Răspunderea juridică a proprietarului câinelui – ucidere copil Ionuţ

Răspunderea este civilă şi penală

Răspunderea civilă
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este consacrată într-o reglementare proprie, expresă şi neîndoielnică cuprinsă în art. 1375 Noul Cod Civil, unde se prevede: „Proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”. Această dispoziţie se completează cu textul art. 1377 care defineşte noţiunea de pază a lucrului sau animalului şi cu prevederile art. 1380 unde se dispune că nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei, de fapta unui terţ ori este unnarea unui caz de forţă majoră.
Reglementarea acestei răspunderi este similară cu cea a răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri. De asemenea, textul art. 1375 noul cod civil este aproape identic cu dispoziţia art. 1001 din vechiul noul Cod Civil, cu o singură deosebire; astfel, se precizează clar şi expres faptul că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale se angajează în sarcina persoanei răspunzătoare „independent de orice culpă”.
Persoanele care răspund civil/penal
La fel ca în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale revine întotdeauna, confonn art. 1375 coroborat cu art. 1377 noul Cod Civil, persoanei care are paza juridică a animalului în momentul cauzării prejudiciului. Din economia dispoziţiilor legale, la care facem trimitere, rezultă că paza juridică se prezumă că aparţine proprietarului animalului care a cauzat prejudiciul, până la proba contrară. Determinarea sferei persoanelor care au sau pot avea paza juridică a animalelor se face după aceleaşi coordonate şi în funcţie de reperele de la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
Totuşi o subliniere este necesară: nu pot fi obligate să răspundă în baza art. 1375 noul Cod Civil acele persoane care au şi exercită doar paza materială a animalului, cum este prepusul păzitorului juridic, indiferent că, în îndeplinirea atribuţiilor şi exercitarea funcţiilor sale, are obligaţia de a îngriji animalul sau dreptul de a-1 folosi în interesul comitentului. Tot astfel, păstorul animalelor este un simplu păzitor material.
Animalele pentru care se răspunde.
Răspunderea reglementată de art. 1375 noul Cod Civil se aplică numai în cazul prejudiciilor cauzate de animalele care se află în paza juridică a unei persoane fizice sau juridice, asupra lor putând fi exercitată, în mod independent, o putere de direcţie, control şi supraveghere. Fac parte din această categorie animalele domestice, indiferent de specie. De asemenea, fac parte şi animalele sălbatice din ariile protejate de tip faunistic, din grădinile zoologice, din centrele de reabilitare, din sanctuare, din circuri, menajerii şi folosite legal în scopuri artistice, precum şi acelea din crescătoriile de vânat autorizate şi din complexurile de vânătoare; asemenea animale sălbatice se găsesc în stare de captivitate ori semicaptivitate, asupra lor putând fi exercitată în mod independent o putere de direcţie, control şi supraveghere. Pentru prejudiciile cauzate de aceste animale va răspunde păzitorul juridic în condiţiile art. 1375 C. civ. în ce priveşte răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de animalele sălbatice care trăiesc în libertate, ea se va angaja sau se poate angaja numai în condiţiile prevăzute de art. 1357-1371 noul Cod Civil care reglementează răspunderea pentru fapta proprie, coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic’. Astfel, în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către animalele sălbatice din speciile de faună de interes cinegetic, despăgubirile se vor plăti de către gestionarul fondului de vânătoare; modalitatea de acordare a despăgubirilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de vânatul din speciile strict protejate, cuprinse în anexa nr. 2 la Legea nr. 407/2006, revine autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului; procedura de stabilire a răspunderii civile se reglementează prin hotărâre a Guvernului (art. 13 din Legea nr. 407/2006).
După cum se poate observa din economia dispoziţiilor Legii nr. 407/2006 rezultă că prejudiciile cauzate de animalele sălbatice care trăiesc în libertate, adică în parcuri de vânătoare, trebuie să fie clasificate în: prejudicii cauzate prin distrugerea sau avarierea bunurilor aparţinând persoanelor fizice şi juridice şi prejudicii cauzate direct persoanei umane constând în vătămări ale sănătăţii, integrităţii corporale sau în moartea victimei.
În opinia noastră, răspunderea reglementată de art. 13 din Legea nr. 407/2006 se referă exclusiv la prejudiciile cauzate avutului persoanelor, constând în special în distrugerea culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice. Textul face o trimitere implicită la răspunderea pentru fapta proprie, de natură subiectivă, întemeiată pe vinovăţia dovedită a persoanei răspunzătoare, evident atunci când prejudiciul suferit de victimă constă în distrugerea sau avarierea bunurilor sale prin acţiunea animalelor sălbatice aflate în libertate, adică în parcuri de vânătoare. Prin urmare, trebuie să fie prezente toate condiţiile prevăzute de art. 1357-1371 noul Cod Civil Numai că modalitatea de acordare a despăgubirilor este stabilită prin hotărâre a Guvernului, la care legea face trimitere în ce priveşte prejudiciile cauzate de animalele sălbatice direct fiinţei umane, adică prejudiciile corporale, apreciem că răspunderea civilă este obiectivă şi rămâne întemeiată pe dispoziţia art. 1375 noul Cod Civil Aceasta deoarece repararea unor asemenea daune trebuie şi este garantată obiectiv, fară a fi necesară dovada vinovăţiei persoanei răspunzătoare. Concluzia se impune şi pentru motivul că Legea nr. 407/2006 nu cuprinde dispoziţii speciale, derogatorii aplicabile răspunderii civile pentru prejudiciile corporale; textul art. 13 se referă expres doar la prejudiciile cauzate avutului victimei.
Fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale.
Problema comportă aceeaşi rezolvare pe care am expus-o atunci când am abordat fundamentul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ce le avem sub pază. Totuşi trebuie să subliniem din nou că şi în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animalele ce le avem sub pază, art. 1375 noul Cod Civil dispune că proprietarul sau cel care se serveşte de animal răspunde „independent de orice culpă” de prejudiciul cauzat de acel animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub pază. Mai mult, art. 1380 noul Cod Civil prevede, aşa cum am mai arătat, că şi în acest caz de răspundere înlăturarea ei poate avea loc numai dacă se face dovada că prejudiciul a fost cauzat exclusiv de fapta victimei, fapta unui terţ sau de un caz de forţă majoră. Aşadar, putem afirma cu tărie că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este obiectivă, fără vinovăţie, fiind fundamentată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului „comportament” al animalului, care are ca suport riscul de activitate introdus în societate prin aproprierea şi folosirea de animale. Aşa se explică şi faptul că, la fel ca în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, dovada cazului fortuit nu este de natură a o exclude; dimpotrivă, această răspundere este şi ea, prin excelenţă, o răspundere pentru caz fortuit, animalul cauzând prejudiciul, în cele mai frecvente ipoteze, atunci când a scăpat de sub supravegherea şi controlul păzitorului său juridic, adică „a scăpat de sub paza sa”.
Condiţiile răspunderii.
Victima prejudiciată trebuie să facă dovada a două condiţii: existenţa prejudiciului şi existenţa raportului de cauzalitate dintre „comportamentul” animalului şi prejudiciu. în ce priveşte dovada existenţei raportului de cauzalitate, aceasta este relativ facilă. Victima este necesar să probeze doar că animalul a participat la producerea prejudiciului; imediat ce această probă facilă s-a făcut, în temeiul art. 1375 noul Cod Civil, se declanşează o prezumţie a existenţei raportului de cauzalitate exclusiv între participarea animalului şi prejudiciu, indiferent că această participare a avut loc sau nu sub forma unui contact material. La aceste două condiţii, se mai adaugă şi aceea ca animalul să se afle în paza juridică a unei persoane; or, calitatea de păzitor juridic se prezumă că aparţine proprietarului sau celui care se serveşte de animal (art. 1375 noul Cod Civil). Aşa fiind, victima nu este necesar să dovedească faptul că animalul se afla în paza juridică a unei alte persoane; dovada contrară poate şi trebuie făcută de către cel în sarcina căruia operează prezumţia de pază juridică a animalului.
Efectele răspunderii
Efectele acestei răspunderi sunt identice cu efectele răspunderii pentru lucruri. Cel care a suferit prejudiciul are dreptul să ceară în baza art. 1375 noul Cod Civil repararea lui de la păzitorul juridic al animalului. După ce păzitorul juridic a reparat prejudiciul, el are dreptul la o acţiune în regres împotriva celui care a avut paza materială a animalului în momentul cauzării prejudiciului. în cadrul acţiunii în regres, păzitorul juridic este ţinut să dovedească prezenţa tuturor condiţiilor răspunderii pentru fapta proprie a păzitorului material al animalului (art. 1357-1375 noul Cod Civil)1. Nimic nu o împiedică pe victimă să-l urmărească direct, dacă este cazul, în aceleaşi condiţii, pe acela care a avut paza materială a animalului în momentul în care a provocat prejudiciul, dacă o astfel de urmărire îi este preferabilă
Răspunderea penală pentru animale
Încă de la început trebuie subliniat faptul că dreptul penal este guvernat de principiul răspunderii personale, principiu conform căruia o persoană este ţinută responsabilă numai pentru faptele pe care le săvârşeşte. Cu toate acestea, în măsura în care un animal pentru care o persoană deţine fie dreptul de supraveghere, fie dreptul de proprietate, produce un prejudiciu care se subscrie unei fapte prevăzute de Codul penal, proprietarul sau persoana care deţine dreptul de supraveghere asupra animalului va fi tras la răspundere nu doar din perspectivă civilă (să acopere cheltuielile necesare pentru restabilirea situaţiei anterioare), ci va răspunde şi din perspectiva dreptului penal (fie prin aplicarea unei amenzi penale, fie prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea). Una dintre faptele incriminate de Codul penal şi care ar putea să fie săvârşită şi prin intermediul animalului deţinut în proprietate sau asupra căruia se deţine un drept de supraveghere este infracţiunea prevăzută de articolul 184 aliniatul 3 şi 4 Cod penal – vătămarea corporală din culpă sau chiar uciderea din culpa. Mai precis, vorbim despre situaţia ipotetică în care un animal fie prin lovire, fie prin muşcătură produce victimei vătămări corporale care pentru vindecare necesită un număr de peste 10 zile de îngrijiri medicale. În această situaţie, proprietarul sau persoana care deţine dreptul de supraveghere asupra animalului va putea fi trasă la răspundere penală, deoarece articolul 184 stabileşte faptul că nerespectarea unor măsuri de prevedere pentru îndeplinirea unei anumite activităţi care produce o vătămare corporală victimei reprezintă o infracţiune. Măsura de prevedere presupune activitatea proprietarului sau a persoanei care deţine dreptul de supraveghere asupra animalului de a conştientiza rezultatul activităţii sale de neîndeplinire corectă a atribuţiilor de proprietar sau de supraveghere a unui animal. Trebuie să fim conştienţi de faptul că un animal va produce un prejudiciu numai în măsura în care proprietarul sau persoana care deţine dreptul de supraveghere nu îşi îndeplineşte corect atribuţiile pe care le deţine
Aceste principii se aplica si la uciderea din culpa.Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(P) Av. Coltuc Marius Vicenţiu

Alte articole

Leave a Comment