Potrivit situaţiei operative centralizate de Instituția Prefectului Sălaj, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice periculoase produse în cursul zilei de 24 iulie, situație rezultată ca urmare a informărilor operative comunicate de către comitetele locale pentru situații de urgență (CLSU) Treznea, Buciumi, Românași și Creaca, precum și a Raportului operativ al Grupului de Suport Tehnic Inundații – SGA Sălaj, la nivelul judeţului Sălaj au fost afectate 13 localități din cele patru comune menționate. Astfel, ploile torențiale, scurgerile de pe versanți, incapacitatea de preluare a apei pluviale de către șanțuri, rigole și canale, băltirile…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Debitele cursurilor de apă din Sălaj, monitorizate în permanență
Specialiştii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa monitorizează, în această perioadă, debitele şi nivelurile cursurilor de apă și lucrările hidrotehnice din arealul administrat, care cuprinde județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj. În ceea ce privește situația hidrologică actuală din arealul hidrografic Someș-Tisa, reprezentanții Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa precizează că, în data de 24 iulie 2018, s-a înregistrat depășirea cotei de inundații pe râul Agrij, la stația hidrometrică Românași din județul Sălaj. Fenomenul s-a produs din cauza precipitațiilor abundente, căzute într-un interval scurt de timp. Acest fapt a…
Mai mult...Autoturism în flăcări pe centura Zalăului
Un autoturism aflat în tranzit pe centura municipiului Zalău a luat foc în mers miercuri, 25 iulie, în jurul orei 12, şoferul reuşind să se salveze înainte ca flăcările să cuprindă în totalitate maşina. La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Zalău, care au reuşit să lichideze incendiul. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică. Au ars o serie de componente din compartimentul motor şi din bordul autoturismului. Nu au fost înregistrate persoane rănite.
Mai mult...„Zilele Zalăului” blochează traficul pe mai multe străzi din municipiu
Traficul rutier în municipiul Zalău va fi blocat pe mai multe străzi, începând de miercuri, 25 iulie, până luni dimineaţa, 30 iulie, în vederea pregătirii și desfășurării „Zilelor Zalăului”. Primăria Zalău a anunțat că, în perioada 25 – 29 iulie, pentru buna desfășurare a celei de-a XXI-a ediții a Zilelor municipiului Zalău, anumite străzi și parcări din municipiu vor fi blocate, circulația fiind deviată pe străzi adiacente. Începând de miercuri, 25 iulie, va fi blocată o parte din parcarea adiacentă Primăriei municipiului Zalău, pentru montarea scenei. Joi, 26 iulie, începând…
Mai mult...Șocant! Viespile au omorât un bărbat din Pericei
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Pericei a murit marți după-amiază, după ce a fost muşcat de viespi. Acesta era angajatul unei firme de construcţii, care efectua o lucrare la un drum în localitate. „Un muncitor de la o firmă de construcţii făcea o subforare de drum şi a intrat la un cetăţean în curte să bea apă. Cum a deschis fântâna – proprietarul nu prea foloseşte fântâna, pentru că are hidrofor – o familie de viespi care era acolo l-a atacat. Mai multe viespi l-au…
Mai mult...Gospodării din mai multe localități sălăjene, inundate în urma ploilor abundente
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj au intervenit, marți noaptea, în câteva situații cauzate de ploile abundente înregistrate în județ în ultimele 24 de ore. La dispeceratul ISU au fost primite mai multe apeluri care semnalau beciuri și gospodării inundate în localitățile Romita, Românaşi, Jac şi Chichişa. Pentru evacuarea apei, s-au deplasat la fața locului cinci echipaje de pompieri (din cadrul Detaşamentului Zalău și a Secţiei de pompieri Jibou) în spijinul UAT-urilor afectate, care au acționat cu motopompe si mijloace specifice la un număr de 40 de…
Mai mult...Bărbatul care şi-a atacat propria mamă, trimis după gratii
Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis contestaţia formulată de către procurori împotriva deciziei judecătorilor jibouani de a-l aresta la domiciliu, pentru 30 de zile, pe Gavril C., bărbatul de ani care şi-a bătut mama octogenară. Instanţa superioară a apreciat că inculpatul în vârstă de 50 de ani din localitatea Cehu Silvaniei trebuie trimis după gratii, astfel că bărbatul va sta în arest preventiv pentru 23 de zile, fiind acuzat de violenţă în familie, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, distrugere şi violare de domiciliu. Reamintim că în 15 iulie, ignorând ordinul de protecţie pe…
Mai mult...A vrut să igienizeze cotețele de găini şi a incendiat anexele
Anexele unei gospodării din localitatea Crasna au fost mistuite într-un incendiu produs luni, 23 iulie. La faţa locului au intervenit pompierii Secţiei Şimleu Silvaniei, precum şi reprezentanţi ai Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă Crasna. Potrivit primelor cercetări, proprietarul a încercat să igienizeze, cu ajutorul focului, nişte coteţe de păsări şi iepuri, însă lucrurile au scăpat de sub control, iar flăcările au cuprins anexele. Au ars aproximativ 80 metri pătraţi de acoperiş, material lemnos, anexele animalelor şi a fost deteriorat un geam termopan de la casa de locuit.
Mai mult...Pesta porcină, extremă urgență! Autoritățile sălăjene iau măsuri radicale
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj s-a întrunit marți, 24 iulie, în ședință extraordinară, sub coordonarea subprefectului Vegh Alexandru, pentru a adopta planul de măsuri în vederea combaterii bolii pestă porcină africană, din focarul confirmat la mistreţ, în Fondul de Vânătoare 30 Carastelec, pădurea Meja, comuna Măerişte. Prin planul de măsuri adoptat a fost stabilită ca zonă infectată, în conformitate cu Art 16. din Directiva CE 60/2002, pe următoarele fonduri de vânătoare (FV) administrate de Asociația de Vânătoare Silvania Ardelenească: FV 30 Carastelec cuprinzând localităţile: Bobota, Camăr, Dumuslău,…
Mai mult...Tânăr din Dragu arestat după ce a tâlhărit o vârstnică
Un tânăr de 19 ani din comuna Dragu îşi va petrece următoarele 30 de zile după gratii, pentru săvârşirea a trei infracţiuni: furt, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi tâlhărie calificată. Iulian Ambasador L. a fost arestat preventiv printr-o decizie a Judecătoriei Jibou, de vineri, 20 iulie. Faptele s-au produs în prima jumătate a lunii iulie, inculpatul fiind prins de către poliţişti la o săptămână după comiterea tâlhăriei. Potrivit procurorilor jibouani, în 12 iulie, după ora 23, sălăjeanul a pătruns fără drept în gospodăria unei vârstice din comună şi…
Mai mult...Sfârșit de săptămână plin de evenimente rutiere
Poliţiştii din comuna Rus s-au sesizat din oficiu, vineri, 20 iulie, cu privire la faptul că un tânăr de 18 ani, din Fântânele Rus, a condus prin localitate un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumul public al unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Duminica, în jurul orei 18, poliţiştii din cadrul Secției 7 Poliție rurală Nușfalău, aflându-se în serviciul de monitorizare și control trafic pe DN 19 B, au oprit în localitatea…
Mai mult...Accident cu două victime pe DN 1F
Un bărbat de 31 de ani şi o femeie de 26 de ani au suferit răni uşoare în urma unui accident rutier produs duminică, 22 iulie, în jurul orei 17.30, pe DN 1F, între localităţile Românaşi şi Poarta Sălajului. Potrivit poliţiştilor, un şofer de 58 de ani din Zalău a încercat să intre cu autoturismul în curtea unui imobil, fără a se asigura corespunzator la schimbarea direcţiei de mers prin virare la stânga, moment în care a fost lovit de un autovehicul înmatriculat în Satu Mare, aflat în depășire. În…
Mai mult...A omorât un om pe trecerea de pietoni şi a fugit de la locul accidentului
Un cetăţean olandez s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, după ce a produs un accident mortal şi s-a făcut nevăzut. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul a avut loc sâmbătă, 21 iulie, în jurul orei 23, când olandezul ce are reşedinţă în localitatea maramureşeană Satulung, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe DN1C, în localitatea Gîlgău nu a acordat prioritate de trecere unui localnic de 30 de ani, ce se afla în traversarea…
Mai mult...Accident mortal între Hereclean și Vîrșolț
Un accident deosebit de grav a avut loc luni la ora 12, pe drumul național 1 H între Hereclean și Vîrșolț. Un conducător auto s-a angajat în depășirea unui trailer, fără să se asigure și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula regulamentar din sens opus. Șoferul – un sălăjean în vârstă de 45 de ani, care se angajase cu autoturismul în depășire, a suferit leziuni deosebit de grave, acesta fiind declarat decedat după zeci de minute în care medicii Ambulanței au încercat să-l resusciteze. Alte…
Mai mult...