Nesimţire salarială

Născută prin comasarea activităţilor a trei instituţii, Autoritatea de Supraveghere Financiară controlează piaţa asigurărilor din România, o piaţă evaluată la 15 miliarde de euro. În urmă cu câteva zile, buboiul din instituţie s-a spart. De aici până la ditamai scandalul a fost doar un pas. Aşa se face că o lume întreagă a aflat despre lefurile nesimţite pe care le încasează personalul de aici – deloc puţin la număr, despre proasta gestiune a activităţii Autorităţii.
Acesta nu este, însă, primul scandal în care a fost implicată instituţia. Discuţii aprinse au izvorât şi pe marginea armatei de personal de aici, a numărului mare de şefi ce a trebuit redus, a birocraţiei interne, a externalizării unor servicii, dar şi referitor la faptul că ASF se autofinanţează din comisioanele celor pe care îi reglementează.
Acum aflăm că mai marele Autorităţii încasează în fiece lună 14.000 de euro, iar adjuncţii săi, cu 2.000 de euro mai puţin. Ca trezit din somnul Frumoasei Adormite, premierul Victor Ponta declară că este responsabil pentru salariile neruşinate, întrucât ar fi trebuit să insiste mai mult ca persoanele cu lefuri uriaşe să suporte o taxă specială.
Legislaţia în vigoare stabileşte că ASF este independentă, autonomă şi autofinanţată, în ciuda faptului că salariile lucrătorilor din sistem, numiţi politic, de altfel, sunt asigurate din contribuţia a milioane de români. Pentru că instituţia nu face nimic ca să realizeze venituri, ci trăieşte exclusiv din taxele aplicate afacerilor private din domeniul asigurărilor, printre care procente din valoarea poliţelor CASCO, a asigurării RCA ori taxe aplicate administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii.
Cât despre „independenţa” ei, aceasta este doar la nivel declarativ, nu de alta, dar capii Autorităţii au fost membri de partid, unii dintre ei ocupând chiar funcţii politice.
În încercarea de a calma spiritele, preşedintele ASF, acelaşi care în doar două luni din 2013 a mers acasă cu 70.000 de euro, a anunţat că salariile din instituţia pe care o conduce se vor diminua cu 50 la sută. Ba mai mult, personalul nu se va mai delecta cu prime de vacanţă ori cu stimulente de final de an, aşa cum fuseseră obişnuiţi. Asta înseamnă că „bieţii” supraveghetori financiari vor fi puşi în situaţia de a se mulţumi cu doar 7.000 de euro pe lună, adică doar 19 salarii medii pe economie, faţă de cele 38 încasate în prezent. În paralel, omologii bulgari nu iau mai mult de 4,5 salarii medii.

5 Thoughts to “Nesimţire salarială”

  1. Grija-n Dabija.......

    Jaj tu Andreie!
    Ce bine ca mai vine bashinosu’ si va mai da cate un pont si mai aveti si voi ce scrie…..
    Tuh!
    Sigur ca is nesimtite salaroacele daca is in jeburile altora,ca daca ar fi in jeburile voastre critice si intransigente,brusc!,ar deveni foarte decente,ba chiar neindestulatoare.Nu?
    Mnoa!
    Zice,ca nimnica nu doare mai al dreacu’ ca binele altuia!
    Asa-i si aci la articolasul tau Andreie!

  2. Anonim

    In cei 24 de ani de asa-zisa democratie tot timpul au fost institutii unde au ocupat posturi platite gras tot felul de sinecuristi.Au avut grije politicienii de varf sa le gaseasca locuri caldute nevestelor,fiilor si fiicelor.Aici nu-i vorba de binele altuia sau de invidie ci de hotie fatisa,nepotism si nesimtire dusa la extrem.

  3. Zălăuan

    Acest jaf naţional este specific „democraţiei” româneşti.
    Adică s-au redus la jumătate salariile, faţă de vremea ciumeţilor portocalii, dar USL-stul Ruşanu câştigă în două luni 80.000 euro. Vedeţi, gunoaiele îşi socotesc salariile în euro, deşi moneda naţională este euro.
    Soluţia pentru România este una singură.
    Decât o democraţie putredă şi coruptă, mai bine o dictatură sănătoasă, de dezvoltare !

  4. Anonim

    Acești indivizii angajați la ASF nu sunt decât niște derbedei absolut incompetenți, băgați acolo pe pile sau trafic de influență, hoți de la bugetul public! Care dintre ei nu este de acord cu ce zic, sa se plângă-n măsa!

    1. Gramatikus

      Anonime!
      Ma-sa se scrie cu cratima!
      Si pana la urma,de ce ar trebui sa fie lumea,musai de acord cu tine,cu Andreea sau cu bashinosu?
      Nu uitati!
      La asa tara,asa angajati!
      Asa-i romanu’!
      Pune-l sef si o penalizeaza si pe ma-sa!
      Nacazul este ca tati is la fel!
      Ca sa-i schimbi,i-ai schimba,da’ din pacate chiar nu ai ce pune-n loc!
      N-ai nici ce si nici de unde alege!

Leave a Comment