Ştampila – eliminată din semnăturile oficiale

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a decis, printr-un ordin, ca în MDLPA să nu se mai folosească sigiliul sau ştampila, certificarea autenticităţii şi forţa juridică a actelor fiind date de semnătura ministrului ori a persoanei competente, informează Agerpres. Potrivit sursei citate, ordinul de ministru face referire şi la persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică care nu mai au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri, contracte sau orice alte documente ori înscrisuri depuse la MDLPA. Dispoziţiile acestui ordin se…

Mai mult...

SORIN CÎMPEANU: „80.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au programat pentru vaccinare anti-COVID”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, că 80.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID, iar dintre aceştia 6.000 s-au imunizat deja, relatează Agerpres. „Avem un număr de 80.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, care, nu numai că şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare, s-au şi programat pentru vaccinare. Dintre cei 80.000 programaţi pentru vaccinare, vreau să vă spun că 6.000 la ora la care vorbim s-au şi vaccinat deja. Este vorba despre personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic”, a afirmat ministrul, la Digi FM. Potrivit acestuia,…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Aripi frânte

autor: Kahlil Gibran Opera lui Kahlil Gibran este formatoare de conștiință, ne îndeamnă să redescoperim partea spirituală a vieții, ne amintește că omul este dator să lupte neîncetat pentru libertatea și demnitatea sa și că sufletul se îmbolnăvește în lipsa Frumuseții și a Iubirii. Născut la 6 decembrie 1883, în nordul Libanului, Kahlil Gibran studiază în copilărie Biblia, limbile siriacă și arabă cu un călugăr. În 1895 emigrează în Statele Unite, unde îl cunoaște pe nonconformistul artist Holland Day, care îl introduce în cercurile artistice și îi preda literatură universală,…

Mai mult...

Călin Popescu Tăriceanu, inculpat în dosarul de luare de mită

ostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, este inculpat în dosarul de luare de mită, potrivit căruia ar fi luat foloase materiale în valoare de 800 de mii de dolari, în perioada 2007-2008, potrivit unui comunicat emis de Direcţia Naţională Anticorupţie. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită”, se arată în comunicatul…

Mai mult...

Fotbaliştii de la SCM încep seria jocurilor de verificare

După mai bine de o săptămână de la începerea pregătirilor de iarnă, SCM Zalău va susţine primul meci de veriricare din acest an. Jucătorii antrenaţi de Marius Paşca şi Alexandru Pop vor juca împotriva juniorilor de la Viitorul Cluj-Napoca, partida urmând să se dispute marţi, începând cu ora 12, la Baza Sportivă „Dan Anca” din Cluj-Napoca. Va fi un joc în care antrenorii Paşca şi Pop îi vor testa şi pe juniorii aduşi în probe, în privinţa cărora se va lua o decizie până la plecarea în cantonamentul de la…

Mai mult...

Locuri de muncă 25.01.2021

*** ECOPROIECT SRL Zalău angajează ARHITECT STAGIAR SAU CU DREPT DE SEMNĂTURĂ și INGINER CONSTRUCTOR. Informații la telefon 0740 133 794. *** Lipefra Tex angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi, brodat şi călcat, informaţii la telefon 0755 075130 şi personal administrativ cu experiență, cunoscător al limbii engleze vorbit și scris și al limbii maghiare vorbit și scris. Curriculum Vitae la adresa de e-mail: info@lipefra.ro *** Valen Est Industries S.R.L. cu sediul în Surduc nr. 360 angajează tâmplari şi muncitori necalificaţi. Informații la telefon 0723 569469 sau la…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 25 ianuarie

1849: ţăranii din Buciumi se răscoală împotriva nobililor şi autorităţilor maghiare   S-a întâmplat în 25 ianuarie 1475 – Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, îi anunţă printr-o scrisoare circulară pe principii creştini din Europa despre victoria pe care a reputat-o asupra turcilor la Vaslui. 1627 – S–a născut Robert Boyle, fizician şi chimist britanic; este autor al legii care îi poartă numele, “legea Boyle”, potrivit căreia volumul unui gaz variază invers proporţional cu presiunea (m.30.12.1691). 1736 – S-a născut Joseph Louis Lagrange, matematician şi astronom francez, care a pus bazele mecanicii analitice, a adus importante contribuţii…

Mai mult...

Măsură drastică luată de ministrul Internelor, Lucian Bode: schimbare din funcție la cel mai înalt nivel

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a luat o măsură fără precedent în această perioadă de pandemie pe care o traversăm, în urma unei abateri constate la cel mai înalt vârf al Poliției. Adjunctul Poliției Capitalei, comisarul-șef Radu Gavriș, a fost înlocuit, luni dimineața, din funcția de coordonator al luptei de prevenire și combatere Covid la nivelul Poliției Capitalei, cu celălalt adjunct al instituției, comisarul Bogdan Berechet.

Mai mult...