Prezența urșilor, semnalată în zona Ileanda

Prezența unui urs a fost semnalată în toamna acestui an în pădurile din zona Ileanda. Potrivit lui Cristian Crișan, președintele AJVPS Sălaj, măgarul unei turme de oi ar fi fost sfâșiat de un urs în pădurile din această parte a județului. Și prezența șacalilor este tot mai numeroasă. Potrivit autorităților, interzicerea vânătorii la urşi a dus la înmulţirea acestor animale, acesta fiind şi motivul pentru care nenumărate exemplare au ajuns pe teritoriul judeţului Sălaj. Datele prezentate de oficialii Agenției pentru Protecția Mediului Sălaj arată că în pădurile județului au fost…

Mai mult...

„Protest” printre fermierii din Sălaj. Mai mulți apicultori au anunțat că renunță la conturile unei bănci austriece

Mai mulți apicultori sălăjeni, dar și cultivatori de legume au anunțat pe rețelele de socializare că vor renunța la conturile pe care le au la o bancă austriacă, iar alte mesaje sunt îndreptate împotriva importurilor de produse din Austria utilizate în agricultură. Cosmin Meseșan, un important apicultor din Sălaj, vine cu un astfel de îndemn, inclusiv pentru a nu mai folosi motorină de la stațiile de alimentare ale companiilor cu capital austriac. „Importul de material biologic apicol din alte state este interzis prin lege, dar austriecii au dorit să omologheze…

Mai mult...

ANUNŢ

Comuna Chieşd titular al proiectului: MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE, STRĂZI ŞI TROTUARE ÎN COMUNA CHIEŞD JUDEŢUL SĂLAJ anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul:  MODERNIZARE DRUMURI COMUNALE, STRĂZI ŞI TROTUARE ÎN COMUNA CHIEŞD JUDEŢUL SĂLAJ, propus a fi amplasat în jud. Sălaj, com. Chieşd, intravilanul şi extravilanul localităţilor Chieşd, Sighetu Silvaniei şi Colonia Sighetu Silvaniei. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Sălaj…

Mai mult...

Zvonoteca

# Consumul de alcool e în creștere pe astfel de vremuri cu temperaturi scăzute, în care trebuie făcute economii la energie. E bună și băutura asta. Cu o dușcă, două – trei, nu mai simte nimeni frigul, cauzat de economii, din case, apartamente și birouri. Cine drincălește se încălzește! # Au început controalele la alimente și la tot ce-i de vânzare prin magazine, piețe, marketuri și supermaketuri. Organele abilitate verifică tot, inclusiv picătura de apă rămasă de la mop pe pardoseală. Abateri sunt de tot felul pentru că vine Crăciunul…

Mai mult...

Probleme ce ar merita să ne intereseze pe toți

Daniel Săuca Mă pregăteam să scriu despre „Schengen”… Mai de actualitate, totuși, mi se pare articolul de față, apărut deja într-o revistă de cultură, util, zic eu, și pentru cititorii ziarului „Magazin Sălăjean”. Întotdeauna a fost să fie cumva… Când e vorba de viitor, mă gândesc, amuzat, și la vorba din popor menționată. Evident că întotdeauna a fost, este și va fi cumva. Una din marile probleme este dacă noi putem construi „cumva”-ul, dacă suntem parte din construcția viitorului. Așa și cu generațiile mai noi. Ne plângem că „ai noștri…

Mai mult...

Istvan Kovacs nu va mai fi delegat la Cupa Mondială

Arbitrul Istvan Kovacs nu va mai fi delegat la Cupa Mondială. El a fost arbitru de rezervă la opt meciuri, inclusiv la cel din optimi dintre Portugalia şi Elveţia, scor 6-1. În Qatar, Kovacs a fost rezervă şi la meciul de deschidere al competiţiei, câştigat de Ecuador în faţa ţării gazdă, scor 2-0. El a mai fost al patrulea oficial la partidele: Uruguay – Coreea de Sud 0-0, Argentina – Mexic 2-0, Spania – Germania 1-1, Ecuador – Senegal 1-2, Arabia Saudită – Mexic 1-2, Croaţia – Belgia 0-0 şi…

Mai mult...

Interpol, acţiune împotriva traficului cu specii sălbatice

Traficul cu plante şi animale sălbatice a luat amploare la nivel internaţional, acesta ameninţând chiar existenţa unor specii. O amplă operaţiune internaţională împotriva comerţului ilegal cu specii sălbatice şi cu lemn a dus la sute de arestări, la dezmembrarea unor reţele infracţionale şi la importante confiscări de animale, plante şi lemn, a Interpol. Denumită „Thunder 2022”, operaţiunea, coordonată din 3 octombrie până pe 30 octombrie de Interpol şi de Organizaţia Mondială a Vămilor, a mobilizat servicii de poliţie, de vamă şi de informaţii din 125 de state, cel mai mare…

Mai mult...

Raftul cu carte: Victor Hexan, șimleuanul „cât șapte oameni într-unul”

În octombrie 2015, Consiliul Local Șimleu Silvaniei a acordat domnului  Victor Mihai Hexan titlul de „CETĂȚEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI ȘIMLEU SILVANIEI”. Atunci, nu puțini locuitori ai urbei se întrebau – cine este acesta și care-i sunt meritele? În expunerea de motive la Proiectul de hotărâre a legislativului șimleuan, se precizează că „Domnul Victor Mihai Hexan este unul dintre cei mai renumiți maseuri ai sportului din România, recunoscut la nivel național și internațional, cu o vastă activitate sportivă și în susținerea sportului românesc”. În acest an, 2022, Victor Hexan vine…

Mai mult...

Antrenor de la CSS Zalău, secund la naţionala României de volei-speranţe

Bogdan Nicolae, antrenor de volei la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, a fost numit secund la echipa naţională de volei-speranţe a României. Tehnicianul zălăuan va face cuplu pe bancă cu Răzvan Parpală, cel care este antrenor şi la CSM Constanţa, Bogdan Nicolae înlocuindu-l în funcţia de secund pe orădeanul Zoltan Kovacs. “Cred că pentru orice antrenor este o onoare să antreneze o echipă naţională, indiferent de nivelul acesteia. Nu puteam să refuz o astfel de ofertă şi sunt convins că voi avea doar de câştigat pe plan profesional, deoarece, în orice…

Mai mult...