Plătiţi de şapte ori mai puţin, sălăjenii mănâncă mult mai prost şi mai scump decât nemţii

Zălăuanii pot fi mândri! Oraşul de la poalele Meseşului se situează, în anumite privinţe, peste multe din metropolele europene. Doar că acestă superioritate se regăseştela capitolul cheltuieli, mâncare, costuri generate de viaţa de zi cu zi. Astfel încât mica noastră urbe detronează oraşe celebre din Austria, Franţa sau Germania.

Dincolo de cheltuielile de întreţinere a locuinţelor, autoturismelor, sau a celor legate de produsele nonalimentare necesare unui trai decent, marea năpastă care nu se mai dă dusă în veci, rămâne mâncarea. Alimentele, coşul zilnic, cel săptămânal sau lunar pe care fiecare familie de sălăjeni trebuie să le pună mereu în topul celor mai grele şi mai deprimante elemente dintre toate cele care compun şi susţin viaţa noastră de zi cu zi. Problema, fireşte, una la nivel naţional, este parcă mai acut resimţită de sălăjeni, judeţul nostru fiind codaş în privinţa salariului mediu pe economie, salariu situat inclusiv sub nivelul unor judeţe considerate a fi sărace. Aşadar, cu salarii mai mici decât salariul mediu net pe economie, cu o piaţă a locurilor de muncă oricum săracă şi de care prea puţini mai sunt interesaţi, cu cheltuieli care se aşează precum sacii cu nisip pe spinarea lor, sălăjenii sunt nevoiţi să mănânce mai scump decât un cetăţean german, de exemplu, cetăţean care câştigă de 6,5 ori mai bine decât un român, la nivel naţional, şi de peste şapte de ori mai mult faţă de un sălăjean.

Ca şi când nu ar fi toate deajuns, iată că mult gonflata şi anunţata reducere de TVA la produsele alimentare şi la băuturile nonalcoolice, porneşte cu stângul, având în vederea avariţia şi nesimţirea de care dau dovadă marii comercianţi, prin umflarea preţurilor la raft cu până la 30 la sută. „Umflare” care mai târziu le poate asigura negustorilor mimarea în linişte a reducerii impuse de TVA-ul cel nou.

Un singur tur dat prin două magazine tip hipermarket din Zalău, care se laudă şi-n culcare şi-n sculare cu cele mai mici preţuri şi cele mai bombastice oferte, te aduce în mod cert în pragul deprimării. Dacă faci imprudenţa să compari ceea ce vezi pe rafturi aici cu ceea ce găseşti dacă intri în acelaşi magazin undeva în Germania. Ca să nu vorbim din cărţi sau din ce spun alţii, alegem o metropolă din Germania, cel mai mare oraş din nord-vest, Koln. În oraşele mai mici trebuie adăugat că preţurile sunt chiar mai mici. Am avut suficient timp să colind toate magazinele reprezentative din acest oraş considerat de către nemţi a fi unul scump, cu pretenţii. Având în vedere problema care ne doare cel mai rău, mâncarea, mulţi constatăm, comparând inevitabil „cât costă la ei” că mai întâi te umflă râsul, după care te ia plânsul. Concret, dacă la noi, acelaşi retailer ne dă celebra ciocolată cu văcuţa mov la un preţ minim de 4 lei (mergând, desigur până peste 5 lei în alte magazine), am constatat că în luxosul Koln, acelaşi produs poate fi luat cu 45 – 50 de cenţi, asta însemnând undeva la 2,2 lei. Nu discutăm de produsele oferite de marca proprie a respectivului hipermarket, preţuri care la peste 90 la sută din produse nu depăşesc 1 euro. Apoi, pâinea, de o calitate excepţională şi varietate dătătoare de ameţeli, porneşte de la 35 de cenţi, deci puţin peste 1,5 lei. Un litru de lapte poate fi achiziţionat cu aproximativ 2,5 lei în timp ce acelaşi retailer dar în Zalău, îl dă cel mai ieftin, aproximativ 3 lei. Pachetul de unt le este oferit sălăjenilor cu un preţ mediu de 4,5 lei, în timp ce nemţii se delectează cu un unt de calitate superioară care costă începând cu 65 de cenţi, însemnând 2,7 lei. Ies din calcul magazinele de cartier unde nesimţirea comercianţilor trimite litrul de lapte până spre 6 lei. Fanii unei delicioase cheese-cake (prăjitură cu brânză) varianta de 1,5 kg, plătesc în jur de 12 lei pentru această delicatesă. Cu condiţia să fie printre fericiţii care trăiesc acolo. Dacă traiul se risipeşte în Zalău sau în localităţile sălăjene, găseşti, cu chiu cu vai o prăjiturică de acest tip, meschină, undeva la 800 de grame, evident la acelaşi retailer, la un preţ de aproximativ 20 de lei. Cantitate pe jumătate, preţ dublu, ca să ne înţelegem. Carnea de pui nu suferă modificări uriaşe, însă calculând cu ce îmi oferă hipermarketul de renume din Zalău cu ce am văzut acolo, nemaivorbind de calitate, iar îmi dă cu minus la ei. Cel mai ieftin ulei de gătit, pe care l-am văzut la noi într-un alt supermarket situat în centru, costa 3,8 lei. Neamţul îl cumpără cu puţin peste 2 lei iar dacă mai ţinem cont că inclusiv cel de rapiţă are acelaşi preţ, fiind considerat mult mai sănătos şi mai gustos, cred că nu mai este nimic de adăugat. La noi, pe lângă faptul că acest ulei nici nu se găseşte, atunci când dai de el, scoţi din buzunar aproximativ 2 euro, deci în jur de 9 lei. Nu mai amintim de dulciurile cu care copiii ne înnebunesc, de băuturile nonalcoolice sau cele alcoolice, sau de… apa minerală! Un săpun lichid, cel mai prost şi mai ineficient, costă 5,5 lei într-un hipermarket din Zalău. Îl poţi lua din Germania cu puţin peste 2 lei, cel mai ieftin desigur, însă discutăm de o calitate care nu suportă comparaţie cu mizeriile aduse pe rafturile noastre. Ca o concluzie, un sălăjean poate achiziţiona lunar aproximativ 5 coşuri cu alimente de bază, lunar, în timp ce un neamţ, dacă ar fi să-şi arunce toţi banii câştigaţi într-o lună pe alimente, ar pleca acasă cu vreo 30 de coşuri pline ochi.

Prin urmare, nu doar că preţurile sunt, la multe produse, peste cele întâlnite în frumosul oraş german, dacă punem la socoteală şi cât câştigăm, faţă de oamenii care trăiesc acolo, tabloul devine din trist, tragic.

Ca să o spunem şi statistic, salariul minim al unui neamţ este de aproape şapte ori mai mare decât al unui român, potrivit datelor oficiale. Astfel, în timp ce un neamţ câştigă pe oră un minimum de 8,5 euro, mergând până la 15 euro, un român câştigă pentru o oră de muncă o medie de 1,30 de euro uneori chiar sub această sumă.

Ce ar mai fi de adăugat? Poate faptul că românii rămân aşadar pe mai departe o naţie stresată, nefericită, măcinată de grija atât de deprimantă că poate ajunge în situaţia de a nu mai putea să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta. Iar noi, sălăjenii, suntem îngrijoraţi poate şi mai mult, având în vedere că recentele date primite de la Direcţia de Statistică Judeţeană, arată că suntem chiar sub nivelul multor localităţi din România în privinţa salariilor şi a nivelului de trai.