Donatii olandeze pentru Spitalul Salaj – Zalau

Blocul Alimentar din cadrul Spitalului Judetean Salaj – Zalau urmeaza sa treaca printr-un proces de modernizare, a anuntat managerul institutiei, ec. Ioan Muresan, modernizare care va avea ca efect cresterea calitatii serviciilor oferite de catre bucatarie si obtinerea autorizatiei de functionare.

Acest lucru a devenit posibil in urma unei donatii primite de la Fundatia Romano-Olandeza Acasa, care consta in 8 masini moderne de gatit, din inox, pentru diferite alimente omogene sau lichide. Aceste echipamente vor contribui la imbunatatirea parametrilor de functionare a acestui serviciu, prin reducerea consumului de utilitati, ale caror costuri se vor reduce, a apreciat conducerea institutiei, cu cel putin 15 – 20 la suta.

Noile echipamente vor fi puse in functiune in cel mai scurt timp posibil, termenul fiind legat de reabilitarea retelelor de utilitati, precum si de cel al modificarii circuitelor de la Blocul Alimentar.

Aceeasi Fundatia a mai donat, in cursul saptamanii trecute, 108 bucati de obiecte sanitare. Donatia va permite spitalului sa inceapa lucrarile de inlocuire a obiectelor sanitare in tot spitalul. Valoarea totala a donatiilor se ridica la circa 35.000 lei.

Leave a Comment