Daniel Săuca
În așteptarea votului de la moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Cîțu, mi-am adus aminte de un editorial mai vechi, publicat, ehei, prin 2008, la rubrica de față. În opinia mea, a nu știu câta dovadă că la noi lucrurile, vremurile nu se schimbă în bine… Nici în (post)pandemie.
Studiul calitativ „Cultura politică în România” efectuat de Metro Media Transilvania pentru Fundaţia Soros România, studiu citat pe larg în mass-media naţională, arată că „indolenţa, pierderea interesului faţă de cetăţean şi favorizarea prin legi a anumitor persoane sunt principalele cauze ale neîncrederii în politicienii români”. Cercetarea cu pricina ar fi scos în evidenţă „existenţa unei falii între portretul politicianului ideal, aşa cum îl văd românii, şi clasa politică autohtonă. Concluziile focus-grupurilor arată că «parlamentarul ideal este cinstit (nu votează la două mâini, nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei), harnic (nu doarme la şedinţe), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi ţine promisiunile făcute în campania electorală»”. Şi, evident, „cauzele neîncrederii covârşitoare în clasa politică constă tocmai în faptul că politicienii români nu prezintă aceste caracteristici”. Aşa că, în topul motivelor care a provocat frustrarea participanţilor la cercetare s-a aflat faptul că politicienii nu fac ceea ce au promis şi sunt mincinoşi. Apoi respondenţii au fost nemulţumiţi de inconsecvenţa, corupţia şi incompetenţa clasei politice. În cazul parlamentarilor, principalul motiv de iritare este absenţa de la şedinţe sau dormitul în timpul acestora. Alte concluzii ale studiului menţionat: existenţa unei discrepanţe majore între ce consideră românii că ar trebui să fie democraţia şi ce este de fapt; democraţia românească este văzută ca drepturi fără obligaţii pentru unii, iar alţii o consideră nefuncţională; ca modalităţi de sancţionare ale clasei politice, majoritatea au indicat soluţii pasive: să nu meargă la vot sau să voteze pe altcineva; românii sunt sceptici în privinţa capacităţii lor de a influenţa decizia politică, mai ales cei din mediul urban, apreciind că politicienii oricum nu bagă în seamă alegătorii decât în preajma alegerilor.
Parlamentar cinstit, harnic, care îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate şi îşi ţine promisiunile făcute în campania electorală? Ca în bancul cu ardeleanul şi girafa, „aşa ceva nu există”. Şi nu numai la noi.
Un amic îmi spunea recent că punerea la zid a întregii clase politice româneşti nu este un lucru corect, pentru că, în opinia sa, această clasă, în general, este bună, performantă şi că, practic, a adus România unde este, din perspectiva sistemului democratic, a integrării euro-atlantice ş.a. Numai că electoratul „lucrează” mai ales cu percepţii, şi nu cu mari realizări înşirate pe „sticlă”. Aşa că aştept ca „meseriaşii” în domeniu să apropie electoratul de politicieni sau viceversa. Din păcate, acest lucru nu se va putea realiza în campania electorală. Şi pentru că mai toţi candidaţii vor spune că sunt cinstiţi, harnici etc. Subliniez: „aşa ceva nu există!”. La nivelul percepţiei publice.
Magazin Sălăjean, 3 noiembrie 2008
