Șanse puține ca elevii din Zalău să revină în clase din 8 februarie

Aproximativ 5.200 de elevi și preșcolari din județ ar putea reveni în sălile de clase, din 8 februarie, după ce vacanța intersemestrială va lua sfârșit. Aceasta, însă, numai dacă scenariul Covid din săptămâna 1 – 7 februarie va fi “galben”. Așa cum am anunțat, în prezent, scenariul în județ este galben, însă la Zalău acolo unde, de altfel, este și cel mai mare număr de elevi și preșcolari, scenariul este în continuare roșu, iar rata de infectare în creștere. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus la sfârșitul săptămânii trecute că 1,4 milioane de elevi din totalul de 2,9 milioane ar putea începe fizic școala, în 8 februarie. Ministrul Cîmpeanu a ținut să precizeze că datele s-ar putea schimba în funcție de situația epidemiologică din săptămâna de dinaintea reluării cursurilor. „Am constituit un grup de monitorizare a acţiunilor necesare pentru pregătirea şcolilor la nivelul Ministerului Educaţiei. Acest grup a cerut raportări săptămânale cu privire la stocurile de dezinfectanți, măşti şi la toate celelalte elemente necesare asigurării protecţiei în şcoli în momentul deschiderii acestora. În fiecare zi de vineri, din toată ţara există obligativitatea raportării către ministrul Educaţiei a situaţiei până în 8 februarie şi după această dată, pentru a putea să ne asigurăm că nu se produc sincope în protecția celor care vor merge în şcoli. Discutăm despre locurile unde rata de infectare este sub 1 la mia de locuitori, de toate şcolile cu rata între 1 şi 3 la mie – de grădiniţe, învăţământ primar şi clase terminale. Să sperăm că un număr cât mai mic de zone vor fi în scenariu roşu, acolo unde se deschid cu prezenţă fizică doar grădiniţele şi clasele I – IV”, a explicat Sorin Cîmpeanu. În Sălaj, reprezentanții ISJ au făcut estimări pentru eventualitatea unui scenariu galben, care presupune o rată cuprinsă între 1,5 și 3 la mia de locuitori. O astfel de situație va permite reluarea cursurilor fizice pentru copiii de grădiniță, cei din ciclul primar, clasele I-IV și pentru cei din clasele terminale, respectiv clasele a VIII-a și a XII-a. În acest scenariu, doar un procent de 16 la sută din total ar putea reveni în sălile de clase, din 8 februarie.

 

Alte articole

One Thought to “Șanse puține ca elevii din Zalău să revină în clase din 8 februarie”

  1. Anonim

    Atat timp cat cifrele care se raportează sunt tot in”pixul” oamenilor Psd-ului nu sunt sanse să se deschidă școlile.Psd-ul nu are nevoie de oameni educati, deci nu au nici un interes să se redeschidă. Voi ăștia de la guvernare TREZITI-VA și deschideti-le nu vă bateti joc de de copii !!!!!!

Leave a Comment