezi, primele aşezări ale europenilor în Africa de Sud, aproape de provincia Cape, cunoscută şi sub numele de Capul Bunei Speranţe, aşa cum au numit-o navigatorii portughezi în…

Mai mult...