Orice gest, fie el oricât de mic, poate însemna mai mult decât ne putem imagina. În dimineața zilei de 13 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați de un cetățean care a observat o persoană aflată în dificultate, căzută pe scările de la intrarea în Parcul Central.
Acesta i-a oferit mâncare, un ceai cald și a cerut ajutorul poliției, un gest care a înseninat ziua unui om aflat într-un impas.
Agentul șef adjunct de poliție Moigrădean Alin și agentul de poliție Crișan Denis au intervenit imediat. Au descoperit că persoana în cauză are probleme de sănătate și nu are un acoperiș deasupra capului. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care a acordat îngrijirile necesare, iar persoana a fost transportată la spital.
Faptele care par mărunte pot însemna totul pentru cineva aflat la nevoie.