Mamă la 11 ani și copiii „fantomă” ai Sălajului

Din păcate, România mai are copii fără certificat de naștere, copii care, cel puțin din punct de vedere legislativ, nu există. Sălajul nu face excepție. Am avut o discuție cu directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Sălaj, Violeta Milaș. Nu vreau să laud pe nimeni, dar este o instituție unde se lucrează enorm, unde mulți dintre angajați sunt mamă și tată pentru copii rămași fără părinți sau pentru cei abandonați. Violeta Milaș mi-a spus că în Sălaj mai sunt copii pe care nu îi înregistrează nimeni, nu au certificate de naștere, nu au carte de identitate, practic nu există. Nu sunt mulți astfel de copii, dar există. Și nu sunt doar în Sălaj. Nici nu vreau să știu situația din alte județe. Am aflat că astfel de copii sunt aduși pe lume de mame minore, de fete care fac parte din acele comunități unde educația, posibilitățile materiale și igiena sunt precare, unde nu există locuință, unde pruncii nu merg la școală, iar pe gravidă nu o vede niciun medic pe timpul sarcinii. În astfel de comunități este aproape imposibili să intri, să schimbi mentalități, să ajuți, pentru că, uneori, nici nu este lăsat să sprijini. Și în Sălaj, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului organizează nenumărate campanii, îi trage de mânecă pe primari, intervine acolo unde copiii rămân singuri, unde se constată că nu primesc mâncare, îngrijire, dar tot greu este. Lunar sunt derulate activități pentru identificarea și înregistrarea pruncilor fără acte, a celor care nu există. Sunt multe tragedii, este greu să înregistrezi o persoană, este greu să dovedești că un om nu există, că trăiește chiar dacă nu a avut certificat de naștere, pentru că mama lui l-a născut la marginea câmpului sau l-a abandonat. Vestea bună este că numărul copiilor abandonați în spitalele sălăjene a scăzut mult în ultimii ani, iar cei care vor să adopte un orfan este din ce în ce mai mare. Am aflat de la Violeta Milaș că o minoră din Sălaj a devenit mamă când avea 11 sau 12 ani. Pare o tragedie, dar, din păcate, în comunitatea din care face parte fata nu este nicio problemă gravă. Să fim mai buni, măcar de copii să avem grijă.

Fotografie cu caracter ilustrativ

3 Thoughts to “Mamă la 11 ani și copiii „fantomă” ai Sălajului”

  1. […] Din păcate, România mai are copii fără certificat de naștere, copii care, cel puțin din punct de vedere legislativ, nu există. Sălajul nu face excepție. Am avut o discuție constructivă cu directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Sălaj, Violeta Milaș. Nu vreau să laud pe nimeni, dar este o instituție unde se lucrează enorm, unde mulți dintre angajați sunt mamă și tată pentru copii rămași fără părinți sau pentru cei abandonați. Violeta Milaș mi-a spus că în Sălaj mai sunt copii pe care nu îi înregistrează… Citeste mai mult […]

  2. Geta

    Nu va mirați! Asta-i “ România educata” “România lucrului bine făcut”! E România lui Iohanis, Orbán, Dragnea, Ciucă, Cioloș, ciolacu, et compania!!!

    1. Anonim

      Nu ai avut somn,asa-i?

Leave a Comment