E oficial, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani

Începând din anul școlar 2024 – 2025, profesorii pot rămâne titulari la catedră până la vârsta de 70 de ani. Acest lucru este permis prin metodologia de mobilitate, document care a fost publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Prin urmare, personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, mai poate fi menţinut în activitate ca titular în funcţia didactică, în condițiile în care acesta dorește. Noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie, stabilește că vârsta standard de pensionare în România este de 65 de ani, atât pentru bărbați cât și pentru femei. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj), în 2023 s-au pensionat 38 de cadre didactice din județ. Referitor la numărul persoanelor care ar putea fi eligibile să rămână la catedră, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, profesorul Vasile Bulgărean – inspector școlar general al ISJ Sălaj ne-a declarat că „la nivel de județ, ținând cont de condițiile din noua metodologie care a fost recent publicată, avem 10 – 20 de persoane eligibile, însă până în acest moment nu avem depusă nicio cerere în acest sens. Cei care sunt totuși interesați să mai stea un la catedră sunt așteptați să depună o cerere în acest sens, până în data de 29 ianuarie, pe care aceștia trebuie să o depună la secretariatul unității de învățământ unde cadrul didactic activează”.

2 Thoughts to “E oficial, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani”

  1. […] Începând din anul școlar 2024 – 2025, profesorii pot rămâne titulari la catedră până la vârsta de 70 de ani. Acest lucru este permis prin metodologia de mobilitate, document care a fost publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Prin urmare, personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, mai poate fi menţinut în activitate ca titular în funcţia didactică, în condițiile în care acesta dorește. Noua… Citeste mai mult […]

  2. Sandu

    N-ar fi bine sa se aplice si pentru militari si magistrati ?

Leave a Comment