„Igieniştii pricepuţi”, premiaţi la Pericei

Aproximativ 25 de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 5 şi 6 ani, de la patru grădiniţe din judeţ, au participat astăzi, la Pericei, la un concurs de igienă şi educaţie pentru sănătate „Igieniştii pricepuţi”. Concursul a fost organizat de Crucea Roşie filiala Sălaj în colaborare cu Grădinţa Pericei şi Grădiniţele numărul 1,2 şi 3 din Şimleu Silvaniei. Echipaţi în costume specifice, preşcolarii împărţiţi în patru echipaje au demostrat că la vârste atât de fragete ştiu ce înseamnă normele de igienă personală şi alimentaţia sănătoasă.
Micuţii au trecut cu brio cele două probe ale concursului, teoretică şi practică, au răspuns corect la toate întrebările şi în plus au demonstrat juriului că ştiu să pună în practică principalele reguli de igienă idndividuală şi colectivă. Datorită faptului că toţi au fost foarte bine pregătiţi, micuţii au fost răsplăţi cu diplome şi premii constând în pachete cu obiecte de igienă persoanală. Concursul, „Igieniştii pricepuţi”, aflat la ce-a de a XVI-a ediţie, este unul cu tradiţie în judeţ, care îşi propune să înveţe preşcolarii despre normele de igienă individuală şi colectivă.

Leave a Comment