Evaluările din mai sau un alt fel de simulări

Se apropie cu paşi repezi luna mai, cea a evaluărilor şcolarilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Dacă în anul şcolar precedent au fost selectate doar câteva şcoli din fiecare judeţ în care au avut loc aceste testări, fiind vorba de un proiect-pilot, acum toţi elevii claselor amintite vor trece prin focurile evaluării. Deşi scopul acestor teste este tocmai de evidenţia nivelul de pregătire al şcolarilor există toate şansele să se dovedească a fi o altă apă de ploaie. Exact ca şi simulările examenelor naţionale. După publicarea modelelor de subiecte, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au ţinut să sublinieze faptul că, în urma susţinerii evaluărilor, elevii nu vor primi nici note şi nici calificative. În consecinţă, se va constata doar că unii sunt mai slab sau mai bine pregătiţi. Aşadar, nicio sancţiune pentru cel slab la învăţătură şi nicio o recompensă pentru cel silitor.

Şi cum se întâmplă de ani buni în învăţământul românesc se vor întocmi lungi liste ce vor cuprinde observaţiile constatate, alături vor fi trecute o serie de măsuri ce se impun, căci hârtia suportă orice, şi cam atât.
Da, într-adevăr, dacă se va constata că nivelul de pregătire al elevilor evaluaţi este mult sub cel aşteptat, cauzele nu vor întârzia să apară. Dar nu vor fi altele, ci exact aceleaşi ca şi în cazul procentelor foarte scăzute ale promovabilităţii simulărilor examenelor naţionale. Mai exact, dacă evaluările sunt fără miză, este normal ca interesul celor evaluaţi să fie scăzut, iar adevărata valoare a elevilor noştri se va vedea, de fapt, în urma adevăratelor examene. Însă această scuză a fost invocată în ultimii ani prea des, susţinându-se că se iau măsuri, iar rezultatele examenelor vor fi cu siguranţă altele decât cele de la simulări. Din păcate, notele obţinute fie de absolvenţii de gimnaziu, fie de cei de liceu au demonstrat contrariul. Chiar dacă la unele disciplinele promovabilitatea a fost cu câteva procente mai mare decât cele de la simulări, per total, rezultatele au fost tot dezastruoase. Din păcate, nu ilustrează decât consecinţele repetatelor „reformări” ale unui sistem subfinanţat.
Aşadar, ce rol vor avea de fapt aceste evaluări ale elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, decât bifarea unui alt aşa zis proiect al unora ce au ţinut, pentru scurtă vreme, frâiele Educaţiei. Singurul interes fiind doar acela de a lăsa ceva în urmă, chiar dacă nu pare să aibă vreo utilitate concretă.

Leave a Comment