Polițiștii rutieri din județul Sălaj continuă acțiunile preventive pe șosele, în cadrul campaniei internaționale ROADPOL – „Focus on the road”. Derulată simultan în toate statele Uniunii Europene, oamenii legii vor fi prezenți pe șosele începând din 6 octombrie și până la sfârșitul acestei săptămâni.
Scopul campaniei îl reprezintă prevenirea accidentelor rutiere cauzate de distragerea atenției la volan. Aceasta a devenit o problemă tot mai frecventă în trafic, determinată în special de utilizarea telefoanelor mobile sau a altor dispozitive în timpul condusului.
Polițiștii reamintesc șoferilor că atenția trebuie concentrată permanent asupra drumului, iar orice activitate ce poate distrage concentrarea poate avea consecințe grave.
Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj le recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regimul legal de viteză și semnificația indicatoarelor rutiere, să evite orice activitate care le poate distrage atenția și să folosească centura de siguranță, indiferent de distanța parcursă.
Mai mult, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice li se recomandă să circule doar pe pistele special amenajate sau cât mai aproape de marginea din dreapta a carosabilului în cazul în care acestea nu există. Cu atât mai mult, purtarea echipamentelor reflectorizante se regăsește printre recomandările de care aceștia trebuie să țină cont.