Credința – între paradă și sentiment autentic

Nimeni nu a înțeles exact, până la urmă, scopul principal al evenimentului anunțat a fi “religios” care a umplut bulevardul și parcarea din spatele Primăriei Zalău, la sfârșitul săptămânii trecute. Probabil că nu au fost puțini zălăuanii care s-au întrebat, în timp ce se cruceau cu două mâini, dacă nu cumva acest eveniment pentru care s-au alocat bani frumușei nu are cumva și un scop electoral. Oamenii sunt liberi să-și pună astfel de întrebări atâta timp cât municipalitatea ia parte la organizarea unor astfel de evenimente, pe banii noștri și fără ca cineva să întrebe cetățeanul dacă este de acord ca banii din bugetul amărât al județului ori municipiului să meargă către acest tip de manifestări.

O defilare pe bulevard cu icoane de un metru, rugăciuni, liturghii sau spectacolele cu muzică și dans popular organizate pentru tineri nu reprezintă ceva ce trebuie condamnat sau judecat. Nu despre asta este vorba și ar fi bine să evităm să nu vedem pădurea din cauza copacilor. Pentru acest eveniment Primăria Zalău a alocat 51.000 de lei (mâncare și cazare) iar Consiliul Județean 25.000 de lei pentru achiziționarea unor rucsacuri ce au fost dăruite participanților.

Evenimentul a avut un buget total de 250.000 de lei. Cei care decid împărțeala banilor în municipiu sau județ au lăsat deoparte evenimente mai importante, acțiuni care chiar se impuneau, activități sportive pentru tineri și copii, investiții urgente ori acțiuni cu scopuri mai oneste și mai puțin asezonate cu politică, pentru a finanța o defilare religioasă lipsită de sens și roade și o adunare în spatele Primăriei care s-a vrut a fi „rugăciune colectivă”, dar a ieșit un soi de paranghelie.

Organizatorii întrebau în stânga și dreapta unde pot duce muntele de mâncare rămas pentru că cei mai mulți nici nu s-au atins de ea. La gunoi, cum unde? Nicio unitate, cămin, așezământ nu poate primi alimente fără respectarea cadrului legal, acte, transport în condiții de siguranță alimentară, mai ales când totul este necesar să se petreacă atât de repede, într-o zi caniculară de weekend. Rugăciunea în genunchi a fost anulată din motive necunoscute, fiind înlocuită cu statul pe șezut, pe caldarâm, cu un pet cu suc în brațe, glume și postări de Facebook – lucruri obișnuite în viața unor tineri.

O nebuloasă totală a răsărit și în zona scenei, pentru că spectacolul muzical-coregrafic organizat cu ocazia acestui eveniment nu prea avea legătură cu scopul initial. Nu știu câți dintre cei peste 1.100 de tineri veniți la Zalău din județele învecinate țineau morțiș să vadă după defilarea cu icoanele și cu autoritățile în fruntea coloanelor, un spectacol muzical-coregrafic popular. Interesul a fost foarte aproape de zero – tinerii își vedeau de treaba lor, în legea lor, obosiți, plictisiți, doborâți de căldură. Totodată, nu a detectat nimeni nici legătura între o “procesiune religioasă” și cântecele de joc și voie bună, dar poate că sunt elemente care scapă cetățeanului, așa cum și elementele organizării acestei manifestări i-au fost total străine plătitorului de taxe și impozite. Nu zic că zălăuanii, de la primul și până la ultimul, ar fi respins ideea organizării unei astfel de manifestări. Poate că dorim și așa ceva, în lipsă de… altceva – cine știe? Dar rezultatul și concluziile ce pot fi trase după plecarea tinerilor ortodocși din municipiul nostru nu au nicio legătură cu scopul anunțat și prezent în hârtiile organizatorilor.

Nu știu nici cât de inspirată a fost prezența conducătorilor, a unor politicieni – evident, toți marca “Partidul Iubit” în fruntea manifestanților. Discursurile – sincere ori ipocrite -, cele în care termeni precum “credință”, “bunătate”, “iubire”, “aproapele nostru” “rugăciune” nu au lipsit, dar care acopereau ca o mască posibile mesaje subliminale.

Pe cine interesează până la urmă sfaturile unui edil, ale unui președinte, ale oricărui alt om politic, în privința credinței și care este rațiunea pentru care astfel de manifestări de credință, autentice în sufletele multor tineri, poate, trebuie legate ombilical de un om politic? Dar noi stăm foarte bine la acest capitol, al sfaturilor la scenă deschisă, știute fiind manifestările privind coaliția pentru familie, cele împotriva avorturilor și altele în care edilii sau oamenii politici s-au erijat în atotștiutori, decretând plenar cum să ne trăim viețile, lângă cine să adormim în pat sau cum stă treaba cu sarcina și avortul. Suntem specialiști în sfaturi precise și nu contează faptul că ai fost ales și de catolic, și de ortodox, și de mama singură care își crește copilul, tatăl văduv sau de cel cu alte convingeri religioase, sexuale sau orice alt element care, așa cum este firesc, ne face să fim diferiți.Ccetățeanul trebuie să asculte porunca cea mare, trâmbițată la megafon în piața publică. Ești alesul tuturor, fie că te-au ales sau nu, îi reprezinți fie și doar în urma unei numărători făcute o dată la patru ani și ne reprezinți pe toți. Cinstit ar fi gestul evitării partizanatelor de orice fel. Toate acestea dând o parte ceea ce este de fapt cel mai important lucru, în toată această poveste legată de credință și religie, anume pioșenia, modestia, și evitarea spectacolului.

Credința transformată în paradă nu mai este credință. Rugăciunea făcută în văzul tuturor, ca să arăți cât ești tu de apropiat de Dumnezeu când de fapt ar trebui să faci acest lucru în deplină intimitate, nu mai este chiar o rugăciune cu efect. Când totul este făcut cu surle și trâmbițe, se pierde magia legăturii cu Dumnezeu. Gândul și dragostea către și pentru Dumnezeu se poartă în inimă, în conștiința fiecăruia, nu purtată în tablouri, pe bulevard. Iar când totul e butaforie și spectacol cu iz de campanie electorală, nu mai discutăm de „sacru”, de ceva real, de ceva pornit din adâncul inimii. Și, nu în ultimul rând, când politicul își dă mâna cu Biserica (obicei urât, toxic, care a schimbat inclusiv soarta alegerilor în multe județe), Dumnezeu nu mai are loc. Pentru că în politică, în vorbe goale și în gura demagogilor, este loc pentru orice, numai pentru divinitate nu.

Poate că anul viitor cu acești bani premiem niște copii amărâți, facem o tabără la Năvodari pentru elevii cu rezultate bune la învățătură, cumpărăm cărți pentru bibliotecile de la sate sau le facem copiilor toalete în școli. Dumnezeu s-ar bucura mult mai tare, iar noi am avea conștiința împăcată că am făcut cu adevărat ceva util, despre care oamenii să își aducă aminte cu bucurie, mereu.

Iar după ce vom fi făcut toate acestea și multe atâtea altele cărora le ducem acum lipsa, ne vom putea ruga cât vom dori, inclusiv în piața publică și vom putea mulțumi Celui de Sus că ne-a dat gândul cel bun, dar și puterea să facem fapte și nu doar să clădim… vorbe. 

Alte articole

3 Thoughts to “Credința – între paradă și sentiment autentic”

  1. Anonim

    Bigotismul și fundamentalismul „religios” crește vertiginos în România, spre Evul Mediu. Cu timpul, printre icoane, vor purta și portretele Dictatorului Iubit. Colo mai în rîndu 2 și portretele șefilor și șefuților județeni ai partidului-stat și bisericii.

  2. Anonim

    asta ma intrebam si eu …CARE e scopul? Si cand i-am vazut pe distinsii conducatori in frunte, am inteles. Baiul e ca n-o sa-i mai voteze nimeni, pot plimba iocoane pana li se scurteaza picioarele. Si cand vezi cum se distreaza altii, realizezi ca Zalaul a ramas in urma cu un SECOL. Un articol care ar trebui sa ii puna pe ganduri.

  3. Camelia

    Nota 10! Mă bucur că sunteți lăsați să scrieți despre orice problema, chiar daca atingeți subiecte sensibile și structuri de la putere. Teribil de adevărat. Va felicit din tot sufletul!

Leave a Comment