Șofer depistat sub influența alcoolului, dus la spital pentru probe

Începutul săptămânii nu a fost unul prielnic pentru un bărbat din Șărmășag. În jurul după-amiezii zilei de luni, polițiștii au tras pe dreapta o autoutilitară, la volanul căreia se afla șoferul în vârstă de 68 de ani. Acesta nu doar că a fost legitimat de oamenii legii, însă a fost testat și cu aparatul alcooltest, iar faptul că a consumat băuturi alcoolice, iar mai apoi s-a aventurat la volan, a fost dovedit de polițiști. În urma testării, rezultatele au arătat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat,…

Mai mult...

Victoria Mureșan, medaliată cu aur și argint la Campionatul European Masters 2026

Sălăjeanca Victoria Mureșan ne surprinde din nou cu rezultatele sale deosebite la alergare, sportul devenit parte din viața sa. Zilele trecute, Victoria a participat la Campionatul European Masters 2026 – Catania. Au fost două curse, două recorduri personale pentru Victoria, două recorduri naționale: 10 kilometri în 41 de minute și 55 secunde, locul I la categoria de vârstă, iar cursa de 21 de kilometri a parcurs-o într-o oră, 33 de minute și 19 secunde, locul II la categoria de vârstă. Victoria i-a mulțumit atletei Paula Todoran pentru îndrumarea oferită și…

Mai mult...

Poienile Aghireș, o oază de natură respectată de prea puțini în minivacanța de 1 Mai

Ce poate fi mai frumos, în apropierea unui oraș aglomerat, departe de gălăgia urbană și de problemele cotidiene, decât un spațiu în natură, îngrijit și liniștit? Zălăuanii au în apropiere un loc de relaxare unde își pot petrece timpul liber la aer curat. Poienile Aghireșului sunt un spațiu creat pentru fiecare în parte, un loc potrivit pentru a profita de o zi însorită alături de cei dragi. Iar cum minivacanța de 1 Mai a fost un bun prilej de a petrece câteva zile libere la grătar, nu puțini au fost…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mă plimbam cu niște prieteni prin Zalău și vorbeam de subiectul ultimelor zile, despre Bolojan etc., și pomeneam ceva de Soros, la care mă aude o stimabilă doamnă, undeva la vreo 70 de ani. Ageră de fire, intervine și zice că sunt îndoctrinat și că nu-mi doresc binele țării, că aș fi un „haștagist” plătit de Soros… Da, stimată doamnă, mi-a trimis bani de Cola maxim, vă dați seama. Cu inflația și toate, prețul la suc s-a triplat. Vă dați seama? Și berea e mai ieftină. Mulțumesc lui. #…

Mai mult...

Incendiu de proporții în Sâncraiu Silvaniei. Zeci de păsări au ars

Un incendiu de proporții a izbucnit zilele trecute în localitatea Sâncraiu Silvaniei. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o anexă dintr-o gospodărie. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind de natură electrică (mijloc de iluminat lăsat sub tensiune). În urma incendiului a ars anexa, iar 50 de păsări au fost carbonizate.

Mai mult...

Moțiunea și iluzia schimbării

Ultimele zile au fost marcate de un val impresionant de știri despre moțiune. Cred eu că, mai mult ca oricând, taberele nu mai sunt atât de bine conturate, iar rezultatul votului pare că se va disputa la limită, din câte se zvonește. Românii? Privesc și așteaptă un deznodământ mai ceva ca într-un ring. Așa suntem noi ca popor, cumva obișnuiți deja cu astfel de jocuri și scene, însă totul, de această dată, pare că a ajuns la un alt nivel. Fragmentarea susținătorilor, fie pentru o culoare politică sau alta, este…

Mai mult...