„Procesiunea tinereții” și „rugăciunea colectivă” dau peste cap circulația în Zalău

Evenimentul cu caracter religios „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului”, organizat de Episcopia Sălajului în parteneriat cu Municipiul Zalău, în perioada 17-18 august 2018, implică restricții de circulație pe raza perimetrului de desfășurare, restricții anunțate de municipalitate într-un comunicat.
Astfel, în data de 17 august 2018, circulația rutieră va fi blocată pe strada Armoniei (de la intersecția cu strada Sfânta Vineri până în zona Banc Post) între orele 12.30 – 13. În data de 17 august 2018, între orele 19.45 – 21, va avea loc deplasarea persoanelor participante la „Procesiunea Tinereții” de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” Zalău până în parcarea adiacentă Primăriei Municipiului Zalău, care se va face pe strada Sfânta Vineri – bulevardul Mihai Viteazu – strada 22 Decembrie 1989, pe o singură bandă a sensului de mers, cu dirijarea circulaţiei rutiere de către Biroul Rutier Zalău și Poliția Locală Zalău. Totodată, parcarea publică din spatele clădirii Primăriei municipiului Zalău va fi blocată în data de 17 august 2018, între orele 5 – 23.

Un eveniment decis de consilieri fără nicio consultare publică

Municipalitatea a alocat 51.000 de lei de la bugetul Zalăului acestui eveniment pe teme de educație religioase ce se va desfășura în Zalîu timp de două zile, conform unui Proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali municipali în ședința de Consiliu local în 22 martie.

Concret, 1.150 de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, 750 dintre ei din Sălaj, iar ceilalți din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare vor participa la evenimentul Întâlnirea tinerilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului”, organizat de Episcopia Sălajului cu sprijinul Primăriei Zalău, în zilele de 17 și 18 august 2018. Valoarea totală a proiectului este de 256.860 de lei, inițial organizatorii solicitând autorităților locale să asigure o finanțare în proporție de peste 60 la sută din sumă, respectiv să ofere suma de 163.000 de lei. Banii urmau să fie destinați mesei și cazării invitaților, articolelor de publicitate vizuală a activității, tipărire de publicații, filmări, fotografii și realizarea unui film cu evenimentul, tipărirea de afișe și invitații precum și cheltuieli cu dotarea tehnică necesară.

Pe lângă această sumă, Episcopia a solicitat municipalității implicarea în asigurarea sonorizării prin Casa Municipală de Cultură, un spectacol de muzică populară cu artiști sălăjeni, punerea la dispoziție prin închiriere a Sălii Sporturilor pentru conferință, obținerea avizelor necesare precum și angrenarea unor efective de jandarmi și polițiști locali pentru asigurarea bunei desfășurări a manifestărilor. Organizatorii arată în contract faptul că evenimentul are ca scop, printre altele, “de a crea cadrul în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică, prin împărtășirea valorilor creștin-ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret”.

Consilierii PNL spun că alocarea sumelor s-a făcut discreționar, în detrimentul unor proiecte mai importante care primesc fonduri modice

Și Consiliul județean Sălaj a alocat o sumă acestui eveniment, pentru achiziționarea unor rucsacuri pentru participanți. Deși nu toți consilierii județeni au fost de acord, suma de 23.000 de lei pentru cumpărarea de rucsacuri a fost în cele din urmă votată în ședința de CJ din 31 mai. Proiectul privind alocarea a 23.000 de lei de la bugetul judeţului pentru sprijinirea organizării “Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”, a trecut graţie voturilor aleşilor PSD, PMP şi UDMR. Liberalii s-au împotrivit, arătând, prin vocea consilierului Paul Maghiu, că administraţia judeţeană face, astfel, risipă din bani publici, iar dărnicia afişată este “discreţionară”.

“Modul în care sunt alocați acești bani mi se pare total discreționar și discriminatoriu. Discriminatoriu față de alte instituții, organizații, fundații care trebuie să participe într-o competiție, să completeze o grămadă de hârtii, să vină cu o cofinanțare și să justifice fiecare leuț pentru activitățile sprijinite de Consiliul Județean prin intermediul programelor de finanțare pentru proiecte culturale, sportive sau recreative. Mi se pare incorect să dai 23.000 de lei pentru niște rucsacuri, iar în cazul celorlalte proiecte – pentru tineret, sportive, recreative – să limitezi suma la 5.000. Ce i-a împiedicat pe reprezentanții Episcopiei Ortodoxe să intre într-o competiție onestă cu alți potențiali beneficiari de sprijin din partea CJ, mai ales că evenimentul are loc abia în luna august?”, a precizat Maghiu.

Tinerii vor participa, începând de mâine, la întâlniri pe teme religioase, la slujbe, procesiuni religioase și liturghii. Aceștia vor vizita în cadrul programului obiective diverse din județ, participând și la o “Procesiune a tinereții”, mai precis o defilare pe acordurile Fanfarei “Promenada”, pusă la dispoziție tot de municipalitate, cu pornire din cartierul Dumbrava – catedrala “Sfânta Vineri”, până în centrul municipiului.

Alte articole

6 Thoughts to “„Procesiunea tinereții” și „rugăciunea colectivă” dau peste cap circulația în Zalău”

  1. Anonim

    I se dau bani din impozitele cetățenilor deoarece Biserica Ortodoxă Română a fost și este agent electoral. Asta a știut face proslăvindu-l pe Ceaușescu atunci cînd le dărîma biserici și mănăstiri, asta face și mai mult cînd ăștia o miluesc cu „ochiul dracului”!

  2. Anonim

    Nu mai stiu ce sa mai faca ciumele astea sa atraga votanti. Iuda va mai voteaza! Ne-ati aratat de ce sunteti in stare. Doua trotuare si trei strazi carpite. ATAT! MIZERIE SI SARACIE PESTE TOT! Sa va ia naiba cu tot cu procesiunea asta ipocrita!

  3. Anonim

    bine ca nu au blocat orasul de zilele orasului, dar pt cacatul asta de eveniment, platit din ani publici, se poate bloca..ma bucur ca s au alocat 51000 pt porcaria asta, dar pt bisericile de lemn afectate de furtuna de anul trecut, nu s au gasit bani…

  4. Anonim

    Pentru reparatia casei lui MANIU nu aveti bani sa dati, gunoaielor psdiste, dar pentru adunarea asta de homosexuali si imbecili rigori este ! Sa va meargă burta la toti si sa ajungeți sa fiti hrăniți cu paiul !

  5. Anca

    Nu au fost nici ,,homosexuali sau imbecili,, ci niste tineri crestini care s-au intalnit la zalau. Sa speram ca nu va avea loc in zalau niciodata o ,, adunare de homosexuali si imbecili,,!!!!!!!

    1. Camelia

      Anca, tu cu gândirea ta preistorică ești o imbecila. Te încurcă cu ceva cei care gândesc, trăiesc sau simt diferit? Ai fost agresata de vrei „homosexual imbecil”? In ce peșteră locuiești? ???

Leave a Comment