Primarul Zalăului, după victoria cu Dinamo: „Avem toate şansele să ne batem la titlu”

Volei Municipal Zalău s-a impus sâmbătă seara cu un categoric 3 – 0, în primul derby al campionatului, împotriva formaţiei Dinamo. Echipa pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae ocupă fotoliul de lider după trei etape, fiind singura formaţie cu maxim de puncte. „A fost o victorie facilă, chiar dacă diferenţa dintre Zalău şi Dinamo nu este atât de mare. Oricum, nici noi şi cred că nici antrenorii nu şi-au propus ca vârful de formă al echipei să fie în această perioadă, fiindcă mai avem de jucat în Cupa României şi urmează play-off-ul după prima parte a campionatului. Şi managerul echipei Dinamo (Dan Drăguşin, n.r.) a recunoscut valoarea echipei noastre. Avem toate şansele că ne batem în acest an la titlu, chiar dacă mai este mult până la finalul sezonului. Cel mai important lucru este să nu avem parte de accidentări”, a declarat, la finalul partidei, primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu.

Din păcate, atât la partida de sâmbătă, cât şi la celelalte două pe care zălăuanii le-au susţinut pe teren propriu, tribunele Sălii Sporturilor au fost destul de goale. „Sunt lucruri pe care trebuie să le evaluăm. Am observat la toate evenimentele sportive, dar şi la cele culturale că numărul publicului prezent este redus. Va trebui să facem ceva în acest sens. Probabil vom consulta oamenii de specialitate, pentru a ne da câteva soluţii. Trebuie ţinut cont şi de faptul că toamna, oamenii pleacă la ţară la final de săptămână, pentru a-şi rezolva anumite probleme”, a mai precizat prim-edilul zălăuan.
CS Volei Municipal Zalău va susţine marţi, în deplasare, returul din Cupa CEV, împotriva ruşilor de la Gubernyia Nizhniy Novgorod. „Am avut ghinionul de a pica cu o echipă extrem de bună, care provine dintr-un campionat foarte puternic. Va fi un meci greu pentru noi, dar cred că va fi o partidă frumoasă, cum a fost şi cea de la Zalău. În jocul tur, de la Zalău, s-au putut vedea faze foarte frumoase de volei”, consideră Radu Căpîlnaşiu.

2 Thoughts to “Primarul Zalăului, după victoria cu Dinamo: „Avem toate şansele să ne batem la titlu””

  1. qwerty

    dar ” specialistii”, oamenii din club platiti cu mii de lei ce fac? imping paharele dupa meci la protocol pentru „mai marii” clubului? ii vedem la fiecare meci ei lucrand 2-3 ore pe saptamana. nu adu un specialist care poate sa-ti spuna acelasi lucru ca si noi, si platit cu alti bani, ca problema e in curtea proprie. nu ai nici un om de volei in conducerea administrativa si tehnica. nu au practicat si nici nu au stiinta de fenomen si nici macar de marketing si management. sau incerci o alta sifonare a banului public?

  2. cetatean

    Bani pentru mercenari,si posibil si pentru de-ai casei.De ce atatia bani,pentru ce?Ce castiga cetateanul Zalaului din bulibaseala asta?Nimic,numai pierde,din banii platiti ca si taxe si impozite traiesc f.b. niste indivizi.Cine ne oblige sa tinem echipa de volei si ce castig ne adduce? Eu zic ca nimic numai cheltuiala nejustificata.

Leave a Comment