Intri Dior, ieși dihor

Elena e liberă. Atâta s-au luptat grupurile de rugăciune, echipa de avocaţi, trăgătorii de sfori şi cei încă interesaţi ca domnia sa să fie liberă ca rândunica, până au scos-o din celulă. E drept, deocamdată, provizoriu, nu se ştie ce va fi după judecată. Celula, ce-i drept, era ceva mai generoasă la Târgşor decât cea de la Capitală. În noul loc de detenţie distinsa doamnă politician ocupa o cameră tip „mama şi copilul”. Motivele pentru care Elena a stat acolo au ţinut de securitate, spun oficialităţile, ea nefiind mamă, aşa…

Mai mult...

O nouă biserică urmează să se construiască la Zalău

O nouă biserică urmează să fie construită în municipiul Zalău, pe strada Dacia. Construcţia lăcaşului de cult penticostal depinde de votul consilierilor locali care, luni, 11 mai, în şedinţa ordinară de Consiliu Local (CL) urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind transmiterea unui imobil, în folosinţă gratuită, Bisericii Penticostale, loc în care se va ridica un lăcaş. Imobilul, un punct termic – PT35, aflat în proprietatea publică a Municipiului Zalău, situat pe strada Dacia, are o suprafaţă totală de 238 de metri pătraţi şi urmează să fie dat în…

Mai mult...

PNL Sălaj desfiinţează guvernarea Ponta: Trei ani de minciună, hoţie şi incompetenţă

Partidul Naţional Liberal filiala Sălaj, a susţinut vineri, la sediul din Piaţa Iuliu Maniu, o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi deputatul Lucian Bode, copreşedinte PNL filiala Sălaj, şi Valer Crişan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj. Aceştia au prezentat o evaluare naţională a activităţii guvernului Ponta, după trei ani de guvernare. Bode a argumentat în discursul său motivele pentru care PNL consideră această guvernare drept un dezastru naţional, o activitate distructivă a „celui mai slab guvern, cu 14 miniştri penali”. Lucian Bode a prezentat şi argumentele pe baza…

Mai mult...

„Sanitarii pricepuţi” au intrat în concurs

Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din municipiul Zalău a găzduit vineri, 8 mai, o nouă ediţie a concursului de sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi” – etapa zonală. Concursul este organizat la nivel local de Crucea Roşie filiala Sălaj şi se adresează elevilor din ciclul gimnazial şi liceal. După cum a explicat Lorena Filip, directorul filialei de Cruce Roşie Sălaj, competiţia are scopul de a promova instruirea în domeniile de prim ajutor şi educaţie pentru sănătate şi vizează atingerea mai multor obiective în rândul elevilor printre care: dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane…

Mai mult...

Ajutoare de urgenţă pentru zălăuanii care îşi reabilitează termic locuinţele

Zălăuanii cu venituri mici care intenţionează să-şi reabiliteze termic locuinţele prin programul demarat de Primăria Municipiului Zalău, prin cofinanţare europeană, vor putea beneficia de sprijin financiar, ajutor de urgenţă, cuprins între 800 şi 1.500 de lei. Asta, în cazul în care consilierii locali, întruniţi luni, 11 mai, în şedinţă ordinară de Consiliu Local (CL) vor aproba un proiect de hotărâre în acest sens. Conform proiectului, ajutorul de urgenţă se va acorda în baza unei cereri pe care solicitanţii trebuie să o depună în termen de maximum 60 de zile de…

Mai mult...

Începem să ne apreciem olimpicii: Fără examen şi taxe la adminiterea la facultate

Elevii care obţin în timpul liceului premii şi menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale vor putea să se înscrie la facultate, direct pe locuri la buget, fără să mai participe la admitere, potrivit unui proiect de lege care a fost trimis spre promulgare preşedintelui României. Senatul a aprobat la finalul lunii trecute modificarea Legii educaţiei naţionale cu un nou articol care precizează că în cadrul metodologiei proprii, instituţiile de învăţământ superior stabilesc facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea candidaţilor la programe de studii universitare de licenţă, care au obţinut în…

Mai mult...

Se pot depune cereri pentru reabilitarea termică a blocurilor

Proprietarii de apartamente din municipiul Zalău, constituiţi în asociaţii de locatari, pot să-şi reabiliteze termic locuinţele cu finanţare europeană. Primăria Municipiului Zalău anunţă asociaţiile de proprietari, interesate să participe la programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, că pot depune scrisori de intenţie pentru includerea în program, la sediul instituţiei – Centrul de relaţii cu publicul, camera 4. Programul se adresează asociaţiilor de proprietari din blocurile construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950 – 1990, au un regim de înălţime de cel puţin P+3 şi nu au…

Mai mult...

Şofer accidentat grav în Nuşfalău

Un bistriţean în vârstă de 54 de ani, se află sub stricta supraveghere a medicilor, după ce în cursul zile de joi, 7 mai, a fost victima unui accident rutier produs chiar de el. Potrivit unor informaţii furnizate de Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, la data precizată, în jurul orei 5,30 pe drumul DN 1 H, în localitatea Nuşfalău s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Din cercetările efectuate de poliţişti rezultă faptul că Ioan T., în vârstă…

Mai mult...

HC Zalău ratează „careul de aşi”, dar continuă lupta pentru un loc de cupă europeană

Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a ratat şansa de a evolua în acest an în semifinalele Ligii Naţionale, după ce a cedat cu 24 – 27 pe terenul Coronei Braşov, în cel de-al treilea meci al sferturilor de finală. Partida de joi seara a fost total diferită faţă de cea de marţi, în care Braşovul s-a impus cu 30 – 18. Handbalistele lui Tadici au ţinut pasul cu gazdele până spre finalul primei reprize, iar la pauză tabela a arătat 12 – 10 pentru formaţia de la poalele Tâmpei. Cu…

Mai mult...

Afumătorie plină cu carne, distrusă de flăcări

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj, secţia Şimleu şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Crasna, au fost solicitaţi în cursul zilei de joi, 7 mai, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei gospodării, o afumătorie, din localitatea Cizer. Cel mai probabil, conform cercetărilor de la faţa locului, incendiul a izbucnit din cauza neutilitzării corespunzătoare a focului în spaţii închise. Flăcările s-au extins de la afumătorie, unde au ars aproximativ 30 de metri pătraţi din acoperiş şi 200 de kilograme de…

Mai mult...

Zvonoteca

# La fix s-au apucat de treabă băieţii cu deratizările. Mai era puţin şi ne intrau în casă toate gângăniile, noroc să s-au inventat şi plasele pentru ţânţari. Adevărul e că fac treabă bună, ieri dimineaţă nici urmă de insecte pe plasele de ţânţari. Deci, să nu mai zică lumea că dau cu apă chioară că insectele au dispărut. Pentru cât timp, vom vedea. # Dacă tot a început deratizarea de primăvară, ar putea începe şi adepiştii să tundă iarba dintre blocuri. Copiilor le place, că se mai tăvălesc prin…

Mai mult...