Ion Iliescu a demisionat de la Institutul Revoluţiei Române

Fostul preşedinte Ion Iliescu a demisionat de la şefia Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, locul acestuia fiind preluat interimar, de Alexandru Mironov, membru al Colegiului Naţional al instituţiei. Anunţul privind demisia lui Ion Iliescu din fruntea Institutului Revoluţiei Române a fost făcut de senatorul Alina Gorghiu, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege care vizează desfiinţarea Institutului şi care a calificat gestul drept „tardiv şi cinic faţă de cei care aşteaptă de mai bine de 30 de ani adevărul despre evenimentele din decembrie 1989”, scrie news.ro. „Surprize, surprize cu Ion…

Mai mult...

PREMIILE OSCAR 2021: Lista completă a câştigătorilor

Cea de-a 93-a gală a Premiilor Oscar a avut loc, anul acesta, în 25 aprilie, după ce a fost amânată cu două luni din cauza pandemiei de COVID-19. Cel mai bun film a fost desemnat „Nomadland”, iar Anthony Hopkins şi Frances McDormand au primit Oscarul pentru cel mai bun actor şi, respectiv, cea mai bună actriţă în rol principal, relatează Digi24. Anul acesta, ceremonia de decernare a premiilor Oscar a fost transmisă live din două locaţii, ambele în Los Angeles: Dolby Theatre şi Union Station. Au fost, de asemenea, şi…

Mai mult...

Diferenţa dintre programul Rabla Clasic şi Rabla Plus

Începând de astăzi demarează programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, persoanele fizice merg la producătorii validaţi pentru a se înscrie, iar persoanele juridice pot transmite dosare de acceptare la Administraţia Fondului de Mediu în vederea accesării programului Rabla, potrivit Agerpres. • Diferenţa dintre Rabla Clasic şi Rabla Plus Aceste programe sunt susţinute de Ministerul Mediului şi au ca scop de a încuraja românii să achiziţioneze maşini noi şi mai puţin poluante, în schimbul autovehiculelor vechi, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Potrivit datelor oficiale, de la…

Mai mult...

Locuri de muncă 26.04.2021

*** Valen Est Industries S.R.L. Surduc angajează electrician/electromecanic cu experienţă în producţie disponibil pentru program de lucru în schimburi. Relaţii la tel: 0727 569469 sau e-mail alina.pop@valenest.ro *** Lipefra Tex  angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi, brodat şi călcat. Informaţii la telefon 0784 001428 şi GESTIONAR . Curriculum Vitae la adresa de e-mail: lipefratex@yahoo.com *** CLIO GROUP ANGAJEAZĂ COORDONATOR TRANSPORT – LOGISTICĂ. Detalii la numărul de telefon 0734347777 sau la e-mail: office@cliogroup.ro. *** S.C. MULTICOM S.R.L. angajează gestionari, muncitor necalificat. conducător auto cat. B (autoutilitară 1,5 to)…

Mai mult...

Record la amenzi – aproape 100.000 de lei

Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Zalău împreună cu cei de la Secţia 1 Poliţie Rurală Zalău au acționat zilele trecute cu efective mărite pentru prevenirea faptelor antisociale, depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor fapte penale, menținerea ordinii și liniștii publice, dar şi pentru prevenirea răspândirii noului virus. În materie penală, polițiștii au administrat probatoriu şi au soluţionat 12 dosare penale, majoritatea dintre acestea având ca obiect infracţiuni de furt, distrugere şi la regimul circulaţiei rutiere. În sectorul contravenţional, poliţiştii au dat 381 amenzi, în valoare totală de 99.665…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 26 Aprilie

2009: se pune piatra de temelie a Bisericii Ortodoxe „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău   S-a întâmplat în 26 aprilie 1731 – A murit scriitorul englez Daniel Defoe (n.1660). 1798 – S-a născut pictorul francez Ferdinand Victor Eugene Delacroix (m.13.08.1863). 1886 – S-a născut Ma Rainey (Gertrude Malissa Pridgett), cântăreaţă americană de blues (m.22.12.1939). 1905 – S–a născut regizorul francez Jean Vigo. Format la şcoala suprarealismului şi a dadaismului, el a fost numit „Rimbaud al cinematografului” („Apropo de Nisa”, „Nota zero la purtare”) (m.10.10.1934). 1915 – S-a născut Johnny Shines, bluesman american (m.20.04.1992). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. sfinţit mucenic…

Mai mult...

50.000 de vaccinări în Sălaj

O tânără din Sălaj, născută cu o malformație genetică, a ales să se vaccineze anti-Covid pentru a se proteja pe ea, dar mai ales pentru a putea să meargă, împreună cu mama ei, la cele două surori stabilite în Anglia. Într-o postare pe Facebook, Instituția Prefectului Sălaj a publicat o fotografie cu Petrina, persoana cu numărul 50.000 a campaniei de vaccinare anti-Covid din Sălaj. Susţinută de mama ei, curajoasă şi zâmbitoare, Petrina a primit fără emoţie vaccinul administrat de echipa mobilă la Centrul pentru Boli Rare NoRo Zalău, în aplauzele…

Mai mult...