Aș scrie despre dor… dar dorul vine în nenumărate forme și sub forma a nenumărate nostalgii, gânduri, abandonuri… și chiar și așa, toate dorurile dor. Nu vreau să mai scriu despre durere, căci aceasta pare a fi azi izvorul inspirației majorității. Ne învăluie în cele mai neașteptate momente ale haosului de neînțeles.
Ironia acestei neînțelegeri a haosului înconjurător reiese din formalitatea tuturor gesturilor, obiceiurilor, factorilor care ne contruiesc, până la urmă, pe fond personal într-un anumit mod. Așa cum cuvintele unui dicționar – lipsite de viață – folosite în context capătă un sens aparte, un sens care nu are nevoie de un dicționar pentru a-i defini puterea, profunzimea, patima.
Cuvântul aniversare, de exemplu. El semnifică trecerea a 365 de zile de la un anumit eveniment, lucru care de multe ori se celebrează. Această definiție ascunde în superficial gândurile, sentimentele, dramele, durerile, dorurile care ne încearcă zilnic în cele 365 de zile din an. Pentru noi, aniversarea e un motiv de sărbatorire a trecerii încă unui an, a progresului pe care l-am atins în plan personal.
Un fel de aniversare este onomastica. Celebrarea a încă unui an de la naștere.
În data de 30 august 2013, ar mai fi trecut 365 de zile de la nașterea Domnului Iuliu Suciu… De 445 de zile, dânsul a scăpat de această îngrădire a superficialității lumii. S-a contopit cu puterea adevărată a cuvântului și s-a dezlipit de formalitatea dicționarului și a definiției superficiale. S-a unit cu una intre arile sale iubiri-cuvântul. S-a unit cu divinul şi ne-a lăsat pe noi cu restul nimicurilor care ne umplu calendarele – zilele. Ne-a lăsat pe noi să ducem grija zilelor, gândurilor, sentimentelor, dramelor, durerilor și în special a dorurilor. A dorurilor de totul și de nimic – ne-a lăsat nouă inepuizabila grijă a dorului…
Deci, azi e la latitudinea noastră să-i sărbătorim aniversarea cum se cuvine: să-i amintim memoria, să abandonăm superficialul și să îl celebrăm pentru ce a fost, ceea ce e și ce va rămâne mereu pentru noi- omul de nedescris, omul al cărui portret, în ciuda dragostei sale nemărginite pentru cuvânt, nu poate fi conturat de acestea, căci nu sunt suficiente cuvinte în vocabular demne de a mânji pânza divină formându-l în ceară și picuri de sânge.
Așa că, singurul său portret rămâne imaginea sa din visele noastre, memoriile noastre și ne rezumăm la a-l aminti drept un dascăl deosebit – modest spus, dar așa îi plăcea lui să fie.
La mulți ani, Domnule Profesor!
Paula Bărburaş
„(…) căci nu sunt suficiente cuvinte în vocabular demne de a mânji pânza divină formându-l în ceară și picuri de sânge.” etc. etc.
Fade pretiozitati in tot „articolul”, ca si in comentariul bibliotecarei. Betie de cuvinte. Nu se fac urari de la multi ani unui mort, inca direct la pers. a II-a! Si respectul trebuie exprimat simplu, nu bombastic, nici calcand in strachini.
apai, chiar asa! cum naiba sa zici la multi ani unui mort?