Hotărâţi să îmbunătăţească aspectul Zalăului, reprezentanţii municipalităţii au pregătit un plan generos de investiţii pe care echipele Citadin trebuie să îl implementeze în cursul acestui an. Obiectivul declarat de către autorităţile locale îl reprezintă „creșterea calității lucrărilor executate, precum și creșterea volumului de lucrări cu 30-40 la sută față de anul precedent”, în acest sens urmând să fie suplimentat numărul de angajați pentru lucrări de asfaltare, bordurare, pietruire, refacere terasamente, iar lucrul să se desfăşoare în două schimburi sau schimburi prelungite. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Zalău, pentru…
Mai mult...Categorie: Social
Șomerii care își schimbă domiciliul obțin primă de relocare
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj face cunoscută o nouă măsură luată de Guvern pentru stimularea celor care sunt dispuşi să se angajeze într-un alt judeţ. “Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2017 persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea…
Mai mult...Târgul de mărţişoare tradiţionale a dat tonul primăverii la Zalău
Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a devenit arhiplină sâmbătă, 25 februarie, cu prilejul celei de-a şaptea ediţii a Târgului de mărţişoare tradiţionale. 21 de unităţi de învăţământ din întreg judeţul, tineri de la centrele sociale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi cinci meşteri populari. În total, 210 participanţi. „Este cea mare participare de până acum”, susţine Daniel Săuca, directorul Centrului. Expozanţii au pus la dispoziţia celor aflaţi în căutarea unui mărţişor inedit produse diverse, de la mărţişoare…
Mai mult...Platformele hidraulice de gunoi din Zalău – un pas către curăţenie şi civilizaţie
Platformele hidraulice de gunoi instalate de curând în Zalău, cartierul „Porolissum” (foto) şi în zona Galeriilor, sunt primele instalate din seria de peste zece platforme ce vor înlocui vechile spaţii de depozitare a gunoiului în municipiu, celebrele „cuşti” care s-au dovedit pe cât de ineficiente, pe atât de insalubre. Cu o valoare de aproximativ 100.000 de lei, cele două platforme, dacă vor fi folosite corespunzător de cetăţeni, vor face ca municipiu să aibă o şansă uriaşă la curăţenie şi civilizaţie, aspecte care în acest moment au grave deficienţe. Investiţia a…
Mai mult...Prefectura a atacat în instanţă acte administrative emise de primăriile din Zimbor, Băbeni şi Cristolţ
Prefectura Sălaj a acţionat în instanţă trei primării sălăjene care au emis acte administrative nelegale, aspect pe care specialiştii instituţiei le-au constatat în urma activităţilor de control desfăşurate în cursul anului 2016. După cum susţine prefectul Marin Niţu, în anul 2016, au fost supuse controlului 25.416 acte, hotărâri şi dispoziţii adoptate ori emise de către consiliile locale, Consiliul Judeţean Sălaj, primari şi preşedintele CJ Sălaj. Acţiunile de control au scos la iveală zece acte administrative apreciate ca nelegale. Motivele care au impus declanşarea procedurii prealabile au atacarea în contencios administrativ…
Mai mult...“Ultimul ajutor” a crescut cu 17 la sută
Cuantumul ajutorului de deces a fost actualizat, potrivit art.17 din Legea nr.7/2017, începând din data de 20 februarie 2017. Indemnizaţiile ce vor fi acordate în aceste situaţii, vor avea o nouă valoare, începând din această dată. În cazul decesului asiguratului sau pensionarului, cuantumul va fi de 3.131 lei; în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului cuantumul va fi de 1.566 lei. Față de valorile anului 2016, de 2.681 lei pentru decesul asiguratului sau pensionarului și de 1.341 lei pentru decesul unui membru de familie al asiguratului…
Mai mult...Cluburi pentru dezvoltarea competenţelor digitale ale copiilor
Biblioteca Județeană „I. S. Bădescu” – Sălaj organizează, în parteneriat cu Fundația PROGRESS și Asociația ETIC evenimentul de lansare a proiectului „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, din regiunea de nord a României. Evenimentul va avea loc în Oradea, marți, 28 februarie, de la ora 11. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în judeţul nostru, acest proiect este susținut de către bibliotecarii Csilla Laszo (Biblioteca Publică Vîrșolț), Malica Mezei (Biblioteca Publică Mirșid), Corina Cozea (Biblioteca Publică Zimbor), Ciprian Ardelean (Biblioteca Publică Chieșd) și Ana Damșa (Biblioteca…
Mai mult...Pensionarii sălăjeni așteaptă repartizarea biletelor de tratament
Un număr de 56.394 de locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 18 serii de trimitere, sunt disponibile, în acest an, prin Casa Națională de Pensii Publice. “Repartizarea acestor locuri pe judeţe urmează să fie făcută în perioada imediat următoare”, informează Alina Tămaş, purtător de cuvânt al structurii judeţene. „La numărul de locuri menţionat se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, numărul de locuri la tratament balnear contractat cu alți operatori economici interesați, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcție…
Mai mult...Zeci de copii cu Sindrom Down din Sălaj riscă să rămână fără asistenţi personali
Câteva zeci de copii cu Sindrom Down din judeţul Sălaj pot pierde dreptul de a beneficia de un asistent personal începând din luna martie a acestui an, în urma intrării în vigoare a unui ordin comun al Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii, care stabileşte criteriile de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grade de handicap. Ordinul în cauză reduce nivelul IQ de la 50, la 35 pentru încadrarea unui copil cu Sindrom Down la gradul de handicap grav. Acest lucru înseamnă că unii ar putea fi încradraţi la handicap…
Mai mult...Zalău: minor hoţ de maşini, prins de poliţişti
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de un bărbat, în data de 15 februarie a.c., despre faptul că în noaptea de 14/15 februarie persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, care se afla parcat în faţa imobilului, pe Aleea Maria Doamna, din Zalău. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, marţi, 21 februarie a.c., a fost identificat autorul furtului în persoana unui minor de 16 ani, în sarcina acestuia reţinându-se infracţiunea de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul a fost…
Mai mult...Sâmbătă, târg de mărţişoare tradiţionale la Centrul de Cultură
Cea de-a şaptea ediţie a Târgului de mărţişoare tradiţionale va ava loc la sfârşitul acestei săptămâni, în Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. La manifestare sunt aşteptaţi meşteri populari şi elevi ai unităţilor de învăţământ din judeţ, care vor expune spre vânzare mărţişoarele confecţionate de ei special pentru această ocazie. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, sâmbătă, 25 februarie, de la…
Mai mult...Partea “frumoasă” a sărăciei: suntem ultimii la capitolul economie, dar şi la criminalitate
Faptul că suntem printre ultimele judeţe pe ţară în privinţa creşterii economice, a pieţei muncii şi a salariilor ne poate aduce şi anumite avantaje, pe lângă atâtea neplăceri şi pagube. Astfel, judeţul nostru, cu siguranţă şi “datorită” sărăciei, a unui nivel de trai scăzut, este pe unul din ultimele locuri din ţară în privinţa infracţiunilor de tâlhării dar şi la furturi din societăţile comerciale. O posibilă explicaţie a scăderii numărului de infracţiuni de tâlhărie şi furturi din societăţi comerciale în unele judeţe, inclusiv Sălaj, ar fi aceea că aproape jumătate din forţa…
Mai mult...Peste jumătate din maşinile înmatriculate în Sălaj sunt rable
Pe șoselele sălăjene mai mult jumătate din autovehiculele aflate în circulație au peste 16 ani vechime. O situaţie similară se găseşte în parcurile auto ale judeţelor Alba, Satu-Mare, Timiş, Covasna, Buzău și altele. Situația este ceva mai bună, din acest punct de vedere, în Cluj, Sibiu, Brașov, Olt, Bacău sau Bihor, însă nu discutăm de diferenţe spectaculoase de procente, acestea fiind județele în care numărul autovehiculelor mai vechi de 16 ani este mai mic de jumătate din total. Municipiul București, judeţele Ilfov, Argeș, Constanța şi Galați sunt singurele în care unde acest…
Mai mult...Asistaţii social desfăşoară o muncă invizibilă în folosul comunităţii
Municipiul Zalău întreţine, în prezent, cu banii noştri, 59 de asistaţi social care trebuie să desfăşoare pentru ajutorul financiar primit zile de muncă în folosul comunităţii. Deşi municipalitatea stabileşte de fiecare dată, cu claritate, programul activităţilor ce trebuie desfăşurate de această categorie de persoane, cu greu poţi detecta pe străzile Zalăului astfel de prezenţe, prin definiţie “scumpe la vedere”. Atâta timp cât gheaţa şi zăpada au “domnit” prin parcuri şi pe trotuare, o singură dată aceşti benefeiciari de sume de bani au fost văzuţi la muncă, însă, chiar şi atunci,…
Mai mult...