Doi ani de la plecarea părintelui Cornea, unul dintre cei mai iubiți slujitori ai Bisericii sălăjene

Au trecut doi ani de la trecerea către lumea veșniciei a unuia dintre cei mai iubiți slujitori ai Bisericii sălăjene, părintele Gheorghe Cornea. Un om de o aleasă noblețe sufletească și un exemplu de modestie și dăruire, un spirit din care mii de enoriași s-au hrănit cu sfaturi folositoare, alinare, multă bunătate și mai ales înțelegere în fața greșelii. Prin  vorba blândă, încurajatoare, părintele Cornea a avut nu de puține ori puterea de a salva un destin aflat în cumpănă, o viață, de a vindeca o rană sufletească adâncă și…

Mai mult...

Începe Postul Crăciunului

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de creștinătate, este ținut cu strictețe de credincioșii în întreaga lume. Acest post ține 40 de zile, din 15 noiembrie, și se termină în noaptea de Ajun, 24 decembrie fiind ultima zi de post. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie, așa cum se întâmplă și în acest an. În acest post credincioșii ar trebui să consume mâncăruri de post, fiind interzise lactatele, carnea și ouăle. Se obișnuiește că toți…

Mai mult...

Credința – între paradă și sentiment autentic

Nimeni nu a înțeles exact, până la urmă, scopul principal al evenimentului anunțat a fi “religios” care a umplut bulevardul și parcarea din spatele Primăriei Zalău, la sfârșitul săptămânii trecute. Probabil că nu au fost puțini zălăuanii care s-au întrebat, în timp ce se cruceau cu două mâini, dacă nu cumva acest eveniment pentru care s-au alocat bani frumușei nu are cumva și un scop electoral. Oamenii sunt liberi să-și pună astfel de întrebări atâta timp cât municipalitatea ia parte la organizarea unor astfel de evenimente, pe banii noștri și…

Mai mult...

Peste 1.000 de tineri ortodocşi au mărşăluit pe străzile Zalăului

Peste 1.000 de tineri ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi-au dat întâlnire la Zalău, în cadrul unui eveniment organizat de către Episcopia Sălajului în parteneriat cu Primăria şi cu Consiliul Judeţean. La manifestarea ce s-a desfăşurat în 17 şi 18 august au fost prezente înalte feţe bisericeşti – ÎPS Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Petroniu, episcopul Sălajului, dar şi oficialităţi locale – preşedintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc, primarul Zalăului, Ionel Ciunt,…

Mai mult...

„Procesiunea tinereții” și „rugăciunea colectivă” dau peste cap circulația în Zalău

Evenimentul cu caracter religios „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului”, organizat de Episcopia Sălajului în parteneriat cu Municipiul Zalău, în perioada 17-18 august 2018, implică restricții de circulație pe raza perimetrului de desfășurare, restricții anunțate de municipalitate într-un comunicat. Astfel, în data de 17 august 2018, circulația rutieră va fi blocată pe strada Armoniei (de la intersecția cu strada Sfânta Vineri până în zona Banc Post) între orele 12.30 – 13. În data de 17 august 2018, între orele 19.45 – 21, va avea loc deplasarea persoanelor participante…

Mai mult...

Biserica de lemn de la Poarta Sălajului se degradează aşteptând mila autorităţilor

Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril” din Poarta Sălajului se distruge cu fiecare zi ce trece, în aşteptarea banilor necesari refacerii ei. Monumentul istoric a fost distrus de vijelie în luna septembrie a anului trecut şi, de atunci, autorităţile nu au reuşit decât să pună „sub protecţie” imobilul. Mai exact, după câteva luni de aşteptare, după ce biserica a înfruntat ploaie, vânt şi ninsoare, statul a alocat 17.000 de lei plus TVA pentru a acoperi vechiul lăcaş cu un nailon. Cum era de aşteptat, protecţia a fost doar…

Mai mult...

Copiii fără prezent

A merge cu rândul la școală, pentru că nu există suficiente perechi de încălțăminte, a nu avea o jucărie, fie ea cât de simplă, o carte pe care să o răsfoiești sau o pungă cu câteva napolitane și o ciocolată, lucruri normale pe care orice copil le merită, precum și alte lipsuri, completate de o viață de zi cu zi plină de probleme, sunt doar câteva dintre aspectele realității din viața multor copii care cresc în satele sălăjene. Nu există interes și, pe cale de consecință, nici vreun sprijin consistent…

Mai mult...

Tinerii ortodocşi primesc rucsacuri de la CJ Sălaj, în ciuda opoziţiei liberalilor

Proiectul privind alocarea a 23.000 de lei de la bugetul judeţului pentru sprijinirea organizării, în luna august, la Zalău, a „Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”, a trecut graţie voturilor aleşilor PSD, PMP şi UDMR. Liberalii s-au împotrivit, arătând, prin vocea consilierului Paul Maghiu, că administraţia judeţeană face, astfel, risipă din bani publici, iar dărnicia afişată este „discreţionară”. „Modul în care sunt alocați acești bani mi se pare total discreționar și discriminatoriu. Discriminatoriu față de alte instituții, organizații, fundații care trebuie să participe într-o competiție, să completeze…

Mai mult...

Consiliul Judeţean Sălaj dă bani pentru rucsacurile a peste 1.000 de tineri ortodocşi

După Primăria Zalău, care a oferit 51.000 de lei de la bugetul municipiului pentru evenimentul religios „Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”, a venit rândul Consiliului Judeţean Sălaj să sponsorizeze acelaşi eveniment din banii contribuabililor. Aleşii judeţeni se întâlnesc joi, 31 mai, pentru a vota un proiect de hotărâre privind alocarea a 23.000 de lei pentru manifestarea ce va avea loc în perioada 17-18 august, la Zalău, în organizarea Episcopiei Sălajului. Potrivit expunerii de motive a proiectului, banii sunt destinaţi achiziţiei a 1.150 de rucsacuri personalizate şi…

Mai mult...

Fanatism religios pe banii zălăuanilor: Episcopia transformă Zalăul în capitala ortodoxiei din Transilvania

Municipalitatea va aloca 51.000 de lei de la bugetul Zalăului unui eveniment pe teme de educație religioasă ce se va desfășura în vara acestui an în municipiu, conform unui Proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali municipali în ședința de Consiliu local de joi, 22 martie. Concret, 1.150 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, 750 dintre ei din Sălaj, iar ceilalți din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare vor participa la evenimentul “Întâlnirea tinerilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului”, organizat de Episcopia…

Mai mult...

Au venit banii pentru protejarea bisericilor de lemn de la Poarta Sălajului şi Lozna

La aproape trei luni de la furtuna care a distrus două monumente istorice din Sălaj – Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Poarta Sălajului şi Biserica de lemn de la Lozna – Secretariatul General pentru Culte a aprobat cererea de finanţare depusă de către autorităţi pentru punerea sub siguranţă a lăcaşurilor de cult. Nu, însă, pentru întreaga sumă. Astfel, pentru protejarea lăcaşului de cult de la Poarta Sălajului, oficialii de la Bucureşti au dispus alocarea a 15.000 de lei din totalul celor 17.000 de lei ceruţi, în…

Mai mult...

15 unități de cult din Zalău primesc banii de reparații și dotări de la Primărie

Consilierii locali au aprobat, în ședința de Consiliu Local (CL) municipal, desfășurată joi, la sediul Primăriei Zalău, Proiectul de hotărâre prin care mai multe unități de cult de pe raza municipiului Zalău vor primi bani pentru lucrări de reparații și pentru diverse achiziții. Sprijinul financiar din bugetul local este în valoare totală de 335.500 de lei. În urma desfășurării procedurii de selecție a proiectelor depuse, comisia special votată de consilierii locali a stabilit că au îndeplinit condițiile de acordare a unor ajutoare financiare 15 unități de cult din Zalău. Cea…

Mai mult...

In Memoriam pr. Gheorghe Cornea

După 42 de ani în care a binecuvântat şi purtat în rugăciuni generaţii de credincioşi, preotul Gheorghe Cornea a trecut la cele veşnice vineri, 30 iunie, în ziua de prăznuire a tuturor apostolilor. Vrednicul slujitor al altarului, părintele Cornea s-a născut la 2 noiembrie 1944, în comuna Bălan, județul Sălaj. Între anii 1959 și 1964 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, apoi cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care le-a absolvit în anul 1968, cu lucrarea de licență „Despre Sfintele Taine”. Căsătorit în 1964, a avut…

Mai mult...

Pe banii noștri, majoritatea consilierilor zălăuani tremură în fața ordinelor Episcopiei

 Principiul firesc, democratic, al diferențelor de opinie, a căzut secerat sub “sabia” de partid, la ședința de Consiliu Local de joi, 25 mai, din cadrul Primăriei Zalău. Cea mai mare parte a consilierilor locali și-a dat cu stângul în dreptul, schimbându-și opinia după cum au bătut vânturile dinspre Episcopia Sălajului și partidul aflat la putere. Lipsa de coloană vertebrală a Consiliului Local, vidul de răspundere, de responsabilitate asupra unui vot acordat inițial, pun așadar sub un mare semn de întrebare nu doar competența celor care ne conduc și trebuie să…

Mai mult...