Reprezentanţii Casei de Pensii preiau direct de la cehani cererile de pensionare

Vârstnicii sălăjeni, asiguraţii în sistemul public de pensii, dar şi alte categorii de persoane care vor să afle informaţii cu privire la legislaţia din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale pot participa la consfătuirile organizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Sălaj. După cum a explicat Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al instituţiei, vineri, 29 august, locuitorii din oraşul Cehu Silvaniei şi din localităţile aparţinătoare pot lua parte la o consfătuire pe tema legislaţia din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale, activitate care se va desfăşura începând cu ora 10 în sala de şedinţe a Primăriei Cehu Silvaniei. ” Orice nelămuriri cu privire la legislaţia în vigoare sau problemele pe care le întâmpină cetăţenii vor putea fi clarificate. În cadrul acestor consfătuiri, vom acorda consiliere juridică cu privire la Legea pensiilor, vom prelua cereri pentru dosare de pensionare şi cereri pentru biletele de tratament”,  a precizat purtătorul de cuvânt al CJP Sălaj. Astfel de întâlniri cu cetăţenii, organizate de reprezentanţii instituţiei precizate au loc lunar, în fiecare zi de vineri. Astfel, în cea de a doua zi de vineri reprezentanţii CJP Sălaj vor fi prezenţi la Şimleu Silvaniei – sala de sedinţe a Primăriei; a treia zi de vineri din lună – consfătuirile vor avea loc la Jibou la Casa  Orăşenească de Cultură, iar în cea de a patra zi de vineri din lună întâlnirile sunt organizate la Cehu Silvaniei în sala de sedinţe a Primăriei.

Leave a Comment