Marea Britanie, prima ţară din lume care prescrie ţigara electronică ca dispozitiv medical

Agenţiei de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor de Îngrijire a Sănătăţii din Regatul Unit (MHRA) a actualizat îndrumările pentru acordarea licenţei ţigărilor electronice, deschizând calea pentru ca aceste produse să fie prescrise de Sistemul Naţional de Sănătate din Anglia pentru a combate fumatul, informează Chemistanddruggist.co.uk.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Marea Britanie ar putea deveni astfel prima din lume care prescrie ţigara electronică ca dispozitiv medical.

Teste „extrem de riguroase”

Agenţiei de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor de Îngrijire a Sănătăţii din Regatul Unit invită producătorii de ţigări electronice să-şi prezinte produsele pentru a trece prin aceleaşi procese de aprobare ca şi medicamentele, a declarat ministerul britanic într-un comunicat.

În caz de aprobare, medicii „ar putea decide de la caz la caz dacă este oportun să prescrie o ţigară electronică pacienţilor pentru a-i ajuta să renunţe la fumat”, notează sursa citată.

Dacă ţigările electronice „conţin nicotină şi nu sunt lipsite de riscuri”, guvernul britanic subliniază că sunt mai puţin dăunătoare decât tutunul, pe baza unor studii britanice şi americane. O ţigară electronică aprobată din punct de vedere medical ar trebui să fie supusă unor teste de siguranţă „şi mai riguroase”, subliniază ministerul.

CEO-ul Asociaţiei Independente a Farmacilor Multiple, Leyla Hannbeck, a declarat: „Este bine documentat că ratele de renunţare la fumat sunt mult mai mari atunci când sunt sub supravegherea unui farmacist şi a personalului lor instruit”.

Fiecare cerere ar trebui să se încheie în termen de 150 de zile şi, dacă este aprobată de MHRA, clinicienii ar putea decide dacă să prescrie ţigara electronică „de la caz la caz”.

Ţigările electronice au fost eficiente în sprijinirea celor care încercau să renunţe la fumat în Anglia în 2020, a declarat Departamentul de Sănătate şi Asistenţă Socială (DH).

Fumatul este principala cauză a deceselor premature evitabile – aproape 64.000 de decese în Anglia în 2019 – şi, în timp ce fumatul a înregistrat scăderi în Marea Britanie, Anglia are încă 6,1 milioane de fumători.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment