Grup infractional destructurat in Salaj

Grup infractional destructurat in Salaj

DIICOT – Biroul Teritorial Salaj a destructurat un grup infractional organizat, format din 23 de persoane, care actiona pe raza judetelor Salaj, Satu Mare, Bihor si Arad avand ca obiect savarsirea infractiunii de contrabanda cu tigari. Sapte membri ai gruparii au fost arestati pentru 29 de zile, iar alti trei au primit interdictia de a parasi tara, conform sentintei date vineri de Tribunalul Salaj.

Procurorul-sef al DIICOT – Biroul Teritorial Salaj, Dan Budusan, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca, in urma colaborarii a sapte Servicii si structuri specializate, a fost destructurat un grup infractional organizat, format din 23 de persoane, care actiona in judetele Salaj, Satu Mare, Bihor si Arad avand ca obiect savarsirea infractiunii de contrabanda cu tigari.

Grupul infractional si-a inceput activitatea in 2010, faptele avand loc in mod repetat, astfel incat au demonstrat existenta unui grup infractional structurat, in cadrul caruia fiecare membru avea rolul sau bine determinat. Membrii grupului primeau in compensatie o cota parte din sumele de bani obtinute in urma desfasurarii activitatilor infractionale. „Grupul infractional era format din 19 barbati si patru femei si avea o structura de tip piramidal, in cadrul careia s-au detasat trei lideri: unul din localitatea Valea lui Mihai, judetul Bihor, unul din localitatea Ser, comuna Bogdand, din judetul Satu-Mare, si un al treilea din localitatea Guruslau, judetul Salaj”, a declarat Dan Budusan.

Restul membrilor grupului actionau in urma indicatiilor primite de la lideri, fiecare avand sarcini precise, cum ar fi: trecerea frauduloasa a tigarilor de contrabanda, stabilirea locurilor de disimulare a tigarilor de contrabanda, transportul acestora catre locurile de depozitare sau catre furnizori, depozitarea acestora in locuri ascunse si stabilite in prealabil de catre liderii grupului infractional organizat, repartizarea cantitatilor de tigari, stabilirea preturilor de vanzare, alegerea clientilor care urmau sa cumpere aceste tigari provenite din contrabanda, distribuirea acestor marfuri de contrabanda in locuri special amenajate de pe raza municipiilor Arad, Zalau, Satu-Mare, Oradea, Timisoara, precum si in alte localitati.

„Tigarile proveneau din Ucraina, Republica Moldova si Serbia si erau introduse in Romania de un cetatean maghiar. Erau tigari de contrabanda marcile Viceroy Red, Viceroy Blue, Doina, Marlboro, Winston, Next si Jing Ling, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator. Cetateanul maghiar introducea tigarile in tara folosind autoturisme in care disimula cantitatile de tigari prin Punctele de Trecere a Frontierei Halmeu (judetul Satu Mare, n.r.) sau Valea lui Mihai (judetul Bihor, n.r.), dupa care, impreuna cu un alt membru al grupului, le transporta pana la locuinta acestuia din urma sau la un alt imobil, unde erau depozitate temporar”, a declarat procurorul sef.

Potrivit sursei citate, bugetul de stat era prejudiciat astfel cu sume importante de bani prin neplata taxelor vamale, a accizelor si a TVA-ului aferent. Mai exact, pentru fiecare pachet de tigari de contrabanda, statul roman era prejudiciat cu un euro. Se facea cel putin un transport saptamanal. Ulterior, tigarile erau transportate spre filierele de crima organizata din judetele Arad, Satu Mare si Salaj, iar de aici erau distribuite catre zece membri ai grupului infractional care se ocupau de vanzarea acestora in diferite locuri stabilite in prealabil de catre liderii grupului, pentru sume cuprinse intre 5-8 lei/pachet”, a explicat Budusan.

Schimbau telefoanele saptamanal

Potrivit acestuia, gradul de pericol social al acestui grup de crima organizata rezulta si din masurile de precautie luate de catre membri, acestia comunicand in repetate randuri prin intermediul telefoanelor mobile schimbate saptamanal, cat si prin folosirea unor statii de emisie-receptie, achizitionate si montate pe autoturismele cu care transportau tigarile de contrabanda.

Din activitatile specifice desfasurate de catre ofiterii de politie judiciara din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj rezulta faptul ca membrii grupului de crima organizata isi schimbau saptamanal atat telefoanele mobile, cat si cartelele telefonice pentru evitarea interceptarilor convorbirilor telefonice. Mai mult, convorbirile nu durau mai mult de 15-20 de secunde, a explicat procurorul sef. Totodata, la indicatiile liderilor, pentru a disimula convorbirile telefonice, membrii grupului foloseau in continutul acestor convorbiri denumiri codificate a tigarilor de contrabanda: „Albastre” – pentru tigari de contrabanda marca Viceroy Blue, „rosii” – pentru tigari de contrabanda marca Viceroy Red, „galbene”, “banane” si “lamai” – pentru tigari de contrabanda marca Jin Ling. In plus, locuintele membrilor grupului erau supravegheate cu camere video, aceasta fiind inca o masura luata pentru a nu fi descoperiti.

De asemenea, din cercetarile efecuate de catre organele de politie rezulta faptul ca transportul tigarilor de contabanda se efectua pe timpul noptii, intre orele 2-5 dimineata, pe drumuri parasite situate intre diferite localitati. De fiecare data, transportul se efectua cu ajutorul unui antemergator, respectiv a unei persoane care avea rolul de a anunta prezenta organelor de politie prin intermediul statiilor de emisie-receptie. „Astfel, dupa incarcarea tigarilor de contrabanda in locuri special amenajate in interiorul autoturismelor, membrii grupului se deplasau spre locurile de vanzare. In fata autoturismului care transporta tigarile, respectiv la o distanta de aproximativ 3-4 kilometri, se afla un alt autoturism care avea rolul de antemergator, trebuind sa anunte prin statia de emisie-receptie prezenta organelor de politie”, a spus procurorul sef.

Dupa probarea activitatii infractionale, DIICOT – Biroul Teritorial Salaj a organizat in 14 iulie 2011 un flagrant, pe un drum laturalnic din Salaj, in urma caruia doi membri ai grupului (unul din localitatea Maeriste, din Salaj, si celalalt din localitatea Ser, judetul Satu-Mare, n.r.) au fost prinsi transportand 90.000 de tigarete marcile Viceroy Red si Jin Ling de provenienta ucraineana, in valoare de 20.000 de euro. „Aceste tigari se aflau ascunse intr-un autoturism Citroen Berlingo, condus de salajean, iar pentru deplasarea in siguranta, cetateanul din judetul Satu Mare se deplasa ca antemergator cu un autoturism Ford Tranzit. Cei doi au fost condusi la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Salaj, iar in baza autorizatiilor emise de Tribunalul Salaj, au fost declansate 24 de perchezitii la domiciliile si resedintele unui numar de 19 persoane, situate in mai multe localitati din Salaj, Satu Mare, Bihor si Arad”, a spus Budusan.

Potrivit sursei citate, in urma perchezitiilor, au fost descoperite 23 de baxuri cu 230.360 de tigarete de provenienta ucraineana, sarba si moldoveneasca, marcile Viceroy Red, Viceroy Blue, Next, Jin Ling, suma de 29.194 de lei, 950 de euro, 9.275 de forinti, trei calculatoare, un laptop, diferite agende si carnetele cu inscrisuri reprezentand persoane, cantitati de tigari achizitionate si comercializate, toate fiind ridicate in vederea cercetarii. „In baza mandatelor de aducere emise de catre DIICOT – Biroul Teritorial Salaj, au fost aduse la sediul acestei unitati 19 persoane in vederea audierii in calitate de invinuiti. Zece din aceste persoane – cinci din Salaj (printre care si o tanara de 22 de ani, n.r.), doua din judetul Satu Mare, una din Bihor si doua din Arad – au primit ordonante de retinere pentru 24 de ore, fiind prezentate Tribunalului Salaj cu propunere de arestare preventiva, instanta urmand a se pronunta astazi (vineri, n.r.) in acest caz”, a declarat Budusan.

Astfel, vineri, Tribunalul Salaj a dispus arestarea preventiva pe o perioada de 29 de zile, a sapte din cele zece persoane (doua din Salaj, doua din Arad, doua din Satu Mare si una din Bihor, n.r.), iar pentru celelalte trei persoane a dispus masura de a nu parasi tara. Fata de aceasta ultima decizie, procurorii au facut recurs. In toate cele zece cazuri este vorba de savarsirea urmatoarelor infractiuni: initiere sau constituire a unui grup infractional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice forma a unui astfel de grup – infractiune pentru care legislatia in vigoare prevede pedeapsa inchisorii de la 5 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, dar si pentru colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, fapta fiind comisa in forma continuata – infractiune pentru care pedeapsa este inchisoare de la 2 ani la 7ani si interzicerea unor drepturi.

Antecedente tot la contrabanda cu tigari

De remarcat este ca o parte dintre membrii grupului de crima organizata erau cercetati si in alte dosare penale, in cursul anului 2010, pentru savarsirea infractiunii de contrabanda cu tigari de provenienta Ucraina si Moldova. In aceste dosare, instantele de judecata au dispus doar masura obligarii de a nu parasi localitatea, desi persoanele fusesera retinute pe o durata de 24 de ore si prezentate instantei cu propunerea de arestare preventiva. Cu toate acestea, inculpatii nu au respectat masurile dispuse de catre instanta de judecata si si-au continuat activitatea infractionala.

DIICOT – Biroul Teritorial Salaj a facut demersurile in vederea instituirii sechestrului asiguratoriu privind autoturismele Citroen Berlingo si VW Transporter, folosite in activitatea infractionala si in care au fost gasite tigari cu ocazia realizarii flagrantului.

Deocamdata, cetateanul maghiar care introducea tigarile in Romania nu a fost prins, dar identitatea lui este cunoscuta, astfel ca in perioada imediat urmatoare vor fi demarate, impreuna cu statul maghiar, actiuni de prindere a acestuia.

Leave a Comment