Un nou caz de agresiune sexuală, în care victimă a fost o copilă de doar şapte ani, a ajuns, zilele acestea, pe masa magistraţilor sălăjeni. Un adolescent din Zalău şi-a abuzat propria soră, recurgând la diverse ameninţări, inclusiv cu moartea. Cea care a sesizat organele de Poliţia a fost chiar mama celor doi fraţi. Tânărul, care în prezent este major, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală. Dosarul a fost înregistrat miercuri, 29 iulie, pe rolul Judecătoriei Zalău, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Amenzi de sute de mii de lei, aplicate de poliţiştii sălăjeni
Peste 180 de poliţişti sălăjeni desfăşoară, în această perioadă, o serie de acţiuni preventiv – reactive. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, acestea au debutat în 25 iulie, urmând să se încheie în 31 august. Participă efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, acţiunea fiind organizată la nivel naţional. „În perioada sezonului estival, majoritatea cetăţenilor români care lucrează în străinătate se întorc în ţară pentru a-şi petrece concediul de odihnă, urmând a părăsi teritoriul naţional la…
Mai mult...Incendiu în Zalău, pe strada Sărmaş
Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat, în dimineaţa zilei de joi, 30 iulie, în jurul orei 4, să intervină la un incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Sărmaş, din localitatea Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric. Au ars piese de mobilier din lemn, cabluri electrice, un aparat de sudură, centrala termică şi s-au degradat mai multe unelte.
Mai mult...Hoţi de pălincă trimişi în judecată
Trei bărbaţi au fost trimişi, zilele trecute, în judecată, după ce, în ultimii doi ani au dat mai multe spargeri în Zalău. Au furat aproape orice le-a căzut la mână, de la suc, zahăr sau ulei până la motocositoare ori ţuică. Potrivit procurorilor zălăuani, este vorba de Cornel-Alexandru Baidoc, Mircea -Ionuţ Sârb şi Olimpiu -Ioan Seni, ce vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Anchetatorii susţin că, în perioada 24 – 25 august 2014, Cornel -Alexandru Baidoc, împreună cu Dan-Alexandru Florescu, prin folosirea de chei potrivite, a…
Mai mult...A plătit mii de euro pentru servicii inexistente
Procurorii şimleuani au dispus, în cursul săptămânii trecute, trimiterea în judecată a lui Ionel (Dobra) Turcu, arestat în prezent în alt dosar, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma coautoratului. Mai exact, anchetatorii susţin că bărbatul, care făcea parte dintr-un grup infracţional organizat, a reuşit să-l convingă pe un sălăjean, prin intermediul unui colaborator, să-i achite nişte servicii, practic, inexistente. „Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că inculpatul Turcu (Dobra) Ionel, în data de 26 iunie 2013, a ridicat, prin intermediul martorei Manole Anamaria,…
Mai mult...IN MEMORIAM DR. PAPP ȘTEFAN
Dr. Papp Ștefan s-a născut în data de 3 septembrie 1952 în localitatea Carei din județul Satu-Mare. A urmat urmat cursurile Institutul de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină, promoția 1976. În anul 1982 (prin transfer de la dispensarul medical comunal Andrid, județul Satu-Mare) și-a început activitatea ca medic secundar, specialitatea otorinolaringologie în Spitalul Județean de Urgență Zalău. În anul 1992 obține atestatul în grad profesional primar, specialitatea otorinolaringologie. În perioada 2002-2007 a deținut funcția de medic șef secția ORL, iar din 2007 până în prezent a fost coordonatorul…
Mai mult...Ziua Imnului Naţional, sărbătorită la Zalău
Platoul din faţa Parcului Central din Zalău a găzduit miercuri, 29 iulie, un ceremonial prilejuit de sărbătorirea “Zilei Imnului Naţional” al României. Evenimentul, organizat de Instituţia Prefectului, a debutat cu un ceremonial religios, salutul drapelului şi trecerea în revistă a Detaşamentului de Onoare. La eveniment au luat parte autorităţile locale, reprezentanţi ai instituţiilor publice, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, dar şi câţiva cetăţeni aflaţi în trecere prin zonă. Ceremonialul a continuat cu intonarea Imnului Naţional, de către mica yălăuancă, cu voce de aur, Alice…
Mai mult...Permise reţinute pentru alcool şi viteză
Peste 180 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru încălcarea Codului Rutier, au fost aplicate, în ultimele zile, de către poliţiştii sălăjeni. Pe lângă prezenţa activă în trafic pe principalele artere rutiere din judeţ, au fost utilizate şi aparatele de înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, acestea fiind amplasate în cascadă. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în urma acţiunilor organizate, poliţiştii au constatat şase infracţiuni, din care patru contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, şi au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe, respectiv 177, pentru…
Mai mult...Autorii crimei din Valea Miţii, trimişi în judecată
Cei doi tineri, de 20, respectiv 22 de ani, care au înjunghiat mortal un zălăuan de 37 de ani, sunt trimişi în judecată, sub acuzaţia de omor calificat, la aproximativ două luni de la comiterea faptei. Dosarul a fost înregistrat, în cursul zilei de marţi, 28 iulie, pe rolul Tribunalului Sălaj. De asemenea, potrivit reprezentanţilor instanţei, magistraţii au decis marţi menţinerea măsurii arestării preventive. Reamintim că tragedia s-a petrecut în luna mai, în noaptea de 18 spre 19, într-o locuinţă din Valea Miţii. Poliţiştii sălăjeni au fost sesizaţi, prin apel…
Mai mult...Cinci elevi din Sălaj, absolvenţi ai programului „Creatori de Viitor”
Cinci elevi sălăjeni au luat parte la unul dintre cele mai importante evenimente destinate liceenilor cu performanţe deosebite din ţara noastră, „Creatori de Viitor – Champions United”, ce a avut loc în Cluj – Napoca, în perioada 17 -23 iulie. Este vorba de Denisa Ligia Matei, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Silvania”, Andreea Chiş, clasa a XI-a şi Alin Pop, clasa a XII-a, de la acelaşi liceu, Teofana Moisi şi Adelin Torge, clasa a XI-a, de la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei. ” „Creatori…
Mai mult...Descoperire senzaţională la POROLISSUM
Primul sarcofag descoperit la Porolissum, nu a apărut, asa cum ar fi fost de aşteptat, în necropolele din complexul arheologic. A fost descoperit întâmplător în zona sacră, cu prilejul lucrarilor din cadrul proiectului de restaurare iniţiat de Consiliul Judeţean Sălaj. Marţi, cu sprijinul executantului lucrărilor de restaurare, arheologii sălăjeni au ridicat capacul sarcofagului, urmând ca miercuri să cerceteze amănunţit conţinutul monumentului propriu-zis. Primele cercetări ale arheologilor de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău au scos în evidență că sarcofagul a fost jefuit încă din antichitate, prezentând o…
Mai mult...Pentru că unii profită cu nesimţire de pe urma bolnavilor de cancer, DNA a descins la Spitalul Judeţean şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat în dimineaţa zilei de marţi, 28 iulie, percheziţii în şapte judeţe, printre care se numără şi Sălajul, într-un dosar ce vizează înţelegeri privind prescrierea unor medicamente cu „recompensarea” medicilor. Potrivit unui comunicat de presă, au avut loc 61 de descinderi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa -Năsăud şi Timiş, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice. Surse judiciare susţin că anchetatorii au făcut percheziţii la clinici sau secţii de oncologie din cadrul…
Mai mult...Proiectile neexplodate, găsite în Poarta Sălajului
Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj a fost solicitată, în dimineaţa zilei de luni, 27 iulie, în jurul orei 8, pentru a ridica două elemente de muniţie neexplodate găsite într-o gospodărie din localitatea Poarta Sălajului. Acestea au fost descoperite în urma unor lucrări de amenajare a curţii. Pirotehniştii au identificat un proiectil artilerie antiaeriană, de calibru 37 de milimetri, şi un proiectil artilerie antitanc, calibru 47 de milimetri. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii.“Recomandăm pe această…
Mai mult...Inconştienţă la volan: Un şofer beat s-a răsturnat cu maşina
Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc duminică, 26 iulie, în jurul orei 13, între localităţile Traniş şi Someş Guruslău. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Florin H. de 38 de ani, din Traniş, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul judeţean 108E, între localităţile menţionate, într-o succesiune de curbe, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în afara acesteia. În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni uşoare. Bărbatul a fost testat cu…
Mai mult...