Cu contestaţiile au promovat Definitivatul

Contestaţiile făcute în urma examenului de Definitivat din acest an au fost de bun augur pentru un profesor de matematică şi două învăţătoare din Sălaj care au reuşit, astfel, să promoveze. În acest fel, susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, rata de promovabilitate a crescut în judeţ de la 59,8 la sută, la 63,05 la sută, cu mult peste cea de anul trecut, când doar 50,9 la sută dintre candidaţi şi-au luat Definitivatul. În Sălaj, 92 de cadre didactice au participat la Definitivat 2016, 20 dintre ei arătându-se nemulţumiţi de…

Mai mult...

Start pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Aproape 500 de candidaţi sălăjeni s-au înscris la cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, ce a început marţi, 16 august, cu proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj ne-au transmis că în sesiunea de toamnă  vor fi testaţi 342 de absolvenţi ai promoţiei curente şi 130 din promoţiile anterioare. Cei mai mulţi dintre cei înscrişi – 237 la număr – vor fi evaluaţi la proba obligatorie a profilului. Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat, în 16 şi 17 august, 22 de candidaţi vor fi testaţi la…

Mai mult...

Şcoala de vară Porolissum – alternativă de petrecere a timpului liber în vacanţa de vară

Peste 50 de copii au participat, în perioada 8-12 august, la „Şcoala de vară Porolissum”, un program socio-educativ aflat la a doua ediţie, ce îşi propune să ofere elevilor cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, alternative de petrecere a timpului liber în vacanţa şcolară. Evenimentul a fost organizat de către Episcopia Sălajului şi a presupus activităţi diferenţiate pe categorii de  vârstă, în vederea dezvoltării unor abilităţi practice, de cunoaştere, artistice şi de socializare, în  spiritul  promovării valorilor moral-creştine. Acestea s-au derulat la Şcoala Generală “Porolissum” din Zalău, acolo…

Mai mult...

Sălăjenii admişi la Academia de Poliţie – facultăţile de Poliţie, Drept, Jandarmi şi Pompieri

Rezultatele din acest an la admiterea în Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti au fost afişate pe site-ul instituţiei din Bucureşti -Băneasa. Din cei 66 de candidaţi sălăjeni înscrişi în cursa pentru o carieră de ofiţer (53 înscrişi pentru Poliţie şi 13 pentru Jandarmi), zece au reuşit să intre la prestigioasa instituţie de învăţământ superior, concurenţa fiind, ca în fiecare an, foarte mare. O figură plăcută au făcut în acest an fetele, reprezentantele sexului frumos fiind singurele care au reuşit la examenele dificile de la Facultăţile de Poliţie şi Drept.…

Mai mult...

Elevii sălăjeni vor primi mere şi în anul şcolar 2016-2017 

Elevii din învățământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanțat din fonduri europene și naționale, potrivit unei hotărâri adoptate recent de către Executiv. Programul va fi implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, alături de consiliile județene şi consiliile locale ale sectoarelor din București. Astfel, în anul școlar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleași valori de 0,37 lei/elev, ca şi în anul precedent, pentru o…

Mai mult...

Profesorii au dat proba scrisă la “definitivat”

Centrul de Examen Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” din Zalău a găzduit, joi, 4 august, desfăşurarea probei scrise din cadrul Examenului Naţional de definitivare în învăţământ. În judeţul Sălaj, dintre cei 126 candidaţi, admiși pentru proba scrisă, 16 au absentat, iar 18 s-au retras pe parcurs (13 din motive personale și 5 din motive medicale). În total, 92 lucrări au fost trimise, în aceeași zi, la Centrele de Evaluare din ţară. Primele rezultatele vor fi afişate, joi, 11 august 2016. Eventualele contestaţii pot fi depuse, în zilele de 11 şi 12…

Mai mult...

Patru elevi din Sălaj primesc bani de la stat pentru nota 10 de la Evaluare

Elevii de clasa a VIII-a care au obţinut media 10 la evaluarea naţională vor primi câte 1.000 de lei fiecare, iar cei care au obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, vor primi câte 3.000 de lei. 253 de elevi de clasa a VIII-a u obţinut media 10 la evaluarea naţională din acest an, în toată ţara. În Sălaj, din totalul celor aproape 1.900 de absolvenţi ai clasei a VIII-a care s-au prezentat la examene, patru au reuşit să obţină media 10. Este vorba despre Cristian Vlad…

Mai mult...

Rezultatele finale la Titularizarea profesorilor sălăjeni

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a anunţat rezultatele finale, după contestaţii, din cadrul Concursului de Titularizare, desfășurat în 20 iulie 2016, la Centrul de Examen Colegiul Naţional „Silvania” Zalău. În judeţul Sălaj, au depus contestaţii 46 dintre cei 293 candidaţi. În total, au fost admise 19 contestaţii (13 cu note mai mari decât nota iniţială şi 6 cu note mai mici). După soluţionarea contestaţiilor, 5 cadre didactice au obţinut note peste 7 (şapte), rata de promovabilitate crescând de la 39, 24 la sută, la 40, 95 la sută, 50 note…

Mai mult...

Premierul anunţă pe Facebook: scăpăm de copiile legalizate la secretariatele liceelor şi facultăţilor

Premierul Dacian Cioloş a scris într-o postare pe Facebook, la începutul acestei săptămâni, că următoarele instituţii cărora le va fi luată din spate o parte din povara birocraţiei, sunt instituţiile ce aparţin Ministerului Educaţiei şi Învăţământului. Premierul a mai scris în postarea sa că mai sunt multe lucruri de clarificat în ceea ce priveşte debirocratizarea, subliniind faptul că Guvernul şi ministerele lucrează constant la acest pachet de măsuri: „Drumul către debirocratizare nu este simplu şi trebuie parcurs în mod hotărât, cu paşii cei mai potriviţi”, scrie premierul Dacian Cioloş pe…

Mai mult...

Profesorii sălăjeni au picat pe capete examenul Titularizării

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj a comunicat miercuri faptul că primele rezultate la examenul de titularizare din acest an au fost afişate pe edu.ro. În urma Concursului de Titularizare din 20 iulie 2016, desfășurat în Centrul de Examen Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, 295 lucrări au fost trimise spre Centrele de Evaluare din țară. Dintre acestea, două lucrări au fost anulate. Miercuri, 27 iulie 2016, au fost afişate primele rezultate, înainte de contestații. Profesorii sălăjeni au obţinut 115 note între 7 și 10, rata de promovabilitate, respectiv procentul notelor de 7 și…

Mai mult...

Sălajul are 53 de candidaţi la Academia de Poliţie

  În acest an, vor susţine examenul de admitere la academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, 53 de candidaţi din judeţul Sălaj. Dintre aceştia, 45 sunt înscrişi la Facultatea de Poliţie –  Ordine Publică (19 băieţi şi 26 de fete) iar  la Facultatea de Drept s-au înscris  trei candidaţi . La “frecvenţă redusă”, vor participa la examene în acest an, cinci candidaţi. Probele eliminatorii – primele din cadrul calendarului admiterii – se desfăşoară în perioada 27 iulie – 02 august 2016, conform graficului de concurs afişat pe site-ul instituţiei, academiadepolitie.ro sectiunea…

Mai mult...

Sute de tineri sălăjeni își încearcă norocul la Bac-ul din toamnă

Elevii care nu au reușit să promoveze în vară examenul maturității, dar și cei care au ratat în anii anteriori s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, programată pentru intervalul 16-26 august. Potrivit informațiilor furnizate de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, până marți, 26 iulie, reprezentanții unităților din învățământ au introdus în aplicația locală de Bacalaureat 458 de dosare ale candidaților. Deși perioada înscrierilor s-a încheiat încă de săptămâna trecută, aplicația va rămâne deschisă pentru introducerea dosarelor până în 6 august, după finalizarea perioadei corigențelor. Potrivit…

Mai mult...

Structura noului an şcolar: cursuri, vacanţe şi “Şcoala altfel”

Cursurile anului şcolar 2016-2017 vor începe luni, 12 septembrie 2016 Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiintifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin, structura noului an şcolar. Potrivit documentului, anul scolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017). Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă va fi între 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, în timp ce vacanţa intersemestrială…

Mai mult...

La examenul de titularizare, un profesor a fost prins copiind

Concursul de titularizare pe post, susţinut de cadrele didactice sălăjene, a avut loc miercuri la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău. Concursul a avut ca scop ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar sau, altfel spus, Concursul de Titularizare pe post. Marcel Lucaciu, inspcector de specialitate şi purtător de cuvânt al inspectoratului Şcolar Sălaj, a transmis că, în judeţul Sălaj, dintre cele 372 cadre didactice înscrise la Concurs au fost validate 364. La acest concurs drept de participare 364 candidaţi, au absentat 29, iar 335 au fost  prezenţi. Dintre aceştia, 39s-au…

Mai mult...