Umilință, frig, deznădejde. Frustrare, strâns din dinți, înjurat de toți sfinții în gând, nedreptate fără margini. Pe lângă toate nenorocirile și umilințele de care avem parte zi și noapte, din nenumărate cauze – toate având aceeași sorginte putredă, statul cel parșiv, suntem nevoiți să mai suportăm încă una, asta ca să înțelegem că indiferent cine se află la conducerea instituțiilor din această țară, lucrurile nu mai au cum să se facă bine.
Mai mult...Etichetă: salaj
Zece pași importanți în plantarea pomilor
Gospodarii pricepuţi, se ştie, plantează pomii de toamna. Totuşi, ideea plantării pomilor primăvara este adânc înrădăcinată în concepţia comună. Dacă vă număraţi printre aceştia ori pur şi simplu nu aţi apucat să plantaţi pomii din toamnă, iată ce e bine să ştiţi
Mai mult...Expoziție caritabilă ”Mărțișor pentru speranță” la Galeria de Artă ”Ioan Sima”
O inedită expoziție caritabilă, intitulată ”Mărțișor pentru speranță”, va fi vernisată luni – 24 februarie la Galeria de Artă ”Ioan Sima” din muncipiul Zalău.
Mai mult...Monumentul lui Ady Endre – fără aviz de la Cultură
Monumentul de arhitectură urbană “Pe bancă lângă Ady Endre”, recent inaugurat în parcul din centrul istoric al Zalăului, a iscat discuții la sfârșitul săptămânii trecute în privința documentației ce a stat la baza amplasării monumentului
Mai mult...Femeie violată în Șimișna
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, continuă cercetările într-un dosar penal privind infracțiunile de viol, violare de domiciliu şi lovire sau alte violențe, fapte comise joi, 20 februarie, în Şimişna.
Mai mult...Au furat un telefon mobil și au fost prinși după doi ani
Doi adolescenţi din comuna Crişeni, bănuiţi de comiterea unui furt de telefon mobil au fost identificaţi, marţi, 18 februarie, de poliţişti.
Mai mult...Orientare și consiliere vocațională pentru elevii de gimnaziu din Sălaj
Două programe de consiliere vocațională vor oferi tuturor elevilor de clasa a VIII-a din județul Sălaj oportunitatea de a-și testa abilitățile printr-o metodologie validată, pentru ca ulterior să își aleagă un liceu și o linie de studiu potrivite propriilor puncte-forte.
Mai mult...Accidentul din Sânmihaiu Almaşului, soldat cu decesul unei persoane
În accidentul de circulaţie care avut loc în această seară, în jurul orei 20.30, în localitatea Sânmihaiu Almaşului, pe Drumul Naţional 1F, o persoană şi-a pierdut viaţa
Mai mult...Persoanele cu handicap pot lua credite fără dobândă
Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot accesa credite de până la 10.000 de euro, fără să plătească dobândă. Banii pot fi folosiți pentru adaptarea locuințelor și autoturismelor, cu condiția ca aceștia să fie rambursați în cel mult zece ani. Pentru achiziționare de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului poate fi de maximum 20.000 de euro, iar perioada de rambursare trebuie să fie de 15 ani. Persoanele cu handicap grav sau accentuat trebuie să întocmească o listă de documente pe care o…
Mai mult...‘’Biserici și Comunități din Sălaj. Construcții de Edificii de Cult Românești (1848-1945)’’. Apariție editorială de excepție, semnată de zălăuanul Bogdan Ilieș
La Editura ‘’Patrimonia’’ a Institutului Național al Patrimoniului a apărut volumul ‘’Biserici și Comunități din Sălaj. Construcții de Edificii de Cult Românești (1848-1945)’’, autor Bogdan Ilieș – doctor în istorie originar din Zalău, actualmente stabilit la Cluj
Mai mult...Sălăjeanul Crin Bologa este noul procuror-șef al DNA
Șeful statului a semnat decretul pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Crin-Nicu Bologa, pe o perioadă de trei ani.
Mai mult...”Euro 200”continuă! Bani de calculator pentru elevi şi studenţi
Programul ”Euro 2020” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziţionării unui calculatoar continuă și în acest an.
Mai mult...Și sălăjenii s-au alăturat celor peste zece mii de tineri care au părăsit definitiv România în 2018
O analiză recentă efectuată de INACO – o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România, arată faptul că peste 10.000 de tineri au părăsit definitiv România doar în 2018, printre ei aflându-se, evident, și tineri din Sălaj
Mai mult...“Arhitectul” Zalăului, Szikszai Lajos, va avea o statuie în municipiu
Unul dintre cele șase proiecte declarate câștigătoare, dintre zecile depuse de zălăuani în proiectul de bugetare participativă, va fi ridicarea unei statui reprezentându-l pe Szikszai Lajos, om politic, revoluționar, membru al parlamentului ungar și vicecomite (prefect, astăzi) al Sălajului.
Mai mult...