Sălăjeni, atenţie la clauzele abuzive din contractele de credit!

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj atrage atenţia consumatorilor din întreg judeţul, cu privire la clauzele abuzive din contractele de adeziune preformulate şi să verifice în contractele pe care le deţin dacă există posibile clauze abuzive. Avertizarea vine ca urmare a unor reclamaţii primite la instituţie, în cursul acestui an, din partea unor cetăţeni care au sesizat faptul că băncile la care au apelat, pentru acordarea unor împrumuturi, le-au încasat comisioane de risc cuprinse între 1,5 şi 2 la sută, fără să fie informaţi verbal cu privire la aceste comisioane. Potrivit unor informaţii furnizate de Dorina Rednic, comisar şef adjunct la CJPC Sălaj, în cursul acestui an, la instituţie au fost înregistrate 41 de astfel de reclamaţii, cu privire la clauze abuzive, majoritatea fiind la adresa băncilor. Este vorba despre reţinerea unui comision de risc, pe care unele bănci îl încaseasză de la clienţi fără ca aceştia să fie informaţi. Comisionul mai poartă şi denumirea de comision de administrare, iar valoarea acestuia este cuprinsă între 1,5 şi doi la sută în funcţie de „politica” fiecărei instituţii de credit. Multe din reclamaţiile înregistrate la sediul CJPC Sălaj au fost trimise de reprezentanţii instituţiei către soluţionare instanţei, în multe cazuri procesele fiind încă pe rol.
Conform legislaţiei în vigoare, o clauză abuzivă înseamnă o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care creează în detrimentul acestuia un dezechilibru.
Pentru a evita astfel de situaţii, CJPC Sălaj sfătuieşte consumatorii să fie vigilenţi atunci când li se propun acte adiţionale la contractele de adeziune în orice serviciu. Fie că este vorba de credite bancare sau nebancare, utilităţi, telefonie fixă şi mobilă sau serviciu de cablu şi internet, aceştia sunt sfătuiţi să consulte cu atenţie înainte de semnare şi să ceară lămuriri suplimentare instituţiilor care le propun. „În cazul în care consumatorii nu sunt lămuriţi pe deplin, asupra formulărilor şi termenilor folosiţi în actele adiţionale, sunt sfătuiţi să se adreseze instituţiei noastre sau, direct, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru a primi informaţii şi îndrumări de la personalul specializat”, a precizat şeful CJPC Sălaj.

Leave a Comment