„Igieniştii pricepuţi”, premiaţi la Pericei

Aproximativ 25 de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 5 şi 6 ani, de la patru grădiniţe din judeţ, au participat astăzi, la Pericei, la un concurs de igienă şi educaţie pentru sănătate „Igieniştii pricepuţi”. Concursul a fost organizat de Crucea Roşie filiala Sălaj în colaborare cu Grădinţa Pericei şi Grădiniţele numărul 1,2 şi 3 din Şimleu Silvaniei. Echipaţi în costume specifice, preşcolarii împărţiţi în patru echipaje au demostrat că la vârste atât de fragete ştiu ce înseamnă normele de igienă personală şi alimentaţia sănătoasă. Micuţii au trecut cu brio cele…

Mai mult...

Programările la RAR se fac doar prin call center

Începând de joi, posesorii de autovehicule se pot programa la Registrul Auto Român doar prin call center-ul înfiinţat pentru acest tip de demers. Practic, de joi, nu se vor mai putea obţine programări la numerele de telefon la care s-au făcut până acum. Numărul de telefon unde se vor face programările este 021-9672, valabil pentru toată ţara. Avantajele noului sistem de programare constau în încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR şi accesul rapid al clientului la operatorul care efectuează programarea telefonică. În plus, timpul de reacţie va fi foarte scurt şi…

Mai mult...

Un zălăuan la Castellon

Sălăjean la origine, Robert-Claudiu Hellvig, fratele fostului ministrul al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, este, începând din luna martie a acestui an, consul la Consulatul României la Castellon, Spania. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Consulatului, sălăjeanul îndeplineşte în provincia spaniolă funcţiile prevăzute de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare şi de reglementările interne ale Ministerului Afacerilor Externe. Printre acestea se numără acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români domiciliaţi sau aflaţi temporar în în aria de competenţă a oficiului consular, precum şi protejarea şi promovarea intereselor…

Mai mult...

Angajatorii sălăjeni, sancţionaţi de inspectorii de muncă

Munca la negru, nerespectarea reapuasului săptămânal a angajaţilor dar şi neplata orelor suplimentare au rotunjit bugetul de stat cu peste 100.000 de lei. Amenzile au fost aplicate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, în cursul lunii aprilie, angajatorilor care nu respectă legea. Potrivit unor informaţii furnizate de inspectorul şef al instituţiei, Luminiţa Nemeş, pe parcursul lunii trecute inspectorii de muncă au desfăşurat acţiuni de control care au vizat în primul rând identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, dar şi respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor…

Mai mult...

Povestea căsuţei de poveste din Răstoci

O căsuţă desprinsă din poveşti, cu un acoperiş din paie susţinut de pereţi din bârne, acoperiţi cu lut, veche de circa două secole, supravieţuieşte în mod miraculos pe unul din malurile Someşului, în localitatea sălăjeană Răstoci. Sufletul căsuţei – în care electricitatea, gazul sau apa nu au avut curajul să pătrundă – este menţinut încă viu de o bătrână cu o vitalitate şi un optimism greu de imaginat pentru o persoană ce duce pe picioare aproape nouă decenii de existenţă. Pentru a ajunge de la Zalău la Răstoci, primul punct…

Mai mult...

Numărul pensionarilor înglodaţi în datorii creşte alarmant

Circa 600 de vârstnici sălăjeni primesc lunar pensiile aproape înjumătăţite. Motivul? N-au mai reuşit să-şi achite la timp împrumuturile la bănci, au fost acţionaţi în judecată, iar în baza unor sentinţe judecătoreşti Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj reţine şi virează la divreşi creditori o treime din pensia fiecărui datornic. Asta, până la lichidarea în totalitate a obligaţiei de plată. Din păcate numărul pensionarilor care nu mai reuşesc să-şi achite la timp datoriile, împrumuturile, taxele şi impozitele faţă de bugetul de stat sau întreţinerea, creşte de la lună la lună.…

Mai mult...

Primim la redacţie

Către Redacţia ziarului Magazin Sălăjean Ne adresăm dvs., presei, fiind singura noastră SPERANŢĂ, a românilor, în orice domeniu. Vă informăm despre o stare de fapt petrecută în oraşul nostru, Zalău: La sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013, E-ON GAZ a dispus controale la consumatorii de gaz la blocurile din municipiul Zalău, conform NTPEE-2008. Concret, la blocul A30, scara A, strada Armoniei nr.14, s-a efectuat control în ziua de 15.11.2012, de către o echipă formată din două persoane angajate E-ON GAZ: -unul, dotat cu un detector portabil de gaze, a…

Mai mult...

Din iulie, vânzarea locuinţelor-condiţionată de certificatul energetic

Proprietarii de imobile vor fi obligaţi să deţină şi să prezinte un certificat de performanţă energetică la vânzarea sau închirierea unei locuinţe, începând cu luna iulie. Cel puţin asta prevede o nouă modificare legislativă, Legea 159-2013 privind performanţa energetică a clădirilor, care a fost publicată în Monitorul Oficial în cursul acestei săptămâni. Neprezentarea acestui certificat la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare sau a celui de închiriere atrage nulitatea. Potrivit noii legi, certificatul se elaborează pentru mai multe tipuri de clădiri: care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor…

Mai mult...

Finalul de an şcolar sfidează criza şi goleşte buzunarele părinţilor

Sfârşitul anului şcolar, în special pentru elevii care încheie ciclul gimnazial şi liceal, nu ţine cont de criză. Părinţii elevilor, indiferent de venituri, fac sacrificii pentru ca odraslele lor să rămână cu amintiri de neuitat. „Trusoul” de absolvire este unul destul de costisitor şi în funcţie de bugetul fiecăruia poate ajunge şi la 1.000 de lei. De la ţinuta de festivitate la cea de banchet, până la tradiţionalul coş cu flori, totul costă. De exemplu pentru un absolvent de clasa a VIII-a, părinţii au cheltuit aproape 1.000 de lei. „Albumul…

Mai mult...

Testări şi aparate auditive gratuite pentru sălăjeni

Vârstnicii sălăjeni cu deficienţe de auz pot beneficia de testări şi aparate auditive gratuite. Facilităţile sunt valabile începând de mâine 22 mai, graţie unui parteneriat între Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău şi o societate privată de profil. După cum a explicat Ioan Ivaşcau, preşedintele CARP Zalău, testările dar şi acordarea unui aparat auditiv gratuit până la suma de 920 de lei, se desfăşoară în anumite localităţi din mediul rural. Astfel, mâine, pensionarii din comuna Românaşi, pot trece pe la sediul Primăriei din localitate, unde o echipă de…

Mai mult...

Bucătarii sălăjeni, ademeniţi cu salarii de 47.000 de euro

Sălăjenii calificaţi în meseria de bucătar pot câştiga un salariu anual de 47.000 de euro. Asta în cazul în care aleg să muncească în străinătate prin intermediul reţelei Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. În această perioadă, angajatori din Norvegia pun la dispoziţia persoanelor interesate mai multe locuri de muncă adresate bucătarilor cu experienţă. Se caută „bucătari sushi” şi „bucătari a la carte”, pentru care sunt disponibile şase posturi, valabile până la finalul lunii în curs-31 mai. Potrivit ofertei, cei care vor să aplice…

Mai mult...

Autobuzele Transurbis opresc în două staţii noi

Autobuzele Transurbis care circulă pe linia 9, Brădet-Dumbrava-Unitatea de Jandarmi din Panic, şi retur, vor opri în mai multe staţii decât până acum. Consilierii municipali au aprobat înfiinţarea a două noi staţii de îmbarcare/debarcare a călătorilor, una tur şi alta retur, pe Bulevardul Mihai Viteazul nr. 125, în zona benzinăriei Primarom şi a Pensiunii Patry`s. Decizia vine în urma unei solicitări depuse de către reprezentanţii a şase societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în zonă şi ai căror aproape 160 de salariaţi se vedeau nevoiţi să deplaseze pe carosabil, în…

Mai mult...

În urma presiunilor făcute de ziarul nostru,la API au apărut mult aşteptatele uniforme şcolare

La aproximativ două săptămâni de la publicarea în cotidianul Magazin Sălăjean a materialului „La Colegiul API se fac afaceri murdare cu uniforme şcolare”, apărut în ediţia din 10 mai, prin care semnalam nereguli în instituţia de învăţământ cu privire la achiziţionarea unor uniforme şcolare, problema a fost rezolvată. Elevii de la API au primit în cursul săptâmânii trecute uniformele, pe care le-au comandat şi le-au achitat chiar la începerea anului şcolar 2012-2013. În total este vorba despre aproximativ 1.000 de elevi, din care patru clase terminale. Aceştia din urmă vor…

Mai mult...

Bugetul AJOFM a intrat în şomaj

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) nu mai dispune de bani pentru plata subvenţiilor. Situaţia actuală, banii care trebuie acordaţi angajatorilor pentru încadrarea în muncă a tinerilor absolvenţi, a şomerilor cu vârsta de peste 45 de ani dar şi a altor categorii de persoane, a fost confirmată de directorul executiv al instituţiei Ioan Ionel Mureşan. Cu toate că legislaţia în vigoare prevede unele măsuri active de ocupare a forţei de muncă prin acordarea unor stimulente financiare angajatorilor care încadrează în muncă anumite categorii de persoane aflate în căutarea…

Mai mult...