„Răsfăţ” pe bani mărunţi pentru pensionarii sălăjeni

Masaje, kinetoterapie, reflexoterapie şi consiliere psihologică la tarife mici. Maxim 12 lei o şedinţă. De toate acestea pot beneficia vârstnicii sălăjeni, membrii ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău. Ofertele „tarifate” la jumătate de preţ, comparativ cu preţul pieţei, sunt valabile începând din această săptămână pentru pensionarii membri. După cum a explicat, Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP Zalău, printr-un parteneriat încheiat între instituţie şi un cabinet privat de terapie din municipiu, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00-19,00 inclusiv sâmbăta de la ora 8,00 până la ora 17,00 membrii CARP pot efectua diferite şedinţe respectiv proceduri de medicină alternativă. De exemplu, pentru o şedinţă de 60 de minute de kinetoterapie pacientul va scoate din portmoneu doar 12 lei, (comparativ cu 30 de lei, preţul pieţei). Potrivit preşedintelui CARP Zalău, oferta include: consliere psihologică, masaj anticelulitic, terapeutic şi de relaxare, fizioterpie, reflexoterapie, detoxifiere prin aparatură specifică şi suplimente naturale dar şi alte terapii prin presopunctură şi infraroşii. De precizat este faptul că toate aceste „proceduri” se realizează la un cabinet privat din raza municipiului Zalău, iar pentru mai multe detalii persoanele interesate se pot adresa la secretariatul CARP care funcţionează de luni până vineri de la 8,00 la 15,30.

Manichiură şi pedichiură la doar 10 lei

Facilităţile pentru pensionarii membri ai CARP continuă şi cu servicii de manichiură şi pedichiură. Începând de ieri, în incinta Clubului pensionarilor, în salonul de frizerie şi coafor, funcţionează şi un cabinet de manichiură şi pedichiură unde, de asemenea, tariferle percepute sunt foarte mici, de la 10 lei pentru o manichiură respectiv pedichiură clasică la maxim 25 de lei pentru o înfrumuseţare complexă (manighiură şi pedichiură în gel). Programul la noul cabinet se desfăşoară zilnic de l aora 8,00 la 16,00.

Augusta Teşinschi

Leave a Comment