Copiii fără prezent

A merge cu rândul la școală, pentru că nu există suficiente perechi de încălțăminte, a nu avea o jucărie, fie ea cât de simplă, o carte pe care să o răsfoiești sau o pungă cu câteva napolitane și o ciocolată, lucruri normale pe care orice copil le merită, precum și alte lipsuri, completate de o viață de zi cu zi plină de probleme, sunt doar câteva dintre aspectele realității din viața multor copii care cresc în satele sălăjene. Nu există interes și, pe cale de consecință, nici vreun sprijin consistent din partea instituțiilor statului în special a celor direct responsabile, nu există sprijin din partea comunităților pentru care viața este ceva mai blândă și mai generoasă, nu există şansă pentru acești copii așa cum un viitor promiţător nici atât nu poate exista, în aceste condiții. În multe din cazuri, deși primul impuls ar fi acela de a judeca familiile în care cresc acești copii, vina este departe de acești oameni. Unele familii sunt compuse doar din mamă și copii (iar Coaliţia pentru familie şi autorităţile care urcă la tribune trebuie să ştie că şi acestea sunt familii, nu doar cele formate din mamă, tată şi copil) , aşadar familii formate uneori chiar tată, singur, care crește doi sau trei copii sau familii compuse copii și bunicii – singurele persoane care îi cresc așa cum pot. Veniturile acestor oameni sunt sub orice nivel uman și dincolo de orice idee de supraviețuire în condiții cât de cât decente. Dacă avem în față coșul lunar al subzistenței, care are o valoare de aproximativ 1.900 de lei și include un minimum alimentar, dar și sumele minime pentru acoperirea facturilor la curent electric și apă, atunci orice explicație asupra situației acestor micuți și a familiilor lor este inutilă. Legislația privind munca cu ziua, atât de absurdă și care îi lipsește de orice formă de protecție pe cei care își doresc să muncească sub această formă, face ca situaţia oamenilor d ela ţară să fie şi mai grea. Discutăm de familii în care se trăiește cu o pensie socială de 600 de lei, de familii în care se trăiește de pe o zi e alta cu o pensie de urmaș sau de familii în care veniturile sunt cu mult sub limita de subzistență. Vedem prin alte județe cum Inspectoratele Școlare, Consiliile Județene, Primăriile din localități mici, Parohii și societăți comerciale care o duc ceva mai bine, nu mai vorbim de marii angajatori, unii din zone nu foarte bogate, trimit copiii în tabere, organizează acțiuni caritabile, donează și alocă anual fonduri care merg direct către acești copii nevoiaşi. Cineva, cumva, trebuie să-i ajute să trăiască, dacă de evoluţie, de o şansă la studii, la o carieră, pe viitor, nu putem discuta. Nici la proiectele puse la bătaie de Judeţ, oricum puţine, nu se înghesuie nimeni. De exemplu, un program de finanţare pus la cale de Consiliul Judeţean, prin care 75.000 de lei puteau ajunge la ONG-uri (Parohii, Asociaţii non-profit), 16 proiecte au fost acceptate, dintre care unul singur a venit din partea unei parohii ortodoxe, în timp ce restul au fost cele venite din partea unor alte asociaţii precum şi din partea a şapte parohii reformate, cele care au muncit, au făcut proiectele şi, în final, le-au câştigat! Cu aceşti bani se puteau face excursii, acţiuni, se puteau cumpăra rechizite pentru copii dar dacă doar reformaţii au considerat că e necesar să pună osul la treabă, să întocmească proiectele şi să se ducă cu ele în dinţi la Judeţ, pentru a obţine bani pentru aceşti copii şi nu doar pentru ei, atunci despre ce vorbim…

Singura acţiune notabilă, din acest an, a Bisericii ortodoxe sălăjene a fost cea derulată în perioada Săptămânii Luminate, când patru centre sociale din Sălaj (Centrul social „Sfântul Pantelimon” și Centrul social „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Mănăstirea Bic, Centrul Social „Sfântul Gheorghe” din Românași și Centrul de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia” din Şimleu Silvaniei), au primit din partea Episcopiei Sălajului un ajutor constând în trei tone de alimente și produse de curățenie. Desigur, este un gest al Bisericii sălăjene ce merită lăudat, o acțiune despre care, firește, nu a scris nimeni. Scriem noi, pentru că, așa cum de multe ori ne-am atras critici dure și sentimente nu tocmai nobile din partea reprezentanților Episcopiei Sălajului, atunci când această instituție face lucrui bune, gesturi de altfel firești pentru o instituție care se dorește a fi un lăcaș în care care oamenii pot găsi nu doar sprijinul divin, ci și cel pământesc, aceste fapte trebuie făcute cunoscute. Cu toate acestea, acțiunea Episcopiei, derulată înaintea sărbătorilor de Paști, este departe de a rezolva măcar parțial situația deosebit de grea a copiilor care trăiesc în condiții de sărăcie cum greu își poate imagina cineva care  locuiește la oraș. Deşi, vedem bine, şi orăşenii o duc din ce în ce mai greu.

 Acesta este doar un exemplu, însă lista arată dezolant tocmai prin faptul că este… aproape goală. În lipsa unui ajutor din partea noastră, a oamenilor mari şi a lor, a celor ajunşi “mari”, aceşti copii nevinovaţi rămân, în continuarea unei vieţi chinuite, poate cel mai trist adevăr dintr-o comunitate sau judeţ. Nu avem dreptul să ne fălim şi să aberăm despre proiecte de viitor, despre investiţii fantasmagorice, ce oricum nu vor fi posibile la noi în vecii vecilor, atât timp cât acestor copii nu le putem oferi nici cel mai mic sprijin pentru ca ei să poată avea un prezent. O carte, un ursuleţ de pluş pe care să îl strângă noaptea în braţe, lemne pentru iarna care se apropie, o pereche de încălţăminte cu care să poată merge la şcoală, un pachet de biscuiţi, un creion, o carte cu poveşti. Pentru noi, toate acestea sunt banalităţi, copiii noştri nici măcar nu le mai observă, însă pentru ei înseamnă mereu acelaşi vis care nu se împlineşte niciodată.

Alte articole

Leave a Comment