EcOprovocarea la final!

„ecOprovocarea” ,  competiţia educaţională în domeniul protecţiei mediului si aflată la a treia ediţie, e organizată de ViitorPlus şi sponsorizată de Tenaris Silcotub. Are ca scop principal  educarea tinerilor prin implicarea practică în diferite activităţi de protecţia mediului. Elementul de noutate al ediţiei 2012-2013 constă în implicarea în proiect a unor şcoli gimnaziale de la sate, astfel că echipele participante au în componenţă câte un liceu şi o şcoală generală. Asadar, in acest an scolar ecOprovocarea s-a desfasurat si in Scoala Gimnaziala Nr 1 Hereclean, care a facut echipa cu Liceul API din Zalau si Scoala Gimnaziala Bocsa.

ViitorPlus,  o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, înfiinţată în 2006, implementează proiecte de dezvoltare durabilă în următoarele domenii de activitate: managementul capitalului natural, producţie şi consum durabil, educaţie pentru dezvoltare durabilă, buna guvernare.

Principalele sale proiecte sunt: Adoptă un copac! – proiect ce are ca scop împădurirea de terenuri agricole degradate din România, prin strângere de fonduri de la firme şi persoane fizice; Recicleta – proiect care are ca scop colectarea deşeurilor de hârtie din birouri spre a fi reciclate.  Sacoşa de pânză – proiect complex care îşi propune să ofere populaţiei o alternativă eco la pungile de plastic sau hârtie, prin producţia de sacoşe de pânză naturala.

Având o istorie de peste 30 de ani, TenarisSilcotub este cel mai important producător din România de ţevi din oţel de diametre mici utilizate în aplicaţii în industria de petrol şi gaze, mecanică, auto-moto, chimică, petrochimică şi energetică. Compania deţine un proces de producţie integrat, de la materia primă obţinută în oţelăria din Călăraşi, la produsele tubulare realizate în fabrica de ţevi fără sudură din Zalău, şi, de asemenea, are un centru de componente dedicat componentelor tubulare cu valoare adăugată mare pentru sectoarele auto-moto şi al utilajelor pentru terasamente.

Compania este un membru activ al comunităţilor în care îşi desfăşoara activitatea, fiind implicata în proiecte de dezvoltare socială în domenii precum educaţie, sănătate, cultură şi artă.

Unităţile de învăţământ participante în acestă ediţie au fost „: Liceul „Danubius”, Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, Şcoala „Iancu Rosetti” şi Şcoala Nr. 2 Modelu din judeţul Călăraşi, cât şi Colegiul Naţional Silvania, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” şi şcolile din comunele Hereclean, Mirşid, Bocşa și Crişeni din judeţul Sălaj.

Echipele de ecoambasadori au avut misiunea de a organiza evenimente cu un impact pozitiv asupra mediului, de a-şi implica şi motiva cât mai mulţi colegi pentru a participa la evenimente, de a implementa mici proiecte de reciclare, de îngrijire a spaţiului verde, de conştientizare a comunităţii privind diferite probleme de mediu etc

Ultima luna a competitiei ecOprovocarea a fost atat de rodnica pentru  Scoala Gimnaziala Nr 1 Hereclean , pe masura ambitiei pe care o are echipa noastra de ecoambasadori, si anume, cea de a ajunge la punctajul maxim al concursului .

Elevii scolii au organizat Targuri de resurse impartind dulciuri , carti sau reviste in schimbul deseurilor reciclabile stranse de colegii lor, au facut Campanii de constientizare pe teme de mediu in scoala noastra,  Liceul cu Program Sportiv – Zalau,  Scoala Gimnaziala Coseiu si la Cercul Pedagogic al educatoarelor. Deseurile reciclabile adunate de ecoambasadori si colegii lor de la locuitorii comunei sau de la unitati  economice au umplut magazia scolii urmand a fi predate unei firme specializate.  S-a amenajat si igienizat  o suprafata de 4550m patrati de spatiu verde din jurul scolii.  Speram sa ne bucuram in anii care vin de florile si teii plantati in aceasta primavara de elevii nostri.

Privind in urma la tot ce s-a realizat in lunile de proiect ecOprovocarea, vedem ceva ce la inceput parea greu de realizat. Ecoambasadorii  au incheiat   numeroase    Parteneriate  cu scoli sau  unitati economice,  au organizat  Targuri de resurse, Campanii de constientizare pe teme de mediu (fiecare campanile reunind 100 de persoane), igienizari, amenajari de spatiu verde,  foto reportaje sau documentare despre specii pe cale de disparitie, au predat sute si sute de kilograme de deseuri reciclabile. Alte activitati , cum ar fi  scenetele sau expozitiile cu  afise eco , au fost organizate de elevii mai mici, din clasele I-IV, care au vrut si ei sa-si demonstreze talentul si sa si-l puna in slujba unei cauze nobile. Nu a existat elev al scolii si nici cadru didactic care sa nu se implice efectiv in oricare din activitatile mai sus mentionate.

Dupa cum spunea cineva la training-ul realizat inainte de derularea competitiei,  acest „microb„  al voluntariatului se ia, asa ca suntem siguri ca dincolo de finalul acestei ecoprovocari, bunele obiceiuri dobandite de copiii implicati  in proiect se vor pastra si mai departe. Multumim reprezentantelor acestui proiect pentru ocazia oferita si pentru sprijinul acordat, in egala masura. Si nu in ultimul rand ,multumim Sportului Salajean pentru sprijinul acordat  in mediatizarea actiunilor noastre.

Oricare va fi castigatorul acestei competitii, noua ne place sa credem ca adevaratul castigator e mediul inconjurator si sanatatea noastra.

Succes ecoambasadori!

Prof. Nadia Bordas

Prof Cornelia Cantor

Leave a Comment