Sute de copii din medii vulnerabile vor avea parte de actvități educaționale, printr-un proiect ce a primit undă verde la Zalău. În ședința extraordinară a Consiliului Local din municipiul Zalău a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii cererii de finanțare „Servicii educaționale pentru copiii din comunități vulnerabile Zalău”.
Proiectul va fi depus de autoritățile locale din municipiul Zalău, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Zalău, Școala Gimnazială “Porolissum” Zalău, cu structura Școala Gimnazială “George Coșbuc”, și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, apelul de proiecte destinat furnizării de servicii educaționale de tip „Școală după școală”.
Prin intermediul acestei inițiative este vizată furnizarea de servicii educaționale de tip after-school, dar și servicii de consiliere psihopedagogică, logopedie, sprijin educațional și mediere școlară pentru un număr de cel puțin 440 de copii din comunități vulnerabile din municipiu.
Elevii care vor beneficia de aceste servicii provin de la Școala Gimnazială „Porolissum”, structura Școala Gimnazială „George Coșbuc”, de la Centrul de zi pentru Copii aflați în situație de vulnerabilitate din cadrul Direcției de Asistență Socială, precum și de la alte unități de învățământ din municipiu, în funcție de nevoile individuale identificate. Valoarea totală a bugetului este de aproape 4 milioane de lei, iar durata totală a proiectului, până la finalizarea sa, este de doi ani și trei luni, potrivit Primăriei Zalău.