Preșcolarii care provin din familii vulnerabile primesc bani lunar

Primăria Zalău a decis să vină în sprijinul familiilor vulnerabile din municipiu, în vederea asigurării accesului la educaţie a copiilor acestora. Prin intermediul Direcției de Asistență Socială Zalău (DAS Zalău) se acordă un stimulent educațional, sub formă de tichet social. Beneficiarii sunt copiii care provin din familiile pentru care s-a stabilit dreptul la alocația pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii 277/2010 și care sunt înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar din Zalău. Potrivit Legii Nr. 248/2015, valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educaţional se raportează la indicatorul social de…

Mai mult...

Mai nou, zălăuanii circulă pe șosea

De când se lucrează la platoul din fața Prefecturii a început calvarul cetățenilor care circulă pe drumul situat între ceasul stricat din inima orașului și blocul PTTR, cunoscut și sub denumirea de Blocul Poștei din centru. Constructorul a acaparat încet încet calea de acces, unica de altfel. A adus munți de nisip care s-au întins treptat sub pașii trecătorilor și acum este o plăcere să-ți intre în pantofi, în condițiile în care stratul este destul de gros. Mai apoi au apărut, în mijlocul drumului, tot felul de materiale de construcție…

Mai mult...

O geantă cu bani găsită pe marginea drumului, a fost înapoiată proprietarului

O femeie din Nușfalău a găsit, în data de 19 septembrie, o geantă pe marginea drumului. În ea se aflau acte, carduri, titluri de proprietate și suma de 2.400 de lei. Cea care a făcut descoperirea s-a prezentat la sediul poliției pentru a cere sprijinul în vederea găsirii persoanei care a pierdut geanta. Polițiștii l-au găsit rapid pe proprietar, acesta fiind din Camăr. Geanta a fost ridicată din sediul secției de poliție în data de 20 septembrie, de față găsindu-se și femeia binevoitoare din Nușfalău. Poliţiştii le reamintesc cetăţenilor că…

Mai mult...

Avem doar două aparate drug test în județ

La nivelul județului Sălaj avem două aparate drug test în dotarea Inspectoratului de Poliție  Județean Sălaj (IPJ Sălaj). Informația a fost confirmată de Marius Anton Stupar – inspector șef al IPJ Sălaj. Pentru aceste aparate există suficiente materiale consumabile, astfel încât polițiștii rutieri să-și poată desfășura activitatea în condiții optime. Cu privire la modul în care această aparatură se folosește în prezent de către polițiști, inspectorul șef se declară mulțumit. Acesta spune că „întreg personalul, cu atribuții în domeniul depistării șoferilor care conduc sub influența substanțelor psihoactive, este instruit, pregătit…

Mai mult...

Mai multe străzi din Zalău rămân astăzi fără apă

S-au produs noi avarii la rețeaua publică de alimentare cu apă în Zalău, motiv pentru care mai multe străzi din municipiu rămân fără apă. Compania de Apă Someș a anunțat lista străzilor afectate: strada Corneliu Coposu (blocurile 1, 4, 5, 6, 7, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16), strada Kossuth Lajos (între Corneliu Coposu și 1 Mai), strada 1 Mai (între Kossuth Lajos și Ioan Slavici), strada Ioan Slavici (blocurile C12, C10, C6, D10). Conducerea companiei estimează că serviciul de furnizare a apei potabile va fi reluat la ora…

Mai mult...

Muzeul organizează „Noaptea Cercetătorilor Europeni” într-un mod inedit

„Noaptea Cercetătorilor Europeni” este cel mai cunoscut și longeviv eveniment despre știință și cercetare. Zalăul se va număra printre cele 28 de orașe din țară care vor marca acest eveniment în data de 29 septembrie, în Sala Transilvania. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău continuă proiectul dedicat elevilor de liceu intitulat „Science Power. Cercetător la muzeu pentru o zi!”, ajuns acum la cea de-a doua ediție. Prin acest proiect se urmărește conectarea tinerilor cu munca și responsabilitățile unui cercetător științific din cadrul muzeului. Dacă până acum evenimentul a avut…

Mai mult...

Vine ziua în care se circulă fără bilet sau abonament cu autobuzele din Zalău

În baza unei Hotărâri de Consiliu Local din data de 22 septembrie, pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă, transportul public va fi gratuit pe toate rutele din municipiu. Această acțiune are loc în cadrul evenimentului „Săptămâna europeană a mobilității” care în acest an se sărbătorește în perioada 16 – 22 septembrie. Lansat în anul 2002, acest proiect promovează schimbarea comportamentului în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport nepoluante și inteligente. Cu privire la modul în care se va desfășura această acțiune, Alin Oros –…

Mai mult...

Casa Județeană de Pensii Sălaj va finaliza evaluarea dosarelor pensionarilor

Casa Națională de Pensii a solicitat săptămâna trecută finalizarea recalculării pensiilor până la sfârșitul lunii octombrie. În acest context, pentru a putea face față volumului mare de lucru, în multe județe se fac angajări pe bandă rulantă. În Sălaj nu e cazul, nu există locuri de muncă vacante. Potrivit conducerii instituției, în anul 2021 s-au angajat 12 persoane tocmai pentru a începe procesul de evaluare a dosarelor. Acestor angajați le-au fost prelungite contractele de muncă în acest an, pentru a continua munca începută. La ora actuală, Casa Județeană de Pensii…

Mai mult...

O nouă șansă pentru fermieri de a primi bani de la stat

A fost aprobată Hotărârea nr. 846 din 14 septembrie privind aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2023 – 2024. Prezenta hotărâre stabilește o schemă transparentă de ajutor de minimis în sectorul agricol. În acest an, fermierii au știut că primesc bani de la stat doar pentru programul „Tomata”, respectiv 3000 euro/1000 mp cultivați. În această primăvară, la nivel de județ, am avut 49 de fermieri înscriși. Acum fermierii harnici pot realiza o nouă cultură de legume (tomate, ardei gras, gogoșar, castraveți, fasole…

Mai mult...

Anaisa se luptă cu cancerul. O comunitate unită o poate salva

Într-o zi specială, hărăzită de bunul Dumnezeu l-am cunoscut pentru prima oară pe Adrian Sîrb, cel care a dat viață Ansamblului „Tinerii Dănțăuși” din Bobota. Atunci am scris un articol despre performanțele deosebite ale celor care le îndrumă pașii cu atât de multă răbdare, pasiune și dedicare. A fost încântat de materialul meu. Mai apoi, ne-a oferit șansa, echipei noastre de la Magazin Sălăjean, de a fi partenerii media ai unui eveniment caritabil pe care îl pregătește cu multă pricepere la Bobota, cu sprijinul Primăriei, Consiliului local și al Școlii…

Mai mult...

Se lucrează la calea ferată între Jibou și Ileanda, în loc de trenuri circulă autobuze

Reprezentanți ai CFR Călători informează călătorii că, până în data de 21 octombrie, se efectuează lucrări de modernizare pe calea ferată. Călătorii trebuie să știe că în această perioadă, între Jibou şi Ileanda, călătorii circulă cu autobuze cu o capacitate de 50 de locuri. Acestea circulă respectând orele stabilite în mersul trenurilor, având opriri în fiecare stație. În funcție de gară și de locurile de parcare existente, autobuzele pornesc fie din spatele gării, fie chiar din gară. Numărul lor variază în funcție de gradul de ocupare al trenurilor și de…

Mai mult...

În comuna Bocșa se respiră aer tot mai curat

Primăria Bocșa a acceptat invitația de a face parte din proiectului național „Ziua de Curățenie Națională 2023” al Asociației „Let’s Do It, Romania!”, sub îndrumarea coordonatorului județean Corina Țurcaș. În data de 16 septembrie, toți angajații primăriei au luat parte la această acțiune, înarmați cu mânuși, saci menajeri și mult entuziasm. Într-o jumătate de zi au reușit să umple șase pubele cu gunoaie, obiecte de mobilier stricate și resturi menajere, precum și un număr de 50 de cauciucuri. Cu privire la impactul acțiunii la nivel local, Demyen Istvan – primarul…

Mai mult...

Complexul Arheologic Porolissum prinde viață din nou

Asociația Amicii Muzeului va organiza, în data de 24 septembrie, o serie de activități de reconstituire istorică în Complexul Arheologic Porolissum, în incinta castrului roman. Între orele 12 – 18, vizitatorii vor lua parte la numeroase activități și ateliere interactive. Activitățile propuse de organizatori fac parte din proiectul „Porolissvm: prietenul tinerilor”, având sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Sălaj. Principalul scop al evenimentului este legat de promovarea patrimoniului istoric antic sălăjean. Totodată, evenimentul se înscrie și în programul „Luna patrimoniului”, coordonat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. Prin activitățile…

Mai mult...